Skip to main content

AUDIENŢE. Imperiul leilor, mai bine decât la debut. Primul loc la tineri şi lider la oraşe, la egalitate cu Kanal D. Cum a stat Nea Marin?

 
Foto | Pro TV
Foto | Pro TV

AUDIENŢE. Imperiul leilor, de pe Pro TV, a mai consumat o ediţie. A stat mai bine decât săptămâna trecută, reuşind să bifeze locul întâi şi în mediul urban (la egalitate cu Kanal D), pe lângă primul loc la tineri.

Publicitate

Emisiunea a pus Pro TV, în continuare, pe locul trei în toată ţara, sub Antena 1 şi Kanal D.

S-a simţit o creştere uşoară în cifrele show-ului de la Pro TV, de la o săptămână la alta.

Poftiţi la Circ s-a intersectat aproape perfect cu Imperiul Leilor. Emisiunea lui Nea Marin a pus Antena 1 pe locul doi în toată ţara şi pe segmentul tânăr, însă a ocupat locul trei în mediul urban.

Kanal D, cu serialul turcesc Hercai pe interval, a fost lider la nivel naţional, a ocupat locul doi la oraşe (la egalitate cu Pro TV), dar s-a clasat pe poziţia a treia la tineri.


Citeşte şi: Debut Imperiul Leilor. Tinerii au salvat leii. Imperiul Leilor, lider doar pe comercial. În ţară, şi Nea Marin a depăşit Pro TV


Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele posturilor TV, aseară, pe intervalul emisiunii Imperiul Leilor (intervalul 20.30-22.30):

Naţional. Imperiul leilor a pus Pro TV pe locul trei în toată ţara, cu a doua ediţie din acest sezon. Aproape 1,2 milioane de telespectatori (în creştere faţă de săptămâna trecută) au urmărit show-ul, în fiecare minut.

Lider pe interval a fost Kanal D, cu peste 1,4 milioane de persoane în fiecare minut, pe interval.

Antena 1 a ocupat locul doi, de unde a înregistrat o medie de aproape 1,3 milioane de privitori.

Urban. Meciul a fost strâns în mediul urban. Pro TV şi Kanal D au fost primele staţii clasate, cu audienţe egale. Aproximativ 632.000 de telespectatori au urmărit, în fiecare minut, Imperiul Leilor aseară. În acelaşi timp, Kanal D înregistra o medie de 632.000 de telespectatori pe interval.

Ambele posturi au fost pe plus faţă de săptămâna trecută.

Podiumul a fost completat de Antena 1, cu audienţe de aproximativ 574.000 de telespectatori pe minut.

Comercial. Pro TV a câştigat detaşat bătălia pe publicul tânăr, cu o medie de 340.000 de persoane pe minut.

Antena 1 a ocupat locul doi, cu 278.000 de persoane. Kanal D a fost pe trei, de unde a înregistrat o medie de 173.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV miercuri, 17 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.418.000 8.0 16.6
2 Antena 1 1.263.000 7.1 14.7
3 Pro TV 1.189.000 6.7 13.9
4 Romania TV 590.000 3.3 6.9
5 Antena 3 503.000 2.8 5.9
6 National TV 286.000 1.6 3.3
7 Happy Channel 265.000 1.5 3.1
8 Prima TV 200.000 1.1 2.3
9 TVR 2 166.000 0.9 1.9
10 Pro Cinema 164.000 0.9 1.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 17 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul Leilor (20:30-22:30), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 632.000 6.6 14.0
2 Kanal D 632.000 6.6 14.0
3 Antena 1 574.000 6.0 12.7
4 Antena 3 318.000 3.3 7.1
5 Romania TV 284.000 3.0 6.3
6 Happy Channel 168.000 1.8 3.7
7 National TV 144.000 1.5 3.2
8 Prima TV 108.000 1.1 2.4
9 Realitatea Plus 90.000 0.9 2.0
10 TVR 2 85.000 0.9 1.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 17 februarie, pe intervalul emisiunii Imperiul Leilor (20:30-22:30), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 339.000 8.0 21.4
2 Antena 1 278.000 6.6 17.6
3 Kanal D 173.000 4.1 11.0
4 Romania TV 46.000 1.1 2.9
5 Antena 3 44.000 1.0 2.8
6 Happy Channel 39.000 0.9 2.5
7 Prima TV 34.000 0.8 2.2
8 DigiSport 2 34.000 0.8 2.1
9 DigiSport 1 32.000 0.8 2.0
10 National TV 32.000 0.8 2.0

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Chitarescu Chitarescu
    Toate programele de știri au făcut modificări,la capitolul platou,grafica..si unele foarte mari(de exemplu OBSERVATOR la grafică,nimic nu seamănă cu cea veche)
    Iar la Pro totul e la fel de ani de zile
    Dar e adaptat la tehnologia de azi

    Daca Stirile Pro TV sunt lidere zi de zi , mai ales in prime-time (ora 19:00); uneori dublu comercial fata de Obositor... La ce ai nevoie de schimbari ?
    Tu asculti si te uiti la stiri ? Sau te intereseaza grafica ?
  • Chitarescu Chitarescu
    Aurel ai perfecta dreptate. Genericul stirilor protv e un plagiat grosolan... cu toate astea, eu stiu ca au pregatit un pachet grafic nou pentru stiri, deja de ceva vreme, nu stiu de ce nu ii dau drumul.

