Skip to main content

G4Media: Monica Gubernat ar putea reveni în fruntea CNA

 
Foto - Inquam Photos
Foto - Inquam Photos

Monica Gubernat ar putea fi reinstalată la şefia CNA, la nici şase luni de când a fost demisă de Parlament. G4Media scrie, citând surse politice, că PSD şi PNL au convenit să o readucă în fruntea forului pe Gubernat, care fusese demisă din funcţie în vară de coaliţia PNL – USR. 

Publicitate

Parlamentul ar urma să modifice şi Legea de funcţionare a instituţiei în acest sens, pentru că pe regulamentul actual un preşedinte demis nu mai poate ocupa funcţia. 

PSD a depus deja un amendament care va fi discutat marţi în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor. Amendamentul elimină exact alineatul cel care împiedică acum realegerea Monicăi Gubernat ca preşedinte al CNA, explică G4. 

Cristina Pocora a fost aleasă şefă, dar nu a fost validată încă

Plenul Parlamentului a respins, pe 15 iunie, raportul de activitate al Consiliului Naţional al Audiovizualului pe anul 2020, după cum şi Paginademedia.ro scria la vremea respectivă. 

În locul Monicăi Gubernat (propusă de PSD), care era preşedintele Consiliului din iulie 2019, era aleasă Cristina Pocora (propusă în CNA din partea Preşedinţiei). 

În acest timp, Pocora nu a fost validată de Parlament, însă a fost şefa de facto a instituţiei. Cum aşa? Vicepreşedintele Bălaşa i-a delegat atribuţiile sale, astfel că Cristina Pocora a condus şedinţele şi forul în ultimele luni. 


Citeşte şi: CNA şi-a ales preşedintele. A fost singurul candidat


Citeşte şi: Monica Gubernat a fost demisă din fruntea CNA


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    asta cu cine voteaza ?
  • Ilikor Ilikor
    Gata cu rating postacii se supăra

    Ca Anenuta. Se termina Asiaticii, gata cu rating.
  • doru giurgiu doru giurgiu
    Eu zic sa revina si Radu Herjeu. Ca sa fie completă batjocura la adresa telespectatorului român si PNL sa isi dovedeasca fără putință de tăgadă disoluția.
  • Mile Mile
    Cum sa fie independent ha
  • Mile Mile
    Gata cu rating postacii se supăra
  • jk jk
    Numa numiri politice si/sau cu trecut pe la partid in CNA.Pe cineva neutru politic sau sa nu fi avut treaba pe la vreun partid sau om politic cand la sefia CNA?
  • Răzvan Răzvan
    Dați și audientele Asia Express de aseară

Trimite un comentariu

sus