Skip to main content

Postul Naşul TV a fost amendat din nou de CNA. Membru CNA: „Sunt nişte lucruri atât de deplasate...de la cap-coadă sunt nişte afirmaţii neprobate, nefondate, echilibrul nu există”

 
Postul Naşul TV a fost amendat din nou de CNA. Membru CNA: „Sunt nişte lucruri atât de deplasate...de la cap-coadă sunt nişte afirmaţii neprobate, nefondate, echilibrul nu există”

Postul de televiziune Naşul TV a fost amendat din nou de Consiliul Naţional al Audiovizualului, după numai o săptămână de la ultima sancţiune. De data aceasta, televiziunea fondată de Radu Moraru s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei (aproximativ 2000 de euro). Din ce motive?

Publicitate

La emisiunea Să vorbim despre tine, moderată de Gabriela Caliţescu în data de 24 iulie a fost tratat subiectul prezenţei lui Viktor Orban (prim-ministrul Ungariei) la Tuşnad şi s-au făcut acuzaţii la adresa jandarmeriei, că i-au discriminat pe români în ţara lor.

„Acuzaţia că românii sunt discrimaţi în ţara lor, discriminaţi etnic de către jandarmi, mi se pare o afirmaţie cel puţin bizară şi mi-ar fi plăcut să aflu şi punctul de vedere al Jandarmeriei în acest caz”, a spus în şedinţă membra CNA, Orsolya Borsos.

Redăm afirmaţiile care s-au făcut în emisiunea Să vorbim despre tine:

 „Exact la fel ca pe timpul Dictatului de la Viena, la fel ca în timpul Regiunii Autonome Maghiare, românii au fost discriminaţi. Li s-au îngrădit grav drepturile pentru simplul motiv că sunt români”.

„Profitând de faptul că a venit Horthy şi a ras totul şi inclusiv reformele lui Ferdinand după care s-a întâmplat ce s-a întâmplat sub ocupaţie sovietică au început să maghiarizeze cimitirul, zona”.

„(…) deşi trebuiau să fie respectate decât arena aceea în care s-au strâns maghiarii să discute cu Viktor Orban, Jandarmeria a extins acest perimetru, fără să aibă nicio bază legală (...)”.

„Deci într-un spaţiu în care oricine avea drept la liberă trecere, au făcut un abuz şi ne-am considerat trădaţi de propriile noastre forţe de ordine care ar fi trebuit să garanteze libertăţile constituţionale ale cetăţenilor”.

Ce a spus reprezentantul postului?

Ioan Georgescu - avocat şi reprezentantul postului Naşul TV:

„Am văzut că era un grup de români care au vrut să participe la un eveniment, la deplasarea prim-ministrului maghiar Viktor Orban în România, iar jandarmii nu i-au lăsat să meargă acolo pe acel grup şi de aici s-au născut nişte polemici.

Cred că s-a făcut oarecum distincţia între fapte şi opinii. A fost prezentată ştirea de Gabriela Caliţescu şi au fost întrebaţi nişte domni şi fiecare şi-a dat cu părerea. Nu am reuşit să îmi dau seamă ce a vrut să spună prin afirmaţia 'ungurii sunt o naţiune mentală'. Recunosc că nu l-am înţeles pe domnul Dogaru (invitat în emisiune), dar domnul Dogaru este istoric şi cred că dumnealui ştie mai bine.

Şi eu dacă aş fi fost moderator ar fi trebuit s-o rumeg mai bine că nu aş fi ştiut să reacţionez pe moment. Cred că Gabriela s-a blocat acolo şi a preferat să tacă. Nu cred că a fost rea-credinţă din partea ei.”

Orsolya Borsos, membru CNA:

„La chestiunea aceasta cu jandarmii mi-ar fi plăcut să avem măcar un comunicat, ceva, un punct de vedere de la Jandermeria Română, pentru că totuşi acuzaţia că românii sunt discrimaţi în ţara lor, discriminaţi etnic de către jandarmi, mi se pare o afirmaţie cel puţin bizară şi mi-ar fi plăcut să aflu şi punctul de vedere al Jandarmeriei în acest caz...

Astfel de afirmaţii că Jandarmeria discriminează românii din punct de vedere etnic în propria lor ţară şi că ei nu au drepturi în propria lor ţară şi că nu pot să intre, mi se pare foarte deplasat şi este o acuzaţie care ar fi trebuit cumva contracarată în emisiune, măcar cu un punct de vedere al Jandarmeriei.”

Ioan Georgescu:

„Sigur că nu a fost vorba despre o discriminare în sensul legii. Acolo probabil că termenul acesta nu era unul des folosit sau foarte bine cunoscut de către Gabriela Caliţescu. Nu a fost vorba despre o discriminare, dar sigur că trebuiau întrebaţi jandarmii în situaţia în care ar fi trebuit întărită această judecată de valoare.”

Orsolya Borsos:

„Am o mare dilemă dacă această emisiune se încadrează totuşi în jurnalism şi putem să aplicăm Codul Audiovizual pentru această emisiune, pentru că sunt nişte lucruri atât de deplasate. E deja undeva pseudo-jurnalism, nici nu ai cum să ai contraargumente la ce se afirmă aici (...).

Aş propune 10.000 de lei pentru această emisiune, pentru că de la cap-coadă sunt nişte afirmaţii neprobate, nefondate, echilibrul nu există.

Cadrul legal invocat:

Art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:

„În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial 

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus