Skip to main content

Jurnalista Ioana Ciurlea, proiect nou la Digi24 - Oamenii dimineții

 
Jurnalista Ioana Ciurlea, proiect nou la Digi24 - Oamenii dimineții

Jurnalista Ioana Ciurlea lansează un nou proiect editorial, la postul Digi24. Este vorba despre Oamenii dimineții, o rubrică de interviuri cu actori, muzicieni, oameni de afaceri, medici, activiști. 

Oamenii dimineții va debuta pe 10 martie și va fi prezentat în cadrul Digimatinal, începând cu ora 8.00. Materialele vor fi văzute atât în cadrul emisiunii Digi24, cât și pe site-ul digi24.ro, dar și pe pagina de Facebook Digi24 și pe canalul de Youtube dedicat proiectului.

Publicitate

Primul invitat la „Oamenii dimineții” este Melania Medeleanu, care va vorbi despre cum copilul ei a venit ca o minune în viața ei, atunci când nu se mai aștepta.

Printre subiectele atinse în interviu se numără și dezvoluiri despre care este cea mai mare teamă a sa, cum gestionează situațiile dramatice și faptul că mulți copii pe care îi îngrijește își pierd viața, dar și de ce urmează să așeze 2.200 de scaune pe străzile din București.

Ioana Ciurlea:

„Cea mai frumoasă parte a meseriei mele e că întâlnesc şi cunosc oameni, aşa că «Oamenii Dimineţii» e un proiect care îmi bucură sufletul. Sunt foarte entuziasmată şi de felul în care este filmat acest proiect, pentru că imaginea alb negru ne lasă să îi vedem pe oameni dincolo de detaliile care, uneori, ne fură privirea. Am o listă lungă şi frumoasă de oameni pe care îi voi intervieva şi abia aştept să îi cunoaştem împreună”, spune Ioana Ciurlea.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu