Skip to main content

Lunea lui Davide. Ce legătură e între vot şi publicitate? Dacă nu faci nimic nu ai dreptul să te plângi!

 
Lunea lui Davide. Ce legătură e între vot şi publicitate? Dacă nu faci nimic nu ai dreptul să te plângi!

Azi, la Lunea lui Davide. Ce legătură este între vot şi publicitate? Că este o legătură! Despre importanţa de a-ţi spune cuvântul când nu-ţi convine ceva: un om politic, o situaţie, mizeria de pe stradă, când nu-ţi place o reclamă.

Publicitate

"E uşor să ne plângem de conducători, de legi proaste, de servicii proaste, de produse proaste, de reclame proaste. Toate astea s-au întâmplat tocmai pentru că ne-a fost greu să votăm, să boicotăm, să protestăm, să reclamăm. Şi în lucrurile mici, şi în cele mari, e timpul să arătăm că nu mai putem fi luaţi de proşti. Cea mai nefericită opţiune e să nu facem nimic."

"Schimbările se fac de jos în sus, nu invers. Nu are rost să tot aşteptăm de la alţii. Cu cîteva clickuri putem aduna sute de mii de oameni în pieţe, putem răsturna guverne şi stârni revoluţii. Practic putem schimba lumea. Să ne folosim această putere la tot ce nu ne convine."

"Toate problemele noastre pleacă de la mentalitate. Prin filtrul ei vedem la fel şi lucrurile mici, şi lucrurile mari. Dacă de la măturător până la prim ministru absolut toţi oamenii s-ar strădui să-şi facă bine treaba şi să-i respecte pe ceilalţi, ţara noastră ar arăta cu totul altfel.

În mare, ce se întâmplă în publicitate se întâmplă şi în politică, şi în întreprinderile de stat, şi în felul în care se fac afacerile."

Lectură plăcută!

Cum gândim, aşa trăim

N-am ce vota, că oricum toţi fură.”
„Nu poţi schimba nimic, pentru că sistemul e corupt
.”

Aplauze pentru românii care ieri n-au căutat motive să lipsească de la vot. Ei sunt cei care au înţeles, în sfârşit, că dacă nu faci nimic nu ai dreptul să te plângi. Valabil nu doar în politică.

Anul trecut am terminat de scris o carte, care mi-aş dori să contribuie la schimbarea modului de a gândi în industria de advertising. Cititorii care nu lucrează în bula asta se întreabă probabil de ce şi-ar consuma cineva energia pentru a creşte un domeniu atât de inofensiv ca publicitatea. Nu avem probleme mai grave, care ne afectează mult mai rău? Nu avem coronavirus, sărăcie şi corupţie?

Depinde de fiecare dintre noi, în TOT ceea ce facem, să se schimbe România în bine.

Când cream campanii de educare socială, care nu aveau în intenţie decât binele, întotdeauna se găseau români cu o ciufută atitudine critică. Întotdeauna. Aşa încât primeam reacţii de genul ”De aruncat gunoaiele la coş ne arde nouă, când suntem atât de săraci? Avem probleme mai mari decât prostiile astea”. Cu alte cuvinte, scuipăm şi aruncăm gunoaie pe stradă pentru că suntem săraci.

Continuând ideea, putem spune că furăm pentru că suntem săraci, dăm şi luăm şpagă pentru că suntem săraci, violăm pentru că suntem săraci, minţim pentru că suntem săraci, dăm în cap altor oameni pentru că suntem săraci. Putem face orice pentru că suntem săraci, nu? Deci sărăcia face din România ţara tuturor posibilităţilor!

Extrapolând la celelalte probleme, mentalitatea păguboasă românească ar spune că nu ne facem bine meseria pentru că e criză, ne batem joc de colaboratori pentru că e coronavirus şi îi tratăm cu dispreţ pe cumpărătorii serviciilor noastre pentru că oricum toate sunt varză în ţara asta. Calea de scăpare în caz de eşec e pavată cu scuze.

Nu pot, pentru că”. Ne găsim scuze pentru orice. Problema e că ele nu sunt acceptate la bancă. Nu ne putem lua mâncare cu ele. Nu putem asfalta cu ele. Nu putem plăti chiria cu ele. Când rămânem doar cu scuzele, e vai şi amar de noi.

Toate problemele noastre pleacă de la mentalitate. Prin filtrul ei vedem la fel şi lucrurile mici, şi lucrurile mari. Dacă de la măturător până la prim ministru absolut toţi oamenii s-ar strădui să-şi facă bine treaba şi să-i respecte pe ceilalţi, ţara noastră ar arăta cu totul altfel. În mare, ce se întâmplă în publicitate se întâmplă şi în politică, şi în întreprinderile de stat, şi în felul în care se fac afacerile.

Schimbările se fac de jos în sus, nu invers. Nu are rost să tot aşteptăm de la alţii. Cu cîteva clickuri putem aduna sute de mii de oameni în pieţe, putem răsturna guverne şi stârni revoluţii. Practic putem schimba lumea. Să ne folosim această putere la tot ce nu ne convine.

La TOT ce nu ne convine, nu doar la politică. Nu ne respectă conducătorii? Să votăm alţii. Ne jignesc oamenii de la ghişee? Să-i filmăm cu camere ascunse şi să-i punem pe net. Nu ne plac gunoaiele aruncate pe stradă? Să-i facem de râs pe mitocani. Nu ne plac reclamele? Să nu cumpărăm decât produsele cu campanii care ne plac.

Există branduri care îşi folosesc autoritatea financiară să vă jignească inteligenţa? Scrieţi-le. Comentaţi-le. Evitaţi-le. Exact ca în politică, puterea lor de a livra mediocritate e dată de lipsa de reacţie a oamenilor inteligenţi. Doar că, spre deosebire de politicieni, brandurile nu îşi permit să rămână indiferente ani la rând la reacţiile negative obiective, pertinente şi argumentate ale oamenilor inteligenţi.

A trecut vremea în care să ne fie frică de autoritate prost aplicată. Acum autorităţii trebuie să-i fie frică de puterea noastră. Orice şef are un alt şef, orice răufăcător are o mamă.

E uşor să ne plângem de conducători, de legi proaste, de servicii proaste, de produse proaste, de reclame proaste. Toate astea s-au întâmplat tocmai pentru că ne-a fost greu să votăm, să boicotăm, să protestăm, să reclamăm. Şi în lucrurile mici, şi în cele mari, e timpul să arătăm că nu mai putem fi luaţi de proşti. Cea mai nefericită opţiune e să nu facem nimic.

Cine este Liviu David?

Autor al cărţii „Pauza de publicitate – Cum să gândeşti campanii pentru o lume care nu le iubeşte”

Din carte: cum să rezolvi un brief, cum să fii un copywriter bun, cum să fii un designer bun, cum să gândeşti conceptual şi strategic, cum să-ţi dezvolţi exigenţa personală, cum să speculezi contextele, cum să NU îţi scrii CV-ul pentru creaţie. Dezbateri: este publicitatea o minciună? Ce e original şi ce e copiat? Să vindem sau să fim creativi? Branduri sau produse? Sunt corecte focus group-urile? Cum gândesc oamenii de creaţie? Cum arată relaţia dintre client şi agenţie care dă naştere la campanii valoroase? Ce înseamnă campanii valoroase? Gafe ale oamenilor din agenţii. Gafe ale oamenilor de marketing. Cutume. Exemple de idei şi campanii.

Puteţi comanda cartea pe www.PauzaDePublicitate.ro

Citeşte şi: "Orice publicitate e bună". Decât să fii un neica Nimeni, mai bine lumea te cunoaşte ca nesimţit, prost sau criminal. Oare?


Citeşte şi: Lunea lui Davide. Cum să demotivezi creativii publicitari? 10 metode extrem de eficiente


Citeşte şi: LUNEA LUI DAVIDE. Cum să iei premii în publicitate? O paralelă cu şcoala: „Dacă nu plăteşti, lucrarea ta nu va primi notă. Dacă plăteşti, ţi-ai câştigat dreptul să fii băgat în seamă”


Citeşte şi: NOU. Dacă e Luni, e Lunea lui Davide! Cu Liviu David. Unul dintre cei mai respectaţi publicitari din România!


Citeşte şi: LUNEA LUI DAVIDE. Cuvinte din publicitate, greşit utilizate, cer să se facă dreptate


Citeşte şi: Lunea lui Davide: Masca anti-bullshit. Ar trebui să să fie masca noastră obligatorie de acum înainte

Autor: Liviu David Liviu.Davidnext.advertising.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus