Skip to main content

Radu Moraru, o ploaie de "grozăvii" şi doar o somaţie. Pancarte în timpul şedinţei. A folosit peiorativ cuvântul „handicapat“ la adresa unor demnitari

 
Radu Moraru, o ploaie de "grozăvii" şi doar o somaţie. Pancarte în timpul şedinţei. A folosit peiorativ cuvântul „handicapat“ la adresa unor demnitari

Naşul TV a fost somat de CNA pentru nişte afirmaţii ale lui Radu Moraru pe post. L-a făcut „handicapat“ pe Cîţu, iar pe Zelenski şi Macron - „sclaveţi“ ai familiei Rothschild.

Publicitate

Nu au scăpat nici Joe Biden, Nicolae Ciucă, Ursula von der Leyen sau chiar CNA-ul, ca instituţie de „cenzură“.

Concret, Radu Moraru a făcut o serie de remarci cu privire la implicarea României în conflictul din Ucraina, în calitate de invitat al emisiunii „Să vorbim despre tine“, din 24, 25 şi 28 februarie 2022, în care Gabriela Caliţescu a fost moderator.

Potrivit raportului de monitorizare CNA, Radu Moraru a folosit apelative jignitoare la adresa unor personaje politice:

  • premierul Ciucă (de exemplu: Măciucă ăsta, da, general de paie), Cîţu (handicapatu' ăsta de Cîţu),
  • preşedintele Ucrainei, Zelenski (de exemplu: Familia Rothschild şi cu patronul lui şi cu toţi ăştia l-au pus preşedinte!; un corupt, un nenorocit),
  • Biden (un senil bătrân şi corupt),
  • Ursula von der Leyen (corupta de Ursula),
  • Mircea Geoană (prostănacul naţiei a ajuns al doilea la NATO),
  • Macron (nemernicul ăla de Macron),
  • lideri europeni (Europa asta sclifosită şi ipocrită şi formată din nişte funcţionari, care toţi sunt nişte corupţi şi nişte scvaleţi) sau ai NATO (NATO, care e plin de... de tot felu' de transsexuali şi de nebunii).

De asemenea, a acuzat pe post cenzura din România (Comintern-ul de la CNA) şi dezinformarea, de la nivelul presei mondiale.

Totodată, potrivit aceluiaşi raport, jurnalistul a emis, în cadrul emisiunii, teorii despre laboratoare de tipu' Wuhan pe teritoriul Ucrainei, despre situaţia militară din zonă (Ucraina cucerită total sau la o zi de cucerire) sau cauzele conflictului (de exemplu, mutarea atenţiei de la consecinţele vaccinării).

Iar pe parcursul acestor trei emisiuni monitorizate de CNA, moderatoarea nu a reacţionat la afirmaţiile făcute de Radu Moraru.

Pancartele lui Radu Moraru, în timpul şedinţei CNA

Radu Moraru nu s-a limitat doar la spaţiul de emisie al televiziunii Naşul TV. El nu s-a putut abţine de a la face declaraţii nici în şedinţa  publică a CNA de astăzi, la care a participat. El a încercat să-şi exprime punctele de vedere chiar şi în afara timpului care i-a fost alocat.

Astfel, în timpul dezbaterilor membrilor CNA, unde doar aceştia au dreptul să ia cuvântul, potrivit procedurii, Radu Moraru a ţinut totuşi să transmită nişte mesaje.

Fără să încalce regulamentul în mod făţiş, el a afişat pe ecran următoarele mesaje, scrise cu litere mari pe foi de hârtie, asemeni unor pancarte:

  • Macron s-a plâns la CNA?
  • CNA are atribuţii pe Ucraina?
  • Handicapul profesional NU e dizabilitate
  • Nasul TV. Pace. Neuralitate. Fără război

Amendă sau somaţie?

„Cuvântul handicapat e folosit în accepţiunea generală ca referire la persoane cu dizabillităţi, nu la incompetenţă.

Sigur, domnul Moraru putea găsi alt termen care să-i protejeze pe cei cu dizabilităţi“, a declarat Mircea Toma, membru CNA, cel care a propus sancţiunea de somaţie în şedinţa de astăzi.

Însă Dorina Rusu şi Cristina Pocora, colegele lui Mircea Toma, au considerat mai potrivită o sancţiune de amendă. În cuantum diferit. Dorina Rusu a propus 30.000 lei, iar Cristina Pocora 10.000 lei.

„Nu spun că domnul Moraru urmăreşte un punctaj de manipulare din partea rusească. Însă modul în care emisiunile pe care le-am urmărit sunt construite ajută aceste idei“, a punctat şi Valentin Jucan, membru CNA.

În final, doar propunerea de somaţie a întrunit numărul de voturi necesare pentru a fi aprobată.

Paginademedia.ro prezintă în continuare, pe larg, concluziile membrilor CNA:

Mircea Toma, membru CNA:

„Cele trei emisiuni, în ansamblul lor, conţin covârşitor opinii.

Opiniile formulate sunt libere. Le-am ascultat cu interes, mi se par puncte de vedere ieşite din comun, cum domnul Moraru ne-a obişnuit de-a lungul carierei sale.

Folosirea în registru peiorativ a cuvântului handicapat pentru a critica demnitari produce efecte discriminatorii asupra unei categorii de persoane cu dizabilităţi, nu asupra politicienilor.

Există câteva situaţii referitor la care suportul documentar empiric este fie parţial incorect evocat - referirea la casele de asigurări, că Europa nu asigura vaccinaţii, este falsă.

Mai este o evocare scoasă din context, cu vila din Italia a lui Zelenski care e istorie reală dinainte de a fi ales preşedinte şi care n-a fost contestată, ci i s-a reproşat că a fost cumpărată pe o firma unde nu avea obligaţia să o declare.

Lasat aşa, că preşedintele ucrainean e putred de bogat, pare ca şi-a făcut averea pe seama funcţiei.

Este insuficientă separare a opiniei de informaţie.

Opinia este liberă, dar pe alocuri sunt câteva imperfecţiuni care merită să fie luate în considerare."

Dorina Rusu, membru CNA:

„Faptul că se fac asemenea afirmaţii pe un post de televiziune - „Ucrainenii au fost vânduţi de propriul preşedinte“, „Zelenski, Macron şi Biden sunt sclavii familiei Rothschild“ - alimentează teoriile conspiraţiilor şi nu este o simplă opinie. Trebuie să faci diferenţa între fapte şi opinii atunci când apari la televizor.

Nu sunt chestiuni de propagandă rusă, deşi se face referire la laboratoarele chimice, dar nu sunt alimentate în mare măsură."

Răsvan Popescu, membru CNA:

„Este fără indoiala o emisiune de opinie. Opiniile sunt argumentate cu alte informaţii. Se vede cât de hazardate sunt opiniile lansate în randul publicului de către domnul Moraru.

Rezistenţa pe care o opune Zelenski e eroică, la fel şi a armatei ucrainene.

Dar domnul Moraru are dreptul la orice opinie. Problema e acolo unde apelează la injurii."

Valentin Jucan, membru CNA:

„Aceste emisiuni trebuie analizate în ansamblul lor. O parte sunt formate din opinii, altele din afirmaţii. Iar afirmaţiile, din punct de vedere al legii audiovizuale trebuie probate.

Eventualele injurii trebuie să fie reţinute, dar nu în măsura în care ar trebui reţinute celelalte aspecte care ţin de nivelarea războiului din Ucraina.

Aceste afirmaţii, combinate cu fel de fel de analize la care se adaugă chestiuni care ţin exclusiv de conspiraţii şi diversiuni, tot acest reţetar are ca scop nivelarea: Occidentul e de vină, cu Rothschild care cumpăra laboratoarele. Pe de altă parte, se propaga ideea că şi ceilalţi sunt nişte vinovaţi: ruşii şi chinezii.

Iar al treilea element sunt ucrainenii, care sunt corupţi, cu un preşedinte care i-a vândut.

Se folosesc tehnici foarte clare. Tehnica falsei dihotomii: ai noştri sunt vai de capul lor, nu sunt în stare să ia decizii - aceasta are rolul de a întări faptul că ceilalţi sunt mai tari, noi oricum nu putem face nimic.

Ce articole de lege a încălcat Radu Moraru?

Membrii CNA au constatat faptul că Radu Moraru a folosit limbaj injurios, nu a făcut diferenţa între fapte şi opinii şi a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa persoanelor cu dizabilităţi.

Art. 40 – (5) Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Art. 47 - (3) Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.

Art. 64 - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

(Codul audiovizual)

În continuare, redăm o parte din declaraţiile pe care Radu Moraru le-a făcut pe post:

Ucraina, practic, e la mâna unor fonduri de investiţii conduse de d-ăştia, d-alde Rothschild, da? Şi e foarte posibil ca Zelensky să facă şi un joc foarte periculos pentru naţiunea lui, şi eu vă spun că nu… eu acuma vă dau o analiză, pentru că e presat de acest fond de investiţii.

România încă nu e în situaţia asta, dar poate să ajungă dacă se mai împrumută şi ea.

Macron era angajat oficial la familia Rothschild. Şi au zis ăia: „Bă, pe cine punem, mă, preşedinte în Franţa? Uite îl avem pe ăla micu', Macron! Lasă, bă…” „Dar nu îl ştie lumea” ziceau francezii de Rothschild. „Lasă, bă, băgăm un miliard de euro, şi îl facem cunoscut şi îl facem preşedinte!”

Că toată clasa politică de la noi ori este idioată, ori este complet vândută şi acţionează la comenzi. Păi, România, şi asta indiferent de ce-o să spună CNA-ul, Comintern-ul de la CNA, ce vor să facă acuma, deci nu mai ai voie să spui nimic, numa' ce spun ei! Păi, aşa era şi la Covid!

Noi de aia avem 5 miliarde amenzi la CNA! Că n-aveam voie să spunem altceva, decât spuneau ei, din surse oficiale, cică! Păi, ăia numai au minţit, cu Covidul! O lume întreagă vede! Aşa şi-aici! Au pus să dea o lege, cu handicapatu' ăsta de Cîţu, „Dom'le, nu mai ai voie să spui nimic!” Ba da! Noi o să spunem adevărul, până murim!

Păi, Zelenski, potrivit legii din România şi celei din Ucraina, trebuia arestat demult! Deci, marele erou pe care-l prezintă toată presa mincinoasă, asta, care ne-a prostit şi cu Covidu', ar trebui să intre în puşcărie! Are offshore-uri, zeci de milioane de euro... Care stă într-un buncăr şi mai face câte o poză! Ia uite cum n-a fugit el! 

Fraţilor, s-a greşit enorm, familia Rothschild, care, repet, este proprietara Ucrainei. Ăsta e scavul lor, nemernicul ăsta de Zelenski, cum e nemernicul ăla de Macron, în Franţa, care e fost angajat la Rothschild! Şi ăla e pus de familia Rothschild! Franţa e tot prizoniera familiei! Mă rog, când spun familie, este tot... tot... toată familia globalistă!

Mie de aia mi-e milă de ucraineni, că au fost vânduţi de propriul preşedinte!

Foarte mulţi probabil că s-au întrebat ce caută armata Rusiei în anumite puncte ale Ucrainei, care n-aveau nicio miză. Păi, e simplu! Erau nişte laboratoare, de tipu' Wuhan. Eu ştiu, personal, de două. Unii vorbesc de şapte. Da' eu ştiu de două laboratoare bio, laboratoare de tipu' Wuhan. Deci, astea, odată ce vor fi arătate, lumea întreagă va spune, dacă vor fi arătate, că s-ar putea Putin să fie îmbunat şi să tacă din gură.

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Lucaci M Lucaci M
    A spus exact ceea ce meritau, acele *** ,, Nașul" este poate singurul post tv care nu a luat bani pt propaganda, asa cum au facut majoritatea posturilor. Daca de la B1, Digi um 24, irealitatea, pro tv, tvr1 , ma asteptam... De la *** si rtv, chiar nu m-as fi asteptat.
  • DODO DODO
    ***
  • Dragos Dragos
    Cooaci, esti rau pe aratura. Iti recomand Rusia sau Coreea de Nord sa vezi ce "bine" se traieste acolo. Acolo sa vezi libertate de exprimare. Roșca Ticu, mai precis care sunt abuzurile facute de guvernanti in cazul lui Radu Moraru? Ca nu-l lasa sa abereze?
  • Cooaci Cooaci
    cna o șleahtă de neterminați mici care judecă nimicul. Sunteți împotriva firii, la fel ca toți acești neterminați mai mari : oms, onu, nato, fem, ue ... Voi răstălmăciți totul, faceți din adevăr minciună și din minciună, adevăr. Și sunteți plătiți pentru asta deci știți ce faceți. Nu aveți nici un rost pe planeta asta ... Vremea voastră se va termina curând, foarte curând, iar când totul va reveni la normalitatea speciei umane, voi nu veți mai avea vreun rol în societate ori în vreo altă parte a existenței voastre. Voi singuri v-ați autoanulat !
  • Roșca Ticu   cetățean al acestei tari Roșca Ticu cetățean al acestei tari
    Radu Moraru este exponentul societății cu demnitate care se revolta mocnit împotriva abuzurilor făcute de guvernanti
  • B.A.M B.A.M
    margo, audiența e foarte mică. Succesul lui e în online! Plus că cultul religios promovat de Nașul TV ar sări ca ar dacă ar pierde licența!
    Ca chestie (dacă știți), e cel de-al 19 cult pe care România se pregătește să-l recunoască????
  • margo margo
    mie mi se pare ca moraru are un punctaj de la ambasada rusiei si de la centrul rus pentru cultura si stiinta - cuib de spioni rusi din centrul bucurestiului. pacat ca cna nu ii suspenda licenta. omul va varsa in continuare dezinformari si manipulari in spatiul audiovizual.
  • geo geo
    Radu Moraru a scapat destul de ieftin, dupa parerea mea. Desi ”membrii CNA au constatat faptul că a folosit limbaj injurios, nu a făcut diferenţa între fapte şi opinii şi a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa persoanelor cu dizabilităţi”...in fine, fapte care banuiesc ca puteau fi sanctionate si printr-o sanctiune. Ma surprinde atitudinea oarecum rezervata a lui Mircea Toma, cel care a propus somatia...Domnule Toma, una este sa iti exprimi o opinie si alta este să jignesti anumite personae, ca unul este nu stiu cum, altul este altfel...si asa mai departe...

Trimite un comentariu

sus