Skip to main content

Schimbare la iUmor. Show-ul jurizat de Bendeac, Delia şi Cheloo va avea şi semifinală

 
Schimbare la iUmor. Show-ul jurizat de Bendeac, Delia şi Cheloo va avea şi semifinală

Schimbare în formatul iUmor. Pentru prima dată în cele şapte sezoane, show-ul va avea şi semifinală. Juraţii Bendeac, Delia şi Cheloo vor avea un rol esenţial, ei vor alege ultimul finalist.

Publicitate

Ediţia îi va reuni pe concurenţii care au primit multe voturi în aplicaţia concursului, dar nu au reuşit să se claseze pe primul loc şi astfel să ajungă din prima în finală.

Până acum, înaintea finalei erau programate ediţii best-of.

Este vorba despre opt oameni care îşi vor încerca norocul încă o dată la iUmor: Arnaldo Mangini (cunoscut ca Mr. Bean), Alida Coman, Paul Mirea, Andrei Voicu, Costi Pucă, Adi Gheo, Patrick Cottet şi Bogdan Sylar.

Care este mecanismul semifinalei?

Concurenţii trebuie să îi convingă pe toţi cei trei juraţi şi să obţinp câte un „like” de la fiecare, altfel sunt eliminaţi.

Apoi, Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei care îl vor alege pe finalist dintre cei care vor obţine toate cele trei „like-uri”.

Semifinala se vede vineri, pe 6 decembrie, de la ora 20:00.

Câştigătorul ediţiei de vineri se va alătura celor 11 concurenţi calificaţi deja în finală: Bogdan Călin, Mukinka, Dan Ţuţu, Silviu Gherman, Mario Lopez, George Ţintă, Alex Şerban, Trupa Ha-Rap, Adrian şi Andrei, Eduard şi Bianca şi Cristian DeNis.

Finala, în care concurenţii se luptă pentru premiul de 20.000 de euro, va fi difuzată pe 13 decembrie, tot de la ora 20:00.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Si audientele de luni nu te intereseaza, "Razvanele" ? Oare "Vlad" peste "Chefii" tai ?
    "în intervalul 19.58-23.43", "Chefi la cutite" primul loc pe comercial cu 8,7 rating; iar "Pro TV", locul 2 cu 8,3 puncte. Diferenta de DOAR 0,4 rating ?
    Oare serialul de pe "Pro" (intervalul 20:30-22:30) a fost peste "Chefi" ?

    Si cam multi batranei la "Antena 1"... 8,9 pe national; "Pro TV" a avut 7,7 rating.
  • Postați si audientele de aseara ,va rog ,Chefi la cutite,record pe publicul comercial a obtinut 10,2 puncte de rating si 27,8 cota de piata,Pro tv ,pe doi cu 7,2 puncte de rating si 19,7 cota de piata!

Trimite un comentariu

sus