
DEMISIE. A doua aventură la DigiSport nu a durat mult. Comentatorul Bogdan Socol părăsește, din nou, după jumătate de an, stația RCS.
„Ultima mea zi pe post va fi vineri”, a spus comentatorul pentru Paginademedia.ro.
De la DigiSport, se va vedea la postul B1 TV, unde va realiza emisiune „Un pont pe zi”.
Colaborarea lui Socol nu va fi direct cu B1 TV, ci cu compania Pariuri1x2.ro, care produce emisiunea împreună stația de știri.
Un pont pe zi este o producție live, difuzată de luni până vineri de la miezul nopții (00:00-00:30), după Lumea lui Banciu.
Reamintim că Bogdan Socol și-a reluat rolul de comentator sportiv în august 2019, după doi ani de pauză.
Conflicte cu conducerea DigiSport, un alt motiv al plecării
Emisiunea de la B1 TV nu este și singurul motiv al plecării. În spatele deciziei de a părăsi Digi ar mai fi fost și un conflict cu conducerea, care s-ar fi acutizat în ultimele luni:
„S-au acutizat conflictele cu conducerea DigiSport. Eforturile mele nu au fost apreciate și a am ajuns să fiu singurul comentator al postului care nu se aude și pe DigiSport 1. Practic, sunt interzis acolo", susține el.
N-am mai apărut nici pe post, ca invitat în emisiuni. "Când revenit în august (n.r. - după o pauză de doi ani) mi-am zis că indiferent ce meciuri îmi vor da, eu le voi comenta pe toate ca și cum ar fi o finală de Cupă Mondială”, a mai adăugat Socol.
A mai spus că a depus și o plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, în legătură cu „faptul că nu sunt lasat să comentez meciuri pe DigiSport 1”, după cum spune chiar el.
Nu în ultimul rând, a vorbit și despre proiectele viitoare pe care le va avea:
„Anul acesta o să scot o carte - 100 de sportivi legendari. De asemenea, mai colaborez și cu site-ul elitaromâniei.ro. Acum am libertatea de a mă dezvolta personal”, conchide Socol.
Socol plecase, tot de la DigiSport, în 2017. Atunci, el era în concediu de paternitate, dar părăsea postul și pe fondul unor neîntelegeri cu managementul de atunci și a faptului că era comentator pe meciuri mai puțin importante și nu pe canalul principal Digisport 1.
Carte de vizită. Socol și-a inceput cariera sportivă la redacția de sport a TVR, în anul 2000, iar apoi și-a continuat activitatea profesională la Realitatea TV, TV Sport, National TV și GSP TV.
Bogdan Socol a intrat în echipa Digi Sport încă de la începuturile proiectului. Din 2009, timp de opt ani a activat la Digi Sport, în calitate de comentator sportiv și realizator al emisiunii Fotbal European.
Are în spate 15 ani de comentariu sportiv și a adunat 2210 meciuri de fotbal din spatele microfonului.
În cei doi ani de pauză (2017-2019), Socol a avut apariții și în emisiunea Exatlon, de la Kanal D. A comentat traseele competiției, timp de o luna, în alternanță cu Cosmin Cernat.
Citește și:
Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
Comentarii
Ironii ieftine la adresa tuturor in afara celor de la CFR, banuiesc ca sunt pe statul lor de plata.
Intrebarea corecta e ce a cautat el atata timp la derby-uri si emisiuni TV?
Topul personal ar fi:
George Dobre (cel mai constant)
Andrei Niculescu
Dragos Caretas (are un timbru placut, pacat ca il auzim din an in Pasti la vreun meci de Liga II).
Plutonul:
Ionut Angheluta (in scadere, parca devine tot mai antipatic).
Adrian Soare
Andrei Tivilichi
Bogdan Socol
+ comentatorul specializat pe Ligue 1 care tot foloseste obsesiv expresia "cod de semnalizare" la faze fixe (nu i-am retinut numele).
Pe ultimul loc il pun pe Dan Stefanescu, efectiv schimb canalul cand il aud, cel mai slab comentator din tot trustul Digi, indiferent de sport.
E adevărat că și unii șefi sunt răi.
Dar, probabil, au avut motivele lor.
Nu toată lumea poate comenta la Digisport 1 !