Skip to main content

TOUCHing. Cum puteţi vizita o expoziţie virtuală cu Rebengiuc, Caramitru sau Oana Pellea. Jurnalistul care a lansat Vesti Bune semnează proiectul

 
TOUCHing. Cum puteţi vizita o expoziţie virtuală cu Rebengiuc, Caramitru sau Oana Pellea. Jurnalistul care a lansat Vesti Bune semnează proiectul

EXPOZIŢIE INEDITĂ. Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Marius Manole, Oana Pellea sau Mihai Călin sunt doar câţiva dintre "actorii" unei expoziţiii inedite, virtuale, 3D. A avut deja, până acum, în jur de 13.000 de vizitatori.

Publicitate

Sunt zeci de fotografii cu actorii Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", în expoziţia cu numele generic TOUCHing. De ce de la Teatrul Naţional?

Autorul cadrelor este jurnalistul Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrului Naţional din Bucureşti. Jurnalistul este cel care a lansat, în carantină, site-ul de ştiri pozitive Veşti Bune.

Înainte de adresa la care puteţi vedea expoziţia, ce spune autorul.

Florin Ghioca:

„Am selecţionat aproape 40 de fotografii din peste 20 de spectacole ale celui mai mare teatru din România pentru a le readuce aminte oamenilor cât de importante sunt aceste gesturi pe care uneori le trecem mult prea uşor cu vederea. Şi pentru că şi mie îmi este dor de ele, aşa cum îmi e dor şi de teatru”.

De ce TOUCHing:

„Sunt actori foarte expresivi, iar gesturile lor de apropiere, într-o perioadă a distanţării, vin în contrapunct cu ceea ce ni se impune acum. Este şi un strigăt virtual dacă vreţi, o chemare la o viitoare apropiere între noi. Eu sper ca această expoziţie să îi „atingă” pe cei care o vor vizita”, explică Florin Ghioca.

Vizitati expoziţia virtuală 3d cu actorii Teatrului Naţional, AICI

GALERIE FOTO.

Zeci de nume mari în expoziţie

Actori consacraţi, precum Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Marius Manole, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Marius Bodochi, Irina Cojar, Mircea Rusu, Răzvan Vasilescu, Tania Popa, Virginia Mirea, Istvan Teglas, Natalia Călin, Gavril Pătru, Marius Rizea, Richard Bovnoczki, Vitalie Bichir sunt în cadrele din expoziţie.

La fel coregraful Gigi Căciuleanu şi Lari Giorgescu, Eduard Adam, Raluca Aprodu, Alexandra Sălceanu, Vlad Logigan, Florentina Ţilea, George Piştereanu, Diana Sar, Ana Covalciuc, Ionuţ Toader.

Ştiri pozitive în vremea Coronavirusului

La câteva zile de la declanşarea stării de urgenţă, în luna martie, Florin Ghioca a lansat site-ul Veşti Bune, un agregator de ştiri, care îşi propune să aducă noutăţile pozitive în perioada în care lumea este marcată de Coronavirus.

Fondatorul proiectului explica atunci ideea:

"Mi-a venit tocmai din nevoia de a vedea şi altceva în afara ştirilor alarmiste şi apocaliptice", spunea el.

Citeşte şi: Ştiri pozitive în vremea Coronavirusului. Jurnalistul Florin Ghioca lansează platforma „Veşti bune”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus