
CNA. Schimbare de acționariat pentru posturile Cinemaraton, CineEst și ComedyEst. Programele deținute de Diplomatic Digital SRL trec la Adrian Tomșa, noul patron al Prima TV, și societatea pe care o conduce, Clever Media Network SRL.
Trecerea de la Digital Cable Systems și Dinu Sava la Clever Media Network a fost aprobată în ședința Consiliului Național al Audiovizualului în ședința din 6 octombrie. Posturile de filme vor fi deținute de Tomșa (99,99%) și Victor Gongolea (0,01%).
Noutatea este trecerea tuturor posturilor și în formatul HD.
Sorin Lăpușan, reprezentatul Clever, în ședința CNA:
„Vom menține și vom păstra aceeași structură a serviciilor de programe. Din perspectiva noastră vom negocia și alte producții și vom aduce îmbunătățiri, completări la grila actuală. Încercăm să menținem standardul pe care foștii proprietari l-au realizat.”
Un nou canal de sport în portofoliul Look
Tot în ședința Consiliului de astăzi s-a aprobat și schimbarea denumirii și formatului de structură a serviciilor de programe pentru Look Plus. Formatul se va schimba din generalist în tematic-sport.
Prin urmare, Look Plus va deveni LookSport+. Noul canal va emite atât SD, cât și HD. Va fi al cincilea canal de sport din portofoliul Look, după Look Sport, Look Sport 2, Look Sport 3 și Look 4K.
Sorin Lăpușan, reprezentantul Clever, în ședința CNA:
„Este oarecum naturală și firească solicitarea noastră, fiindcă Clever Media a dezvoltat canale tematice sportive. Am reușit să încheiem negocieri cu titulari de drepturi și se cere modificarea din canal generalist în canal tematic sportiv.
Dorim să aducem în fața publicului cele mai importante competiții sportive. Natural, apare și componenta de dezvoltare a aceste drepturi pe care le deținem și pentru care negociem în continuare.”
În acest moment Clever Media deține 9 posturi: Look Sport, Look Sport+, Look Sport 2, Look Sport 3, Look 4K, Prima TV, Cinemaraton, CineEest și ComedyEst. De asemenea, Clever mai operează și canalele de televiziune Telekom (Telekom Sport 1,2,3,4), care sunt deținute de operatorul de cablu Telekom. Important: proprietarul televiziunii este Telekom, dar angajații celor patru posturi sunt pe Clever.
Membrii CNA au votat în unanimitate ambele schimbări.
Comentarii