Skip to main content

COMUNICAT. Campania ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT se lansează în Constanţa. 200 de scrumiere stradale speciale invită fumătorii să aleagă protejarea mediului

 
COMUNICAT. Campania ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT se lansează în Constanţa. 200 de scrumiere stradale speciale invită fumătorii să aleagă protejarea mediului

COMUNICAT. Începând cu luna aceasta, staţiile de autobuz din Constanţa şi Mamaia pun la dispoziţia fumătorilor scrumiere stradale special create pentru colectarea selectivă a mucurilor de ţigară, în cadrul unei campanii care invită cetăţenii să facă o alegere responsabilă privind protejarea mediului şi a comunităţii.

Publicitate

Campania ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT dezvoltată de British American Tobacco se derulează în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa şi Green Academy. Până în prezent, peste 1 tonă de mucuri de ţigară au fost colectate selectiv şi valorificate energetic în cadrul campaniei în Bucureşti şi Iaşi, cu zero impact asupra mediului, o premieră pentru România.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Constanţa este cel de-al treilea oraş care se alătură campaniei ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT, după Bucureşti, prin Sectorul 3, şi Iaşi.

Fumătorii din Constanţa şi din Mamaia sunt invitaţi să arunce chiştoacele de ţigară în scrumiere de exterior speciale, prin exprimarea unor preferinţe personale specifice litoralului precum „ochelari de soare sau ochelari de scuba”, ”prosop sau şezlong” sau ”bere blondă sau bere brună”.

Aceste preferinţe personale reprezintă, de fapt, o alegere mult mai importantă, anume aceea de a proteja mediul înconjurător şi comunitatea. Ceea ce poate părea un gest mărunt, precum aruncatul chiştocului la coşul de gunoi, nu pe stradă, poate avea un impact semnificativ asupra felului în care arată oraşele şi asupra mediului în ansamblul său.

„Credem în alegeri informate şi asumate. Fiecare gest contează şi fiecare dintre noi poate contribui în fiecare zi la curăţenia oraşelor în care locuim. Ne dorim ca prin acest demers să încurajăm cât mai mulţi fumători să arunce chiştoacele în scrumiere şi astfel să aducă un serviciu mediului şi comunităţii.

Suntem mândri că, prin intermediul campaniei noastre, am realizat o premieră în România – valorificarea energetică a mucurilor de ţigară. Sperăm ca iniţiativa noastră să devină un reper pentru demersuri similare şi în alte oraşe.

De asemenea, ne bucură faptul că tot mai multe autorităţi locale şi-au arătat interesul pentru campania ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT şi iată că ajungem acum la Constanţa, după Bucureşti şi Iaşi”, a declarat Ileana Dumitru, Director juridic şi relaţii publice, BAT Aria Europa Centrală şi de Sud.

Mucurile de ţigară vor fi colectate selectiv şi valorificate energetic. British American Tobacco îşi propune astfel să aducă în atenţia publicului importanţa alegerilor şi a gesturilor individuale pentru protejarea mediului şi a comunităţii.

„Ne bucurăm că BAT a ajuns la Constanţa cu această campanie, care completează în mod fericit demersurile noastre iniţiate încă de acum trei ani – Păstrează Constanţa Curată.

De această dată, ne adresăm fumătorilor. Deşi acesta este un obicei care trebuie evitat, el există. Şi atunci, le oferim o variantă civilizată, respectând principiile colectării selective, pentru a nu mai arunca mucurile de ţigară pe stradă, pe trotuar, pe spaţiul verde, pentru a evita sancţionarea contravenţională şi, mai ales, pentru a avea grijă de oraşul nostru.

Trebuie să fim perseverenţi şi riguroşi când ne referim la protecţia mediului înconjurător, să insistăm pe drumul către o economie circulară şi să valorificăm energetic toate deşeurile”, a declarat Costin Răsăuţeanu, viceprimarul municipiului Constanţa.

Campania „ALEGE ASUMAT UN ORAŞ CURAT” a fost lansată la începutul lunii octombrie a anului trecut în Sectorul 3 al Capitalei şi în martie 2020 în Iaşi. Până în prezent, aproximativ 1,1 tone de chiştoace au ajuns în scrumierele speciale, în loc să fie aruncate pe stradă.

Mucurile de ţigară sunt colectate selectiv, stocate în containere de plastic şi transportate la staţia de sortare de unde sunt transmise împreună cu alte deşeuri valorificabile energetic către fabricile de ciment, în vederea valorificării prin incinerare cu recuperare energetică. Datorita compoziţiei, mucurile de ţigară vor arde în totalitate, filtrele performante ale incineratorului blocând degajarea în atmosfera a oricăror gaze nocive.

Valorificarea energetică a chiştoacelor este o tehnologie dezvoltată recent, cu exemple de succes în state precum Canada, Statele Unite ale Americii, Franţa, Germania sau Marea Britanie.

GALERIE FOTO

  • Ileana Dumitru

Despre BRITISH AMERICAN TOBACCO ROMÂNIA

•British American Tobacco este lider de piaţă cu peste 53% din piaţa tutunului din România

•BAT a lansat în România în 2018 dispozitivul glo, cel mai inovator produs al companiei care încălzeşte, nu arde tutunul, oferind astfel o consumatorilor adulţi o alternativă cu potenţial de risc redus la fumat

•Neo, consumabilele din tutun pentru glo, sunt produse în fabrica BAT de la Ploieşti. Fabrica de la Ploieşti este de asemenea singurul furnizor de Neo pentru restul Uniunii Europene.

•Programul ”Alege Asumat un Oraş Curat” a fost lansat în octombrie 2019. Până în prezent circa 1,1 tone de chiştoace au fost colectate în Bucureşti şi Iaşi şi valorificate energetic.

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus