Skip to main content

Mutări în grila Antenei 1, după ce filmările mai multor producţii au fost oprite. Asia Express, patru zile. Sacrificiul se vede mai puţin

 
Mutări în grila Antenei 1, după ce filmările mai multor producţii au fost oprite. Asia Express, patru zile. Sacrificiul se vede mai puţin

Grila de programe a postului Antena 1 se modifică. Emisiunile îşi schimbă programul de difuzare, în condiţiile în care unele dintre acestea au fost suspendate din cauza epidemiei de Covid-19.

Publicitate

Show-ul Asia Express va fi, de săptămâna viitoare, şi miercurea, tot de la ora 20:00. Astfel, va avea patru zile pe săptămână (duminică, luni, marţi şi miercuri). Va lua locul serialului Sacrificiul pentru care filmările au fost suspendate, ca măsură de prevenţie, în contextul epidemiei de Coronavirus.

Sacrificiul, produs de Ruxandra Ion, nu iese de tot din grila Antenei 1. Va fi mutat mai târziu, de la ora 22:00, tot miercurea.

Diferenţa este că va fi mai scurt, adică va avea doar un episod de 45 de minute, în loc de trei episoade câte erau în mod normal până acum.

Pe de altă partea emisiunea Next Star, cu Dan Negru, a ieşit din grilă după doar o ediţie, filmările fiind oprite din acelaşi motiv, după cum şi Paginademedia.ro a anunţat la finalul săptămânii trecute.

Locul său va fi luat, joia, de filme. Aseară, de exemplu, Antena 1 a băgat animaţia Cartea Junglei.

După film, din 26 martie, postul Intact va avea emisiunea The Wall - Marele Zid. Quiz show-ul vine cu ediţii din sezonul doi, filmate mai de mult, însă nedifuzate până acum la TV.

Programul de vineri şi sâmbătă rămâne neschimbat.

În serile de vineri vor fi programate tot filme, ca şi până acum, iar sâmbetele au în prime-time emisiunea iUmor, cu Delia, Cheloo şi Bendeac.

Reamintim că au fost oprite, pe fondul epidemiei de Coronavirus, filmările pentru show-uri ca Chefi la cuţine, Next Star, Sacrificiul sau nouă emisiune de „dating” a lui Liviu Vârciu, pe

Citeşte şi

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Serialul turcesc ,"Dragoste de tata" nu se mai difuzează?
  • Nu mai dați la Acces direct, mizeria de "serial Vulpița și Viorel.
    Ce înseamnă mascarada aceea???
    O mizerie de emisiune, care nu este deloc educativă.
    Din contră, se promovează puturoșenia, analfabetismul, ***, prostia, ***.
    CNA-ul ce păzește???
    Aceste două" vedete"venind mereu în platou, nu răspîndesc virusul???
  • Si de luni apare un observator de noapte, de 30 minute,înainte de Capatos
  • Tot posta Vara trecută Liviu Vârciu de la filmări cu Nea Marin Însă nu a fost difuzată aceasta emisiune nici acum după aproape un an...
    Știe cineva ceva de aceasta situație ? De ce își bate joc antena de unele emisiuni doar pentru ca nu le convine audientele pe care le au și le e frica sa le difuzeze???

Trimite un comentariu

sus