Skip to main content

CNA. Fake-news-ul „Evadatul” Radu Mazăre, la România TV, a scăpat nesancţionat. Pentru moment

 
CNA. Fake-news-ul „Evadatul” Radu Mazăre, la România TV, a scăpat nesancţionat. Pentru moment

Până şi un fake news e greu de amendat la CNA. Forul a analizat „ştirea” de pe România TV care anunţa că Radu Mazăre ar fi evadat din închisoarea din Madagascar.

Publicitate

S-au făcut patru propuneri de sancţionare, însă niciuna n-a reuşit însă să atragă cel puţin şase voturi pentru a fi admisă. Prin urmare, votul va fi reluat în şedinţa următoare, care va avea loc săptămâna viitoare.

Întrebată de ce a dat drumul pe post unei informaţii care nu avea niciun fel de confirmare, Roxana Niculescu, director de programe al postului, s-a apărat: „Ştirea nu a fost infirmată de nimeni”.

Care au fost propunerile de sanacţionare:

  • Radu Herjeu, membru CNA, a propus o amendă de 5.000 de lei pentru fake-news-ul cu Radu Mazăre, la care a adăugat şi un interviu cu Liviu Dragnea, în care fostul şef PSD aducea acuzaţii la adresa lui Klaus Iohannis.
  • Dorina Rusu, membru CNA, a propus o amendă de 15.000 de lei, tot pentru fake-news-ul cu Radu Mazăre şi interviul cu Liviu Dragnea.
  • Monica Gubernat, membru CNA, a propus o somaţie doar pentru ştirea cu Radu Mazăre, argumentând că Realitatea TV a primit tot somaţie după ce a prezentat pe post nişte declaraţii inventate ale lui Eugen Nicolicea, luate de pe un site pamflet (detalii AICI)
  • Radu Călin Cristea, membru CNA, care s-a şi autosesizat pe cazul Mazăre, a propus o amendă de 5.000 de lei strict pe acest caz.

Dorina Rusu, membru CNA:

„Dacă nu aţi avut de nicăieri nici un fel de confirmare, de ce aţi ţinut să daţi această informaţie care se înscrie clar în definiţia fake-news-ului. Care a fost motivul pentru care aţi dat această informaţie, deşi nu era niciun fel de confirmare?”

Roxana Niculescu, director de programe Romania TV:

„Cu tot respectul, nu voi face nici un fel de comentariu referitor la acest subiect, decât faptul că nu doar că ştirea nu a fost confirmată, ci ştirea nu a fost infirmată de nimeni. Este singurul lucru pe care vi-l pot spune. Ştirea nu a fost infirmată nici după 24 de ore după aceea. Ştirea, practic, a fost infirmată în momentul când a venit Radu Mazăre în ţară.”

Radu Călin Cristea, membru CNA:

„Eu cred că este vorba despre un fake news. Dacă ai contra argumente, sunt foarte curios să le ascult.”

Roxana Ionescu:

Nu.

Radu Herjeu:

Eu aş fi fost foarte curios dacă voi aţi fost intoxicaţi cu chestia asta cu Mazăre şi de ce. Mie mi se pare că asta a fost făcută special pentru voi. (…) Cred că acolo a fost un alt joc.

Eu aş mai fi amânat puţin ştirea până când aş fi avut o reacţie. Din punct de vedere al profesionalismului de televiziune, eu zic că se putea amâna bomba.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Pai acolo scria ,,surse,,. Daca aicai sanctiune pt surse desfintai toata presa
  • Dragă, conducere din cna nu vreți să vă dați demisia în bloc că deja întreceți ori ce măsură pe banii publici.
  • Acum înțelegi ce ,,etica,, ce ,,demnitate,, ce ,,onoare,, au unii membri CNA! Guvernat a propus somatie!! O rusine fara margini!
    Herjeu a fost de acord cu suma de 5000 de lei!! Adica 1100 de euro! Mi se face silă!
    Acestea sunt,,pedepsele, pentru o mizerie apărută la TV pe care o recunoaște că fiind falsă pana si reprezentantul postului!!! Si aia pusi la CNA de PSD si de guvern nu stiu cum sa faca sa nu dea nici cea mai mica amendă lui Ghiță. Cred ca ar fi bine sa inteleaga ca lucrurile s-au schimbat radical în țară asta. Iar ei nu cred ca au dormit liniștiți. De rusine si de frica.

Trimite un comentariu

sus