Skip to main content

Euronews a luat licenţă de la CNA. Va fi HD. Milioane de euro investiţia

 
Foto - Octav Ganea (Inquam)
Foto - Octav Ganea (Inquam)

Un pas mai aproape de lansare. Euronews a luat licenţă de la CNA. Noul post de ştiri va fi HD, iar din primăvară s-ar putea vedea pe micile ecrane. 

Publicitate

Andra Miron, redactorul şef, a spus în faţa CNA că există discuţii cu RCS-RDS, Orange şi Vodafone pentru preluare. De notat că licenţa va fi operată de Universitatea Politehnică

Investiţia în proiect este de 3,6 milioane de euro. Se anunţă un procent de 60% producţie proprie şi colaborări cu corespondenţi din ţară. 

„Sperăm să emitem cât mai repete. Ne vom înscrie în limitele legale. Cred că primăvara ar fi un orizont realist pe care îl putem da”, a spus Andra Miron. 

Aceasta a continuat: 

„Nu avem contracte încheiate cu cabliştii, dar suntem în discuţii”, a mai spus Andra Miron. 

Ce emisiuni va avea

Euronews a venit şi o parte din grila de programe. Vor fi buletine de ştiri, talk show-uri şi alte emisiuni în limba română, după cum a spus redactorul-şef. 

Câteva emisiuni:

  • Bună dimineaţa, România! - emisiune matinală de la ora 6:00
  • Bună ziua, România! - emisiune de la ora 10:00
  • Euronews Trends
  • Starea Uniunii Bruxelles

Fosta şefă CNA: „România stă bine la numărul de canale de ştiri”

Andra Miron a explicat cu ce vine Euronews pe piaţa din România şi a răspuns şi la întrebările membrilor forului. 

Andra Miron: Vom imprima acurateţe şi rigurozitate pe piaţă. Ne propunem să avem emisiuni de ştiri, talk show-uri şi alte producţii în limba română. Valorile noastre sunt independenţă, echidistanţă, obiectivitate şi o abordare „all views” (n.r. - toate punctele de vedere).

Nu vom fi părtinitori şi vom avea toate punctele de vedere. Grila a fost făcută în coordonare Euronews World.

Vom emite în condiţii ireproşabile. Modul de lucru din redacţie va fi complet independent şi autonom, respectând standardele etice.

Monica Gubernat: România stă foarte bine la numărul de canale de ştiri. Toate au venit cu aceaste promisiuni. „All views” este o obligaţie legală, apropo. Cu ce veniţi în plus? Cum acoperiţi evenimentele din ţăra?

Andra Miron: Vom putea să avem toate punctele de vedere atât la nivel national, cât şi la nivel internaţional. Ne bazăm pe trainingul şi pe valorile care vin de la Euronews. Grila de programe are ca scop de a oferi un conţinut unitar, educaţional şi care să arate că noi credem că suntem în serviciul public. Trebuie să dăm informaţii fără a le spune oamenilor ce sa creadă.

Vom avea colaboratori din ţară.


Cine sunt şefii? Cristi Coman, Bebe Nicola şi Mari Jeanne Ion, printre ei


Euronews România şi-a anunţat şi şefii, în luna septembrie. Printre aceştia se numără şi jurnalistul Cristian Coman, care va fi şeful News Desk-ului şi redactor-şef adjunct. Coman are peste 29 de ani de experienţă la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR. 

Bebe Nicola, fost Prima TV, Digi 24 şi Gândul, e şi el implicat în proiect. E unul dintre cei trei producători executivi. 

De asemenea, Mari Jeanne Ion este directorul de programe. 

Echipa de management a postului este formată din opt oameni, la care se adaugă şi redactorul-şef Andra Miron Diaconescu. Aceasta din urmă a fost anunţată la începutul acestui an, după cum Paginademedia.ro scria în exclusivitate atunci


Euronews şi în România


În luna ianuarie, Euronews a anunţat că va lansa şi o staţie de ştiri în România. Noul canal de ştiri va fi lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica, pornind de la staţia deja existentă UPB Sigma TV.

Directorul de proiect al Euronews România este Gabriel Petrea. Redactorul-şef al Euronews România va fi Andra Miron, jurnalistă cu experienţă de 14 ani la Realitatea TV, dar şi la B1 şi Naţional TV

Noul canal de ştiri va avea propria echipă de jurnalişti şi corespondenţi din toată România, dar şi de la Bruxelles.

Până la lansare, echipa va ajunge la peste 100 de angajaţi la nivel local, spun reprezentanţii postului.


Citeşte şi: Michael Peters, şeful Euronews: „Postul din România va avea independenţă totală”. Ce aşteptări are de la viitorul post TV?


Citeşte şi: Euronews România are redactor-şef: a lucrat 14 ani la Realitatea şi a fost şeful comunicării la Consiliul Judeţean Ilfov


Citeşte şi: Andra Miron, de azi redactor-şef Euronews. Ce spune despre revenirea în TV şi despre funcţia de la cabinetul Ralucăi Turcan şi de la Consiliul Judeţean Ilfov


Citeşte şi: Euronews vine şi în România. Noul canal de ştiri, lansat în parteneriat cu Universitatea Politehnica

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • foarte inspirati la numele emisiunilor. pacat ca nu au si una numita Buna seara, Romania.
  • Mihai, Nu (din pacate), dar nu este singurul "rau" de la euronews....
    E plin de 'nume grele' !
  • Stiu si astept acest post de mai bine de un an. Era vb sa intre pe 'sticla' in decembrie 2021, vad ca s-au sucit...minim in primavara.

    Singurul lucru murdar la noul post, sunt pramatiile de la varf. Niste catastrofe de oameni.

Trimite un comentariu

sus