    Asa si ? Lumea se uita la stiri, nu ce generic au Stirile Pro TV. Vai de viata postacilor...
  • Allex Allex
    Pentru cei care încă nu știu, Pro Tv nu mai are voie să facă nimic fără acordul lui Didier Stoessel. Nici măcar schimbe grafica unui promo.
  • Aurel Aurel
    EuSuntPro
    Sa sperăm,grafica este cea mai simplistă grafica posibila
    Si un copil de 7 ani facea ceva mai interesant
    Logoul seamănă cu ceva??A da cu BBC news....WOW WOW WOW.....SOC SOC SOC
    Logoul BBC NEWS e un pătrat cu un scris alb pe el
    Iar la știrile pro tv??Ahah la fel
    Absolut la fel
    Iar burtiera....e un simplu rosu scris pe alb,totul într-un dreptunghi
    Slab,foarte slab
    Toate programele de știri au făcut modificări,la capitolul platou,grafica..si unele foarte mari(de exemplu OBSERVATOR la grafică,nimic nu seamănă cu cea veche)
    Iar la Pro totul e la fel de ani de zile
    Dar e adaptat la tehnologia de azi
  • EusuntPRO EusuntPRO
    Aurel ai perfecta dreptate. Genericul stirilor protv e un plagiat grosolan... cu toate astea, eu stiu ca au pregatit un pachet grafic nou pentru stiri, deja de ceva vreme, nu stiu de ce nu ii dau drumul.
  • Xilofon Xilofon
    Sa nu uitam sa mentionam ca ieri, pe toata ziua, Pro TV lider detasat pe comercial cu 22.3%, Antenuta locul 2 cu doar 14.7%.
  • Moroso Moroso
    Imperiul e grav pe minus, doar pierde bani cu ratingul pe care l-a scos

    Si Marinica cum e ? Pe plus ? Ca are 1000 de vedete. Salariul cat e ? Si Marinica e platit cu 100 de euro pe episod ? Poate in visele tale.
  • Moroso Moroso
    Dar la sfarsitul zilei banii vin din publicitate, adica din intervalul 18-49 si la ora actuala Imperiul e grav pe minus, doar pierde bani cu ratingul pe care l-a scos! Mai vorbim intr-o saptamana-doua cand va zbura din prime time si inlocuit cu ghici ce?

    Grav pe minus ? Pai cu ce pierde bani postacule ? Crezi ca Pro TV plateste "leii" ? Ii isi fac reclama, deci nu au nevoie de bani. Plus ca au un MARE sponsor. Si anume BCR. Chiar aseara in emisiune, aparea promo de un concurs facut de BCR, unde castigai 10 mii de euroi. Deci ce cheltuieli are Pro TV cu emisiunea ? Vocea din emisiunea ? Ca prezentatorul nu apare.
  • Oroboro Oroboro
    Imperiul Leilor e licentata deci,mai pe scurt,într-un mod politicos e ***
    Iar genericul Știrilor pro tv e si el furat, într-o mare nesimțire
    Sunt niște lucruri destul de rusinoase,pentru marele POST PRO TB

    Tu stii ce inseamna "licenta" ? Sau esti un postac antenist cap sec ca mile Mile si cuvantul asta e nou pentru tine ?
  • Xeralut Xeralut
    Deci Pro are deja o emisiune FAIL

    Poftim ? Ce abereaza lumea ? FAIL ? Fail ca e lider pana acum, peste Marinica ?
  • Xeralut Xeralut
    Mareane , doar 8 rating 92 nu vrea

    Si Antenuta ta luni si marti doar 5 rating. Nu zici asta postac ? Oricum, 8 e mult mai bun fata de 6 al tau. Ha ha.
  • Xeralut Xeralut
    Asta in timp ce emisiile Monei de pe Antena aduna, aduna, aduna si intineresc publicul... Se numeste viziune sau lipsa de.

    Pai lasa emisiunile Monei. Zi de Marinica , de Accesati , de Cunoscutii Zero , de NextStar. Ai vazut tu acolo public tanar ? E plin de batrani pensionari.
  • Xeralut Xeralut
    Vai postaci devin afaceriști din social

    Iar antenistii inca raman pensionari cu 10 clase, ca Marinica.
  • Iobescanu Iobescanu
    pai doar nu vrei sa scoata Nea Marin si sa programeze Chefi la cutite, trebuie sa se termine Nea Marin si dupa începe, nu le este frica.

    Ba le este cap de guma. Putea sa mute pe Marinica cand a inceput emisiunea in zilele de joi , vineri , sambata , duminica. Dar le-a fost frica de Pro TV. Fricosii...
  • Iobescanu Iobescanu
    E bună ca e postul tau , dar la tvr nu era

    Ca si tine postacule. La TVR iti placea emisiunea, la Pro TV nu. Esti obligat sa te uiti la Marinica. Ha ha !

Trimite un comentariu

sus