Skip to main content

CNA a votat: Digi 24 se aude şi în FM! Pe ce frecvenţă va fi dat pe radio postul TV

 
CNA a votat: Digi 24 se aude şi în FM! Pe ce frecvenţă va fi dat pe radio postul TV

CNA. Prima şedinţă a Consiliului după trei luni aduce şi o primă schimbare majoră în FM: postul TV de ştiri Digi 24 se va auzi şi pe radio. Doar în Bucureşti.

Publicitate

Cum s-a întâmplat asta?

S-a modificat licenţa pentru Chill FM, post de muzică al RCS-RDS care se aude doar în Bucureşti. Practic, Chill Fm va deveni Digi 24 FM şi 80% din ce se vede pe TV se va difuza şi în FM. Restul de 20% reprezintă publicitatea dată de Digi 24. Postul devine din unul tematic-muzical în unul tematic-ştiri.

Practic, Digi 24 FM se va auzi pe frecvenţa 103,8 FM.

„Va fi transferat şi personal de la Digi 24 în acest post de radio. Am dori să facem un experiment şi să transformăm un post de muzică în post de ştiri”, a spus Lucian Mihai, reprezentant RCS-RDS, în şedinţa CNA.

Se poate confunda actualul Digi FM cu Digi 24 FM?

Vera Scrieru (reprezentant Digi24) a spus:

„Nu credem că se vor confunda (nr.red Digi FM cu Digi24), pentru că Digi FM are un profil bine definit în piaţă şi are o producţie 100% proprie. Acest nou post de radio va transmite integral conţinutul editorial al canalului DIGI 24 şi ne-am gândit că publicul nostru este foarte mobil, oamenii circulă cu maşina de dimineaţă până seara şi credem că e o formă de a da o valoare în plus conţinutului pe care îl avem pe tv, atrăgând şi public care se află în mai multe ore din zi la volan.”

Totodată, licenţele pentru Digi 24 FM, Dance FM, Digi FM şi Pro FM au fost trecute pe altă firmă. De la RCS-RDS au fost transferate către S.C. Campus Media TV, societate deţinută în proporţie de 90% de RCS-RDS şi 10% de Integraso SRL.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • In atentia In atentia
    In atentia distinsului autor al acestui articol (Daniel Samoilă):

    Dumneavoastra ati scris urmatoarele: "Practic, Digi 24 FM se aude pe frecvenţa 103,8 FM".

    Au trecut deja 4 zile de la momentul publicarii articolului Dumneavoastra (13 mai vs. 17 mai...) si, in continuare, pe frecvenţa 103,8 FM se aude tot Chill FM...! Cred ca ar fi extrem de recomandabil sa reformulati afirmatia de mai sus ("Practic, Digi 24 FM se aude pe frecvenţa 103,8 FM"), indicand cu precizie ziua in care aceasta afirmatie a Dumneavoastra va fi una corecta din punct de vedere factual. Va multumim!
  • ascultatoru ascultatoru
    Dupa covid 24 tv avem si covid 24 FM. La vola ascult orice, dar nu stirile de 2 lei.
  • Umbertotomasy Umbertotomasy
    Sătui de posturi de știri..
    Păcat de chill fm...
    Nu știu de unde sa mai facă banii.

Trimite un comentariu

sus