Skip to main content

REVIZIE TEHNICĂ. TVR, oprit pentru dezinfecţie. Emisia, suspendată noaptea trecută

 
REVIZIE TEHNICĂ. TVR, oprit pentru dezinfecţie. Emisia, suspendată noaptea trecută

REVIZIE. TVR continuă măsurile în contextul epidemiei de Coronavirus. Televiziunea publică şi-a oprit emisia pentru dezinfecţie. S-a întâmplat noaptea trecută şi a venit ca măsură împotriva răspândirii virusului Covid-19.

Publicitate

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, au fost dezinfectate toate zonele în care se lucrează cu echipament (pupitre de emisie, mixere etc.), în redacţii şi în studiouri.

A început după miezul nopţii, imediat ce s-a terminat jurnalul de noapte, şi s-a încheiat la ora 6:00. În tot acest timp, pe ecranul televizorului a fost afişat mesajul „Revizie Tehnică: 00:30 - 06:00”

De altfel, nu sunt singurele măsuri de prevenţie luate de TVR. Postul public a decis, zilele trecute, ca toate emisiunile înregistrate şi transmise din studiourile TVR să fie realizate fără public/figuraţie, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

De asemenea, la TVR au mai fost montate şi aparate cu gel dezinfectant la intrările în clădire, în urmă cu o săptămână.

Ieri, conducerea TVR a mai luat alte câteva măsuri, pe fondul epidemiei de coronavirus, într-un anunţ intern către angajaţi obţinut de Paginademedia.ro. În continuare, câteva dintre deciziile de ieri:

- Programul angajaţilor a fost stabilit în trei intervale orare: o parte din angajati sa inceapa la ora 8:00, o parte la 9:00, iar o alta parte la 10:00.

- Pentru respectarea hotararii, fiecare sef de structura SRTV trebuie sa stabileasca programul decalat pe structura respectiva asigurand functionarea optima a activitatii.

- Accesul persoanelor care intră în TVR se limitează strict la invitaţii care vin la emisiuni şi, după caz, la persoanele a căror prezenţă este absolut necesară pentru rezolvarea unor situaţii operaţionale urgente;

- Accesul invitaţilor cu mijloace de transport de tip autocar /microbuz se va face doar pe baza unei liste de acces, aprobată de către cei împuterniciţi în acest sens;

- Decalarea programului este obligatorie, in perioada 12-31 martie 2020, cu posibilitate de prelungire a acestei perioade, in functie de evolutia epidemiei de coronavirus.

- Canalele TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional, TVR Moldova şi staţiil regionale îşi vor adapta grilele de programe, în funcţie de identitatea canalelor şi misiunea fiecăruia.

- Deplasările în teritoriu, interne şi externe, se vor anula, excepţie Direcţiei Ştiri si staţiile teritoriale care vor furniza conţinut exclusiv pentru emisiunile de actualitate şi jurnalele de ştiri.

- Producţiile de ştiri se vor realiza în principal în studioul 2 şi se vor difuza, la nevoie, în regim de simulcast pe toate canalele SRTv.

- Pentru emisiunile de ştiri/breaking news informaţiile din teritoriu se vor obţine cu ajutorul corespondenţilor locali şi al personalului editorial, tehnic şi de corespondenţă de la staţiile teritoriale.

- Direcţia Studiouri Centrale împreună cu Direcţia Ştiri vor asigura o locaţie echipată complet şi care va fi deservită de o echipă tehnică şi editorială de rezervă.

- Producătorul General şi Directorul de Programe vor desemna o echipă completă care va asigura continuitatea fluxului de emisie (personal editorial, tehnic, de urmărire, de difuzare). Prin declaraţie pe proprie răspundere echipa îşi asuma că va respecta cu stricteţe condiţiile de autoizolare şi va fi pregătită să intervină în orice moment numai la solicitarea Producătorului General sau a Directorului de Programe.

- Coordonatorii structurilor vor evalua personalul din subordine pentru stabilirea activităţilor care pot fi îndeplinite de la domiciliu şi vor comunica deciziile în sensul reducerii accesului personalului în instituţie, continuarea şi verificarea activităţii la domiciliu cu respectarea condiţiilor de autoizolare.

- Salariaţii reveniţi din concediul de odihnă sau din deplasări din zonele precizate de Ministerul Sănătăţii/Direcţia de Sănătate Publică precum: China, Coreea de Sud, Iran, Italia sunt rugaţi să respecte următorii paşi:

să anunţe telefonic Direcţia de Sănatate Publică Teritorială de la care trebuie să obţină un document necesar pentru eliberarea certificatului medical de carantină (dacă va fi necesar)

să anunţe telefonic medicul de familie la care este înscris

să anunţe telefonic şeful direct

Este interzis accesul salariaţilor întorşi din aceste zone în spaţiile de lucru ale SRTv fără a urma paşii mai sus mentionaţi.

CITEŞTE ŞI: Măsuri anti-coronavirus în TVR: Toate emisiunile care se produc se vor realiza FĂRĂ public

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • jk jk
    Pro si Antena cand?

Trimite un comentariu

sus