Skip to main content

AUDIENŢE. Tinerii au salvat leii. Imperiul Leilor, lider doar pe comercial. În ţară, şi Nea Marin a depăşit Pro TV

 
Foto | Pro TV
Foto | Pro TV

AUDIENŢE. Lupta pentru audienţe a fost strânsă miercuri seară, iar „leii” n-au fost chiar la înălţime. Imperiul Leilor a început cu cifre modeste sezonul doi. Emisiunea Pro TV a fost lider pe segmentul comercial, dar a pierdut oraşele (locul doi) şi ţara (locul trei).

Publicitate

La nivel naţional, Pro TV a fost depăşit atât de Antena 1, cu Nea Marin, cât şi de Kanal D, cu serial turcesc.

Românii s-au împărţit aseară între Imperiul Leilor, Nea Marin (Antena 1), serialul turcesc Hercai (Kanal D) şi derby-ul Dinamo-FCSB.

Cu Imperiul Leilor, Pro TV a fost pe locul trei la nivel naţional şi pe doi în mediul urban. Pe intervalul Nea Marin (20:25-23:05), în schimb, a fost şi la oraşe pe trei (sub Antena 1 şi Kanal D). Totuşi, Pro TV a lider pe segmentul tânăr pe ambele intervale.

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (intervalul 20.30-22.30):

Naţional. Debut modest pentru „leii” Pro TV-ului. Imperiul Leilor s-a clasat pe locul trei la nivel naţional, miercuri seara. A fost sub Antena 1 şi Kanal D.

Puţin peste un milion de oameni din toată ţara s-au uitat, în fiecare minut, la show-ul Pro TV.

Liderul pe interval a fost Kanal D, cu episodul doi al noului serial turcesc Hercai. Kanal D aduna o medie de 1,3 milioane de telespectatori, când la TV era Imperiul Leilor.

Antena 1, de pe locul secund, a înregistrat o medie de 1,2 milioane de privitori.

Urban. Imperiul Leilor s-a clasat mai bine în mediul urban, unde a ocupat locul doi cu 584.000 de telespectatori pe minut.

Kanal D fost lider şi la oraşe, pe interval, cu 621.000 de persoane.

Locul trei a fost ocupat de Antena 1, cu cifre foarte apropiate de cele ale Pro TV: 582.000 de persoane.

Comercial. Tinerii au salvat „leii”. Pro TV a fost lider pe segmentul tânăr, cu Imperiul Leilor. Show-ul a adunat o medie de 323.000 de persoane pe minut.

Locul secund a fost ocupat de Antena 1, cu 268.000 de tineri pe interval.

Kanal D a coborât până pe locul treu, cu 170.000 de telespectatori tineri pe interval.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 1.379.000 7.8 15.6
2 Antena 1 1.259.000 7.1 14.3
3 Pro TV 1.069.000 6.0 12.1
4 DigiSport 1 637.000 3.6 7.2
5 Romania TV 521.000 2.9 5.9
6 Antena 3 413.000 2.3 4.7
7 National TV 342.000 1.9 3.9
8 Happy Channel 278.000 1.6 3.1
9 Prima TV 214.000 1.2 2.4
10 Pro Cinema 191.000 1.1 2.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), în mediul URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Kanal D 621.000 6.5 13.6
2 Pro TV 584.000 6.1 12.7
3 Antena 1 582.000 6.1 12.7
4 DigiSport 1 375.000 3.9 8.2
5 Romania TV 295.000 3.1 6.4
6 Antena 3 255.000 2.7 5.6
7 Happy Channel 183.000 1.9 4.0
8 National TV 174.000 1.8 3.8
9 Prima TV 110.000 1.2 2.4
10 TVR 2 82.000 0.9 1.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV miercuri, 10 februarie, pe intervalul primei ediţii din sezonul doi de Imperiul Leilor (20:30-22:30), pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 323.000 7.7 20.4
2 Antena 1 268.000 6.3 16.9
3 Kanal D 169.000 4.0 10.7
4 DigiSport 1 147.000 3.5 9.3
5 National TV 57.000 1.3 3.6
6 Comedy Central 47.000 1.1 2.9
7 Pro Cinema 38.000 0.9 2.4
8 Antena 3 37.000 0.9 2.3
9 Prima TV 34.000 0.8 2.2
10 Romania TV 34.000 0.8 2.1

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Inutila e Antenuta ta postacule. Zero Barat. Locul 3 pe comercial 5 zile din 7. Dezastru !
  • de ce nu erai la ea cand era la tvr atunci nu vrei afaceri

