
Un fake-news lansat de Antena 3 a ajuns să fie girat de Raed Arafat (șeful DSU și unul dintre cei mai importanți oameni din stat în lupta cu pandemia), scrie Libertatea.
Arafat se folosește de câteva informații, despre care chiar el spune că le-a văzut la Sinteza zilei, mai exact că „în urma unei relaxări a carantinei, Japonia ar fi înregistrat de 10 ori mai multe cazuri decât înainte”, dar care într-un final se dovedesc a fi false.
Afirmația a fost făcută tot la Antena 3, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea.
Șeful DSU se folosește de informațiile respective pentru a-și argumenta teoria „relaxării în pași mărunți”:
„Cred că la dumneavoastră a fost prezentarea cu Japonia care are 1.000% creștere după măsurile de relaxare. Păi, 1000%, ce înseamnă asta pentru România dacă o să avem astfel de creștere? Deci noi încercăm să mergem într-un mod logic, calculat, clar”, a zis Arafat, citat de Libertatea.
Cum stă, de fapt, Japonia? Fake-ul demontat
Cifrele arată că în Japonia situația nu s-a agravat după relaxarea restricțiilor, potrivit aceleiași surse. Ultimele două săptămâni au adus în Japonia mult mai puține cazuri zilnice decât în vârful epidemiei și în perioada de izolare.
Japonia a ieșit din starea de urgență pe 14 mai, iar în 15 mai au fost 83 de cazuri noi, în 18 mai, doar 20.
„Nicăieri nu se verifică ipoteza creșterii cu 1.000% a cazurilor, nici la primele măsuri de relaxare (începutul lui mai), nici la ridicarea stării de urgență în urmă cu câteva zile.
Amenințarea de care vorbea Arafat, o posibilă explozie a numărului de noi cazuri de Covid-19 dacă ne relaxăm prea mult, este una reală.
Problema este că șeful DSU aduce drept argument o situație epidemiologică inexistentă din altă țară, girând un fake news”, arată Libertatea.
E foarte grav că un medic cu pretenţiile (şi cu poziţia) dr.-ului Arafat ia de bună gogoriţa agravării situaţiei în Japonia (a cărei stare de urgenţă, apropo, n-a avut nimic de-a face cu gulagul pe care ni l-au impus în Vest; n-au avut armată pe străzi, oameni în arest la domiciliu sau afaceri închise cu forţa).
Singurul lucru care s-a înrăutăţit cu 1000% după epidemia asta a fost starea economiei şi a libertăţilor individuale.