
Schimbare de ultimă oră la Kanal D. Show-ul Survivor, prezentat de Daniel Pavel, își schimbă ora de difuzare, după audiențele bune din prima săptămână, cea de debut.
Nu va mai fi miercurea și joia, de la ora 22:00, dar va continua patru zile de la ora 20:00.
Astfel, Survivor se va vedea de joi până duminică de la ora 20:00, anunță reprezentanții postului Dogan. Schimbarea se va produce de joi, 21 ianuarie.
Cifrele de audiență au fost bune chiar și de la ora 22:00.
Grila Kanal D din timpul săptămânii va arăta astfel:
luni, marți și miercuri va fi serialul turcesc Prizoniera Destinului - de la ora 20:00
joi, vineri, sâmbătă și duminică va fi Survivor - de la ora 20:00
Episodul doi din Survivor difuzat pe 10 ianuarie a avut cele mai mari audiențe la nivelul întregii țări - peste 2,3 milioane de telespectatori, cu un vârf de 3.121.000 de privitori pe finalul primei ore de difuzare, la 20:55. Detalii, AICI.
În competiție a avut loc și prima eliminare din sezonul doi. Amna din echipa Faimoșilor a părăsit întrecerea.
Iată cum arată cele două echipe:
Faimoșii: Costi Ioniță, Cătălin Moroșanu, Cosmin Stanciu, Alexandra Stan, Roxana Nemeș, Culita Sterp, Zannidache, Elena Marin, Jador, Majda, Georgiana Lupu și Simona Hapciuc.
Războinicii: Marilena Cuciurean, Roxana Georgiana Ghiță, Maria Hîngu, Mellina, Andreea Mosneagu, Alin Salajean, Albert Oprea, Sorin Pușcășu, Mariano Starlin Belen Medina și Musty Cămară.
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor debut
CITEȘTE ȘI: Audiețe Survivor ediția a doua
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor ediția a treia
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor ediția a patra
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor ediția a cincea
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor ediția a șasea
CITEȘTE ȘI: Audiențe Survivor ediția a șaptea
CITEȘTE ȘI: Începe sezonul doi din Survivor. Noul prezentator a trecut pe la Antena 3 și RFI
Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
Comentarii
Lasa Fierbintenii , zi ce o sa faca Adelinul tau , locul 3 , ha ha
Sau te referii la profu ? Ce o sa faca ? Locul 2 e foarte bun , peste Adelinara ta
Lasa tu 3 luni , pana atunci , Kanal sterge pe jos cu Antenuta ta , ha ha
Dar tu postacule aberant , joi vineri sambata unde ai fost cu antenuta locul 3 cu 3-4 rating ?
Plangi de oftica , laudai serialul ca e foarte bun cu mari actori , dar il baga la ora 23:00 sigur , ha ha
Pana atunci , Pro TV lider zi de zi in ianuarie in prime-time si pe toata ziua , antenuta mereu pe locul 3 , plangi
Speram sa fie scăderi la accesati , la cunoscuti , la umoristi , la bucatari , la burlaci