Skip to main content

Nici Facebook, nici WhatsApp! Telegram, cea mai instalată aplicaţie în luna ianuarie

 
Foto: hepta
Foto: hepta

Facebook şi WhatsApp nu au fost cele mai populare aplicaţii în ianuarie, prima lună a anului 2021. Telegram le-a luat faţa şi a fost cea mai instalată aplicaţie conform unui top realizat Sensor Tower, scrie news.ro.

Publicitate

Telegram a fost instalată în ianuarie de 63 de milioane de oameni în ianuarie, o creştere de 3,8 mai mare decât în decembrie, când se afla pe locul 9 în acelaşi top. Telegram a depăşit în clasamentul liderul TikTok, dar şi Facebook sau WhatsApp.

India a adus cele mai multe descărcări ale aplicaţiei Telegram - 24%.

Şi Signal a urcat pe podiumul aplicaţiilor, deşi pe finalul lui 2020 nu se afla în top 10. Atât Telegram, cât şi Signal, ocupă primele două locuri în topul descărcărilor de pe Google Play, în timp ce pe App Store sunt pe 4, respectiv 10. Per total, însă, Telegram este pe primul loc, urmat de TikTok, iar pe trei Signal.

Facebook ocupă abia locul al patrulea, iar WhatsApp a căzut până pe cinci.

Iată topul aplicaţiilor descărcate în Ianuarie 2021 via gizchina.com:

  • 1. Telegram
  • 2. TikTok
  • 3. Signal
  • 4. Facebook
  • 5. WhatsApp
  • 6. Instagram
  • 7. Zoom
  • 8. MX TakaTak
  • 9. Snapchat
  • 10. Messenger

WhatsApp a pierdut milioane de utilizator din cauza politicilor de confidenţialitate

WhatsApp, platforma de mesagerie care aparţine de Facebook, a pierdut milioane de utlizatori după ce a anunţat noile politici de confidenţialitate, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.


Pe Whatsapp au circulat informaţiile potrivit cărora administratorii aplicaţiei puteau citi mesajele, iar acestea să fie transmise către Facebook.

În acest context WhatsApp a decis să amâne schimbarea politicii de confidenţialte pentru 15 mai, mai susţine sursa menţionată.

CITEŞTE ŞI: WhatsApp pierde milioane de utilizatori. Noile politici de confidenţialitate sunt de vină

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Joe Biden Joe Biden
    Asa baieti, fiti destepti. Fugiti de Whatsapp, Facebook si instalati Telegram de la rusi, TikTok de la chinezi!

Trimite un comentariu

sus