Skip to main content

ULTIMĂ ORĂ. Pro TV anunţă agresiv că ar putea ieşi de pe Telekom şi NextGen. Toate site-urile Pro, "inundate" de anunţ

 
ULTIMĂ ORĂ. Pro TV anunţă agresiv că ar putea ieşi de pe Telekom şi NextGen. Toate site-urile Pro, "inundate" de anunţ

UPDATE. Ce spun reprezentanţii Telekom de anunţul Pro TV?

Publicitate

Într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro, aceştia au declarat:

„Suntem surprinşi de anunţul făcut de Pro Tv. Discuţiile cu grupul media sunt în derulare şi negocierile cu acesta sunt purtate in beneficiul clienţilor noştri, in condiţiile in care Pro TV vizează o creştere semnificativă a pretului”, au declarat reprezentanţii Telekom într-un punct de vedere trimis Paginademedia.ro.

PRESIUNE PE TELEKOM. Pro TV anunţă pe site că ar putea să iasă din 1 martie din reţeaua Telekom şi NextGen întrucât contractele de retransmisie dintre cablist şi postul TV vor expira.

O face într-un mod agresiv, pe toate site-urile pe care le deţine, într-o "ploaie" de bannere. Asta deşi contractul cu Telekom este încă în discuţii. Şi o face într-o seară de vineri, seara Românii au talent, la care Telekom a fost ani de zile sponsor principal, până la această ediţie.

„Toate celelalte reţele vor continua să difuzeze canalele PRO TV. PRO TV oferă în continuare canalele sale către Telekom şi NextGen şi depune toate eforturile astfel încât abonaţii acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar şi lansările producţiilor VLAD şi Cântă acum cu mine”, spune Pro TV în mesajul postat pe site-ul companiei.

Postul nu menţionează însă de ce s-a ajuns la această situaţie. A cerut Pro TV un preţ mai mare? Nu mai e dispus Telekom să plătească preţul de până acum?

Formă de presiune a Pro TV în seara Românii au talent

Pro TV face anunţul extrem de agresiv.

În mod surprinzător, postul face anunţul atât printr-o ştire postată pe prima pagină stirileprotv.ro, cât şi prin numeroase bannere publicitare postate pe site.

Sunt cel puţin cinci bannere doar pe Home-Page. Plus branding!

Bannerele sunt reluate şi pe celelalte site-uri ale grupului, protv.ro, Românii au talent etc.

Campania Pro TV vine într-o seară de vineri. Seara de vineri este seara show-ului Românii au talent, la care Telekom a fost sponsor principal opt ani. Până la această ediţie, la care nu mai este principalul client de publicitate.

Telekom şi NextGen au împreună în jur de 1,5 milioane de abonaţi.

Paginademedia.ro a solicitat şi Telekom o poziţie, pe care o vom publica de îndată ce o vom primi.

Foto cu bannerele de pe site-ul Ştirilor Pro TV, în continuare:

CONTEXT. Pro TV a mai trecut printr-o situaţie asemănătoare în ianuarie 2013. Pe atunci, postul a ieşit din grila DTH a fostului Dolce, pe 3 ianuarie 2013.

ProTV S.A. a solicitat Romtelecom o creştere semnificativa a costurilor de difuzare pentru cele 11 canale ale grupului, ceea ce ar presupune, în mod automat, costuri mai mari pentru clienţii Romtelecom”, au precizat reprezentanţii companiei.

Despărţirea n-a durat mult. Pe 9 ianuarie 2013, Pro TV revenea în grila operatorului.

Citeşte şi:

REACŢIE. "Pro TV vrea creşterea preţului." Reacţia Telekom după anunţul agresiv al Pro TV că "ar putea ieşi" din grila operatorului

Redăm mesajul integral al Pro TV, postat pe site:

„Vă informăm că în data de 28 februarie contractele de retransmisie ale PRO TV cu Telekom Romania Communications S.A. şi NextGen Communications SRL vor expira. În pofida ofertelor PRO TV, Telekom şi NextGen nu au agreat un nou contract.

În acest context, este posibil ca începand cu data de 1 martie canalele PRO TV să nu mai fie disponibile abonaţilor din reţelele Telekom şi NextGen.

Toate celelalte reţele vor continua să difuzeze canalele PRO TV. PRO TV oferă în continuare canalele sale către Telekom şi NextGen şi depune toate eforturile astfel încât abonaţii acestora să poată urmări noile sezoane ale emisiunilor sale precum Românii au Talent, dar şi lansările producţiilor VLAD şi Cântă acum cu mine.

Pentru mai multe informaţii, abonaţii pot contacta serviciul clienţi Telekom www.telekom.ro/formular-contact/, respectiv serviciul clienţi NextGen www.next-gen.ro sau www.protv.ro/contact.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • qwerty qwerty
    probabil le-a cerut pro-ul mai multi bani dupa ce telekom nu a mai sponsorizat romanii au talent si vocea romaniei.
  • Nr Nr
    Nu se cred sunt regii audientelor bai putina.Sunt regii audientelor
    Sa nu te uiti la pro ramai la antene, au nevoie de public ca tine asa
  • Doar unul ... Doar unul ...
    "Toate celelalte rețele vor continua să difuzeze canalele PRO TV"
    Care canale? Doar ProTV conteaza, toate celelalte sunt de umplutura. Nu m-ar deranja sa ramana doar ProTV-ul. Este singurul canal din "grupul" asta la care ma uit.
  • Daca si cu Parca Daca si cu Parca
    si daca ies .. tot pe primul loc ar fi in audiente. Peoplemeterele nu au fost instalate la abonalii Telekom. :)
  • Pavel Mihai Pavel Mihai
    Cam mare foame de bani la pro.
    Dacă nu greșesc si acum cativa ani, cand au ieșit voit din must carry au avut astfel de discuții si chiar cateva zile fără transmisie pe dolce ( telekom de atunci).

    Oare nu e riscant să se.joace foarte tare cu telekom atât timp cât, fix in acest moment acest brand le sponsorizează emisiunea cu ciudati, pardon, talentați?
  • R R
    Foarte bine ar face ! Se cred regii audiențelor! Cred ca le-a cerut celor de la Telekom un preț colosal! Eu nu ma supar daca nu mai vad Pro tv-ul,si asa nu ma uit la prostie! Eu sunt abonat Telekom!
  • Valentin Valentin
    Și uite așa PRO TV și Telekom vor pierde telespectatori și clienți iar Antena 1 câștigă ! Telekom are 1,5 milioane de abonați vă dați seama cât pierde PRO TV !
  • Allex Allex
    Există clar tensiuni între Protv si Telekom.

Trimite un comentariu

sus