    Ca tine cap de guma. Era la tvr te uitai , e la pro tv nu te uiti postacule ?
  • Pacat. E cea mai interesanta emisiune actuala. Si nu trebuie sa ai bani, sa fii antreprenor. Uneori e placut sa te distrezi de altii, sau sa inveti din greselile lor, nu direct pe banii tai.
  • postac , de ce nu erai la ea cand era la tvr atunci nu vrei afaceri
  • @ Specialistu
    Vezi audientele de aseara la digi sport! 42.000 comercial, iar cu o seara inainte 147.000!
  • Sa nu uitam sa mentionam ca ieri, pe toata ziua, Pro TV lider detasat cu 22.7% share comercial, Antenuta doar locul 2 cu 15.7%...
  • Pentru Ne0 te inseli saptamana viitoare vor fii meciuri din Ucl si Uel posibil ca Arena Leiilor sa scada si mai mult

    Te inseli. UCL si UEL nu prea prind la noi. Mai ales daca nu joaca echipe romanesti.
  • ÎN STATELE UNITE ACEŞTI "BOGĂTAŞI" SUNT NISTE SĂRMANI. DAR PRINTRE SĂRACI, AU DEVENIT "LEI". PENIBIL. DE ACEEA ŞI AUDIENȚA RESPECTIVĂ.

    Vai de tine... Pai tu compari Statele Unite cu Romania ? E diferenta de 1 milion de ani intre noi si America.
  • Ba(asa meritati sa ma adresez), voi, unii de pe aici(comentaci si parerologi), sunteti crescuti in padure! De ce trebuia sa-l jignesti pe @Allex? Frumos nu poti sa i te adresezi? Fiti respectuosi cu semenii vostri! Tie ti-ar placea daca te jignea si el?
    NU NE MAI FACEM BINE CA NATIE!
    @ Petrisor Obae, ti am mai zis si eu si altii, nu mai publica comentariile cu jigniri! E chiar atat de greu?
    Multumesc!

    Ce e postacule ? Supara adevarul ? Daca nu vrei sa vezi comentariile, nu mai invartii rotita de la mouse pana jos. Sau daca esti pe telefon, tableta, nu derula pana jos.
    Foarte simplu, bolovane !
  • E logic ca o asemenea emisiune nu prinde la noi, majoritatea ducem un trai la limita incat sa ne mai gandim si la afaceri sau sa ne intereseze acest subiect. Normal ca nu a prins la tot publicul si doar la tineri, pentru ce i-ar mai interesa pe cei in varsta afacerile, normal ca doar pe tineri i-ar mai interesa astfel de subiecte.
  • Pentru Ne0 te inseli saptamana viitoare vor fii meciuri din Ucl si Uel posibil ca Arena Leiilor sa scada si mai mult oricum e o emisiune mediocra nu stiu de ce Pro TV insista cu emisiunea asta in loc sa bage un episod din Las Fierbinti urmata de un film bun ar castiga multa mai multa audienta pe targetul comercial
  • ÎN STATELE UNITE ACEŞTI "BOGĂTAŞI" SUNT NISTE SĂRMANI. DAR PRINTRE SĂRACI, AU DEVENIT "LEI". PENIBIL. DE ACEEA ŞI AUDIENȚA RESPECTIVĂ.
  • Aoleu
    Pai daca debutul a fost asa slab,când vor începe chefii ce va fi?
    Vedem săptămâna viitoare sa vedem daca fotbalul a fost de vină, deși nu cred
  • @Voctor
    "Blegovane, pai anul trecut am avut meci de fotbal ? Sa nu mai zic ca a fost derby intre FCSB si Dinamo aseara... Anul trecut, Digi Sport 1 nu a prins top 10 comercial. Veci aici:
    https://www.paginademedia.ro/2020/02/audiente-imperiul-leilor-pro-tv/

    Vedem saptamana care vine, cum sta emisiunea, fara meciuri de fotbal. "

    Ba(asa meritati sa ma adresez), voi, unii de pe aici(comentaci si parerologi), sunteti crescuti in padure! De ce trebuia sa-l jignesti pe @Allex? Frumos nu poti sa i te adresezi? Fiti respectuosi cu semenii vostri! Tie ti-ar placea daca te jignea si el?
    NU NE MAI FACEM BINE CA NATIE!
    @ Petrisor Obae, ti am mai zis si eu si altii, nu mai publica comentariile cu jigniri! E chiar atat de greu?
    Multumesc!

Trimite un comentariu

sus