Skip to main content

AUDIENŢE. Finalul Vlad, cel mai urmărit episod din tot sezonul. Serialul, la concurenţă cu Game of Thrones

 
AUDIENŢE. Finalul Vlad, cel mai urmărit episod din tot sezonul. Serialul, la concurenţă cu Game of Thrones

AUDIENŢE. Ultimul episod din serialul Vlad a adus şi cele mai mari audienţe din sezon pentru Pro TV. Finalul de sezon a înregistrat o medie de peste 1,9 milioane de privitori din toată ţara.

Publicitate

Cu cine s-a intersectat Vlad?

Pe Antena 1, era Insula Iubirii, iar Kanal D difuza serialul turcesc Preţul fericirii.

Ultimul episod din Vlad a fost pe acelaşi interval orar cu mare parte din ultimul episod Game of Thrones, însă postul HBO nu intră în măsurătorile audienţă din România.

HBO intră la categoria "Alţii", unde sunt incluse toate canalele nemonitorizate. Categoria a avut cifre peste o zi obişnuită. Detalii, AICI.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele ultimului episod al serialului Vlad, de pe Pro TV (20.30-22.20)

NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, ultimul episod din Vlad a depăşit 1,9 milioane de români în faţa televizoarelor, cea mai mare audienţă din toate difuzările.

Locul doi pentru Kanal D (aproape 1,1 milioane) şi trei pentru Antena 1, la distanţă (640.000 de români pe post).

URBAN. Aproape un milion de telespectatori a avut Vlad la oraşe, aproape de două ori mai mult decât Kanal D şi de trei ori peste Antena 1.

COMERCIAL. Din publicul urban, aproape jumătate de milion de telespectatori au fost din targetul comercial, adică între 18 şi 49 de ani. Audienţa pe publicul tânăr a fost de peste două ori mai mare decât a următorului clasat.

Antena 1 a fost pe locul al doilea pe acest segment, cu cifre mai bune pe segmentul tânăr, la Insula Iubirii, decât serialul turcesc de pe Kanal D.

Audienta posturilor TV luni, 20 mai, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.20), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.933.000 10.9 22.8
2 Kanal D 1.070.000 6.0 12.6
3 Antena 1 643.000 3.6 7.6
4 Antena 3 508.000 2.9 6
5 Romania TV 508.000 2.9 6
6 Altii 443.000 2.5 5.2
7 National TV 340.000 1.9 4
8 Prima TV 278.000 1.6 3.3
9 Happy Channel 268.000 1.5 3.2
10 Pro 2 215.000 1.2 2.5
11 B1TV 174.000 1.0 2.1
12 Pro Cinema 169.000 1.0 2
13 Digi 24 145.000 0.8 1.7
14 ETNO 145.000 0.8 1.7
15 Antena Stars 131.000 0.7 1.5
16 TVR 1 129.000 0.7 1.5
17 Realitatea TV 116.000 0.7 1.4
18 TVR 2 109.000 0.6 1.3
19 DigiSport 1 104.000 0.6 1.2
20 Boomerang 98.000 0.6 1.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV luni, 6 mai, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.20), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 990.000 10.3 21.5
2 Kanal D 547.000 5.7 11.9
3 Antena 1 352.000 3.7 7.6
4 Antena 3 346.000 3.6 7.5
5 Romania TV 290.000 3.0 6.3
6 Altii 232.000 2.4 5
7 National TV 190.000 2.0 4.1
8 Happy Channel 158.000 1.7 3.4
9 Prima TV 141.000 1.5 3.1
10 Pro 2 120.000 1.3 2.6
11 Digi 24 107.000 1.1 2.3
12 B1TV 100.000 1.0 2.2
13 Realitatea TV 86.000 0.9 1.9
14 TVR 1 68.000 0.7 1.5
15 DigiSport 1 63.000 0.7 1.4
16 Pro Cinema 58.000 0.6 1.3
17 Boomerang 57.000 0.6 1.2
18 Antena Stars 52.000 0.5 1.1
19 Minimax 46.000 0.5 1
20 TVR 2 39.000 0.4 0.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV luni, 6 mai, pe intervalul serialului Vlad (20.30-22.20), pe publicul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 489.000 11.4 30.5
2 Antena 1 211.000 4.9 13.2
3 Kanal D 184.000 4.3 11.5
4 Altii 91.000 2.1 5.7
5 Antena 3 52.000 1.2 3.3
6 Happy Channel 46.000 1.1 2.9
7 Romania TV 44.000 1.0 2.8
8 National TV 44.000 1.0 2.8
9 Prima TV 39.000 0.9 2.5
10 Pro 2 35.000 0.8 2.2
11 Digi 24 34.000 0.8 2.1
12 Discovery 24.000 0.5 1.5
13 B1TV 23.000 0.5 1.4
14 Boomerang 20.000 0.5 1.2
15 DigiSport 1 19.000 0.4 1.2
16 Pro Cinema 16.000 0.4 1
17 Minimax 15.000 0.3 0.9
18 Realitatea TV 13.000 0.3 0.8
19 AMC 12.000 0.3 0.7
20 TVR 1 11.000 0.3 0.7


