Skip to main content

DE DUMINICĂ. Clasicul Liceenii, azi la prânz, pe TVR 2. Povestea melodiei "Ani de liceu"

 
DE DUMINICĂ. Clasicul Liceenii, azi la prânz, pe TVR 2. Povestea melodiei "Ani de liceu"

Un film "de duminică" azi, la TVR 2. Postul public difuzează clasicul film Liceenii, cu Ştefan Bănică, Oana Sârbu, Cesonia Postelnicu şi Mihai Constantin.

Publicitate

Producţia regizată în 1986 de Nicolae Corjos (care a împlinit 86 de ani) va fi difuzată de la ora 13.10, pe TVR 2.

Melodia Ani de liceu era cântată iniţial de Ştefan Bănică şi Oana Sârbu. Nu au "convins"

Care este povestea celebrei melodii Ani de liceu?

TVR a rememorat-o:

„Ani de liceu” urma să fie momentul central al coloanei sonore, interpretat de protagoniştii Ştefan Bănică jr. şi Oana Sârbu (care se lansase deja în muzica uşoară).

Iniţial, regizorul Nicolae Corjos nu a apreciat cântecul, considerându-l monoton. Cei doi tineri actori nu au reuşit o interpretare convingătoare, astfel încât s-a apelat la duetul Bogardo–Stela Enache.

Versurile cântecului au fost considerate scandaloase de către cenzori din pricina tonului ironic în care era prezentată activitatea şcolară a elevilor de liceu.

Ce fac azi actorii de atunci:

Ştefan Bănică jr, Oana Sârbu, Mihai Constantin şi Tudor Petruţ (Mihai, al Danei, al lui Ionică şi al lui Şerban), au evoluat extraordinar după această producţie. Ce fac astăzi, la 34 de ani după lansare?

TVR trece în revistă traseul acestora:

  • Cariera lui Ştefan Bănică jr s-a desfăşurat cu mare succes atât în televiziune sau film, cât şi pe scenele teatrelor sau cele muzicale, cu concertele rock’n’roll.
  • Oana Sârbu – eleva Dana Vasilescu, iubita lui Mihai – şi-a găsit locul pe scena dedicată jazzului, într-un band, dar şi în muzica uşoară.
  • Mihai Constantin, Ionică în „Liceenii”, este unul dintre cei mai apreciaţi actori ai Teatrului Naţional Bucureşti. Fiu al marelui actor George Constantin şi al mezzosopranei Iulia Buciuceanu, sora actriţei Tamara Buciuceanu (care a jucat la rându-i în în „Liceenii”, în rolul lui Isoscel!), Mihai a dat mai departe ştafeta actoriei fiului său. Matei, fiul lui Mihai Constantin, şi Radu Ştefan, fiul lui Ştefan Bănică jr, au jucat împreună la TNB în piesa “Totul în grădină”, la fel cum taţii lor au jucat împreună în „Liceenii”.
  • Cesonia Postelnicu, eleva Geta, este în prezent actriţă a Teatrului Naţional Bucureşti, unde joacă în piesele „Cinci femei de tranziţie” şi „Idolul şi Ion Anapoda”.
  • Tudor Petruţ era Şerban Pascu, elev olimpic la matematică şi preferatul profesoarei Isoscel. Acum, în viaţa reală, este profesor de matematică. Însă nu în România, ci în America, unde s-a stabilit la câţiva ani după Revoluţie. Tot peste Ocean, Tudor, rivalul lui Bănică la inima Oanei în film, şi-a împlinit visul de a deveni scenarist şi a devenit gazda unei emisiuni.

Filmul Liceenii este difuzat în cadrul seriei Duminica filmului românesc. În aceeaşti serie, TVR 2 are în program duminică seara, de la 20.10, filmul Pădurea nebună, cu Florin Zamfirescu, Horaţiu Mălăele şi Valeria Sitaru.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • R R
    ***
  • ion ion
    Singurul care mi se pare mie, personal, ca are valoare de film e primul, "Declaratie de dragoste". De la scenariu pana la imagine si lumini.
    Liceenii, Extemporal si cele doua filme de dupa '89 sunt un fel de versiuni "La bloc" sau "Ochii din umbra", cu toate scenele de interior filmate cu un reflector rotund care lumineaza peretele din spatele actorilor, cu dialoguri slabe si cu multi actori de weekend.

Trimite un comentariu

sus