Skip to main content

Tenisul revine la TV, după cinci luni. Turneul de la care s-a retras Halep, pe DigiSport

 
Foto | Pexels
Foto | Pexels

Tenisul revine după o lungă pauză, din cauza pandemiei. Primul turneu oficial, după întreruperea din 9 martie, se ţine la Palermo şi va fi difuzat pe DigiSport, anunţă reprezentanţii postului.

Publicitate

Competiţia de la care Simona Halep s-a retras în urmă cu câteva zile, deşi anunţase că va participa, va fi difuzat din 3 august pe DigiSport 2 şi 4.

Totuşi, vom avea două sportive pe tabloul principal: Sorana Cîrstea şi Irina Begu. De asemenea, vor mai participa Patricia Ţig şi Gabriela Ruse.

Halep a anunţat iniţial că va participa la acest turneu, însă, în contextul creşterii cazurilor de infectări din România, sportiva a ales să se retragă. Numărul 2 WTA a confirmat, însă, participarea la turneul de la Praga, din a doua săptămână a lunii august.

Turneul de la Palermo, primul după cinci luni

Turneul de la Palermo este de categorie WTA International, fiind primul turneu oficial organizat după 9 martie, întrerupere cauzată de pandemie, şi se va juca pe zgură.

Calificările încep pe 1 august, iar partidele de pe tabloul principal se joacă începând de luni, 3 august.

Sportivele din România şi Bulgaria au fost scutite de autorităţile italiene de carantină pentru 14 zile, cu condiţia prezentării unui test negativ nu mai vechi de 72 de ore. Organizatorii au declarat că au asigurat toate condiţiile sanitare pentru a preveni răspândirea virusului şi au un regulament foarte strict.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus