Skip to main content

Mihai Petre părăsește juriul de la Românii au talent, după doi ani de la revenire. Cine îi ia locul?

 
Mihai Petre părăsește juriul de la Românii au talent, după doi ani de la revenire. Cine îi ia locul?

Mihai Petre se desparte de emisiunea Românii au talent, scrie TVMania care citează un mesaj postat de Petre pe Instagram. „Juratul cel rău” pleacă la două sezoane de la revenirea în show.

Publicitate

O actriță și fostă prezentatoare și producătoare ProMotor îi va lua locul în show. Este vorba despre actrița Alexandra Dinu, fosta soție a lui Adi Mutu. 

Sezonul 11 Romanii Au Talent nu ma va mai gasi la masa juriului.

Mulțumesc @pavelbartos @smiley_omul @andra, @andimoisescu, @f.calinescu, multumesc intregii echipe @romaniiautalent, @protv_romania, si voua, cei care ati confirmat de fiecare data ca Romanii Au Talent este fara indoiala cel mai bun show-ul de entertainment din Romania.

Mult succes in noul sezon si in noua formula! Va asigur ca ne vom revedea curand”, a scris Mihai Petre pe Instagram.

El a jurizat în ultimele două sezoane alături de Andi Moisescu, Florin Călinescu și Andra. A revenit, din nou la masa juriului, după patru ani de la prima plecare, din 2014. În 2018, se întorcea pe locul lăsat liber de Mihaela Rădulescu. 

Dans, Românii au talent, iar dans, iar Românii au talent

Mihai Petre s-a remarcat ca jurat al emisiunii Dansez pentru tine, de pe Pro TV. Show-ul a avut 14 sezoane la Pro TV (ultimul, în 2013). Mihai Petre a fost în prima variantă de juriu a emisiunii Românii au talent, alături de Andi Moisescu și de Andra, în urmă cu opt ani.

În urmă cu patru ani, după plecarea producătoarei Mona Segall la Antena 1, Mihai Petre a trecut și el la postul Intact. Tot ca jurat, la emisiunea Dancing with the stars - Dansează printre stele, de la Antena 1. Show-ul prezentat de Horia Brenciu a avut un singur sezon.

A urmat o altă emisiune de dans, în 2017, care a marcat reîntoarcerea lui Mihai Petre la Pro TV: Uite cine dansează. Mihai Petre a fost coleg la banca juraților cu Florin Călinescu, Gigi Căciuleanu și Andreea Marin. Emisiunea, prezentată de Mihaela Rădulescu, a avut doar un sezon la Pro TV.

O fostă prezentatoare ProMotor în locul său

Locul său la masa juriului va fi luat de Alexandra Dinu (fost producătoare a emisiunii ProMotor în 2004), scrie TVMania. Este actriță și de-a lungul carierei a jucat în zece seriale de televiziune în Italia și a jucat alături de actori, precum Adrien Brody și Antonio Banderas.

Ea a fost căsătorită la începutul anilor 2000 cu fotbalistul Adrian Mutu. 

Emisiunea Românii au talent se pregătește de startul filmărilor pentru sezonul 11. 

Citește și:

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro

Comentarii

  • Deja se vede mâna noului patron ! Urât din partea voastră că aruncați din nou oameni din PRO ca pe o măsea stricată !
  • Pana la urma care este motivul despartiri ?, pe un site scrie ca nu mai are niciun proiect cu pro ,acolo scrie ca se fac schimbari majore in organigrama postului
  • ce e *** , ti-e frica , cum sa plece de la asa succes , sunt platiti putin

    Ce e *** , ti-e frica sa comentezi pe stirea cu audientele meciului de fotbal? Umilinta pe Antenuta ta!
    Ha ha ha ha , Pro a sters pe jos cu *** 2
  • Allex, esti cumva Cesnavicius? Mai usor cu datul din casa ProTV. Chiar daca cineva sta si iti spune tie diverse nu e cazul sa le faci publice.Mi se pare aiurea ca iti dai cu parerea absolut la toate articolele despre Protv. Ca la radio santul. Iti faci o imagine de mare cunoscator doar pentruca dai niste franturi de informatii neoficiale si poate neadevarate. Lasa televiziunea sa anunte daca are ceva de anuntat. Crezi ca nu mai exista PR acolo? Are cineva nevoie de serviciile tale gratuite? Madalina Ghenea o fi refuzat pentruca are motivele ei...ce sa zic, sta planeta in loc ca a refuzat asa oferta! Penibil!
  • Cu toate ca inițial Mădălina Ghenea a fost favorita producătorilor, poate e mai bine ca pana la urma Alexandra a acceptat provocarea și va fi un aer fresh pentru cel mai iubit talent-Show al României!
  • Marcela mai usor cu jignirile ,o cunosti asa bine sa spui ca este o pitipoanca sau botoxata ? la ferma da dar Alexandra nu cred ca este o pitipoanca sau esti geloasa ca nu te-a chemat pe tine in juriu
  • Sabina dupa cum am auzit din gura lui Smiley tot la pro va fi si va fi in 2021 asa ca ce se aude prin targ este cancan ,
  • Postul a dorit-o pe Mădălina Ghenea, însă “distinsa actriță” acceptă numai proiectele din Italia, pe bani puțini, și le refuză pe cele din România, pe bani mulți.
  • Trist ca Proul a preluat aceasta moda a pitiponcelii, a vedetutelor de carton specifica posturilor tv mici. Trist ca exista o emisiune ca Ferma pe Pro. Dar si mai trist cand emisiunea nr 1 din Romania aduce o pitipoanca in juriu, care trebuie sa isi dea cu parerea despre ce vede. Pe cine intereseaza parerea ei? Puteau aduce cate pitipoance voiau ei pe scena, sa umple scena de botox si silicon, dar nu in juriu, nu acolo unde chiar conteaza parerea omului aluia si ce scoate el pe gura!

Trimite un comentariu