Skip to main content

Prevenţie contra Covid-19 la Rock, Kiss şi Magic FM. Doar matinalele şi ştirile vor mai fi live, din studio. Dj-ii fac emisiuni de-acasă

 
Prevenţie contra Covid-19 la Rock, Kiss şi Magic FM. Doar matinalele şi ştirile vor mai fi live, din studio. Dj-ii fac emisiuni de-acasă

Mărsuri de prevenţia împotriva Coronavirusului şi în FM. Radiourile Rock FM, Kiss FM şi Magic FM au adoptat măsuri contra îmbolăvirii cu virusul Covid-19, valabile până la finalul acestei luni (31 martie), potrivit informaţiilor Paginademedia.ro.

Publicitate

În principal, majoritatea angajaţiilor vor lucra de acasă (şi vor face emisiuni de acolo), iar numărul oamenilor care merg la radio s-a redus considerabil.

Ce emisiuni vor fi, în continuare, live?

Singurele emisiuni live ale celor trei posturi sunt matinalele:

  • Morning Glory, cu Răzvan Exarhu (Rock FM)
  • Râzi cu Rusu şi Andrei (Kiss FM)
  • Magic Start, cu Liana Stanciu şi Ştefan Neculai.

De asemenea, nici programul matinalelor de weekend nu se schimbă. Invitaţii de la radio intră în direct prin Skype, de la începutul acestei săptămâni.

Toţi Dj-ii, care aveau emisiuni live în timpul zilei, lucrează acum de acasă şi îşi înregistrează programele tot de-acolo.

Pe lângă matinali, din radio va lucra şi echipa de la ştiri (înjumătăţită în această perioadă). Patru ştirişti vor da acum buletinele, faţă de şapte într-o zi normală.

Vor fi două voci la ştiri, pentru toate cele trei radiouri, care vor lucra în două ture: 5:30 - 11:30 şi 12:00-18:30.

De asemenea, în sediul Rock, Kiss şi Magic va mai fi şi un om tehnic.

Reamintim că măsurile vin în contextul răspândirii epidemiei de Coronavirus şi în România. Nu sunt singurele instituţii media care au luat măsuri contra Covid-19 şi care şi-au reorganizat activitatea pentru a-şi proteja angajaţii.

Digi24, Adevărul şi Click, trustul Ringier, TVR sau Antena 1 şi Antena 3 au luat măsuri de prevenţie.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • hasmote hasmote
    Mai bine lasati random playlist si nmai faceti nimic :)

Trimite un comentariu

sus