VEZI audienţa TUTUROR episoadelor din serialul VLAD


Citeşte şi: HBO nu e măsurat, dar Game of Thrones a influenţat audienţele. Cum?


Citeşte şi: FOTO. Serialele Vlad şi Ezel, în oglindă. Cât a respectat Pro TV din licenţa serialului turcesc?

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ciprian Ciprian
    Se termină și Femeia în înfruntarea destinului. Au anunțat ultimele episoade și promo la noul serial turcesc.
  • marian marian
    Expertule ,cel mai probabil vor pune in toamna Las Fierbinti -Masterchef asa ar fi bine si spulbera tot si copiile de seriale ale marei producatoare
  • Expertul Expertul
    Inca o saptamana când Las Fierbinti si Ferma spulbera tradatori la cutite, emisiune produsa de Mona Segall. Aseara, pe targetul comercial, Ferma a obtinut 8 puncte de rating si 24,1% share, fata deantualeta1 care a obtinut doar 5,7 puncte de rating si 16,9% share cu tradatori la cutite.
  • Georgian Georgian
    Depinde cate episoade vor pune pentru sezonul viitor si cand va fi difuzat. Cu siguranta va fi pregatit pentru grila de toamna si se va intinde pana prin iarna. Dar daca vor avea material si multe episoade poate fi o varianta si pentru vara cand programul la TV e putin mai mort si pot profita, desigur pe timp de vara e greu sa ai audiente mari cand se intuneca afara dupa ora 22. Dar ca sa il dai tocmai prin Septembrie ar fi destul de lunga perioada de pauza, comparand cu turcii care atunci cand se apuca de un serial il filmeaza zi de zi si la tv il difuzeaza 5 zile pe saptamana, al nostru la o zi pe saptamana cu siguranta uitai cum a ramas pana sa inceapa noul episod sa iti reamintesti si acum sa mai fie o pauza de cateva luni ar mai uita lumea de el.
  • geo geo
    Ezel a avut 104 episoade.
    Daca ai nostrii vor copia integral serialul turcesc vom avea cel putin 5 sezoane. Daca vor avea audienta. Daca nu, parca vad ca vor filma doar 3-4 sezoane si in ultimul sezon vor comprima f multe episoade turcesti.
  • Georgian Georgian
    Am vazut prin unele parti comentarii ca deja e prea mult inca un sezon si tot o tin pe aia cu copie dupa turci. Dar eu nu cred ca turcii au facut in serial cu doar 13 episoade, majoritatea la ei au cate 2-3 sezoane si depasesc 50 de episoade. A fost un sezon potrivit, nici prea lung si tras de el dar nici scurt. Cred ca pentru sezonul 2 se poate lungi macar spre 20 de episoade. Audienta este de partea lor si vor avea cu siguranta o medie de peste 1,5 milioane pe episod, deci e un serial ce poate da randament.
  • geo geo
    Cam slabuta Insula depravatilor. Abia pe locul 3 pe publicul national si urban. Ii sufla in ceafa, pe comercial, serialul turcesc.
  • Abi Abi
    Și noi am livrat câteva formate de seriale, Numai Iubirea și Lacrimi de iubire au fost produse în versiuni locale în tari precum Polonia, Slovacia și Ucraina.
  • Abi Abi
    Un serial foarte bine realizat, versiunea în romana e mai buna ca cea turceasca.
    Felicitări întregii echipe.
  • D D
    "Pro TV", dublu pe comercial fata de "Antena 1".
    Vad ca "Insula Iubirii" sta foarte slab fata de "vulgara ferma". Si diferenta de doar 0.6 pe comercial fata de un serial turcesc...

Trimite un comentariu

sus