Skip to main content

Au început înscrierile la premiile Effie 2020. Ce noutăți aduce ediția din acest an?

 
Au început înscrierile la premiile Effie 2020. Ce noutăți aduce ediția din acest an?

Festivalul Effie 2020 (ediția cu numărul 17), care premiază eficiența în publicitate, a dat startul înscrierilor pentru ediția din acest an. Înscrierile se vor face online până în octombrie, în platforma internaţională Effie Worldwide.

Evenimentul era programat, inițial, în luna iunie, însă pandemia a dat peste cap planurile, la fel cum s-a întâmplat și în cazul altor evenimente.

Gala de premiere va avea loc în noiembrie, online. De notat că pot fi înscrise proiecte din 2019 (1 ianuarie - 31 decembrie 2019).

Publicitate

Calendarul de înscrieri Effie Awards România 2020:

  • Early Bird: 24 August – 14 Septembrie
  • On Time Deadline: 15 Septembrie – 6 Octombrie
  • Last Chance Deadline: 7 Octombrie – 21 Octombrie

Organizatorii anunță și o serie de schimbări pentru ediția din acest an:

„Mutarea în platforma online a adus o serie importantă de schimbări care vor oferi participanţilor noi tool-uri de a-şi prezenta proiectele, în structura formularelor de concurs şi a cerinţelor tehnice. Se schimbă de asemenea forma de prezentare a materialelor creative, totul pentru un proces de înscriere, dar şi de jurizare cât mai simplu, uşor de parcurs şi interactiv”, spun aceștia.

Schimbările, pe scurt: 

  • Participanţii vor putea înscrie acelaşi proiect sau părţi ale aceluiaşi proiect în maxim 4 categorii de concurs.
  • Au fost introduse noi categorii, dar s-a renunțat la altele
  • Competiţia este acum structurată în 17 categorii de bazǎ
  • Au fost unite cele două categorii de „Alcoholic Beverages” sub una singură – „Beverages – Alcohol”
  • În grupa de categorii speciale au intrat categoriile „Carpe Diem” şi „Marketing Innovation”
  • A fost scoasă categoria „Use of Influencers” – tipurile de proiecte care intrau aici îşi vor regăsi locul în alte categorii din concurs
  • „Marketing Innovation”, dedicată ideilor de business, produs sau serviciu, are un formular dedicat şi este singura categorie cu procentaje diferite de evaluare, având în vedere natura diferită a proiectelor care pot fi înscrise aici.
  • Ȋn grupa de „Products & Service Categories” este permisă o singură înscriere ca şi până acum, în categoria care reprezintă zona de piaţă a brandului participant

Citește și: 

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Trimite un comentariu