Skip to main content

COMUNICAT. Apa îmbuteliată, un cost de mai puţin de 70 de lei pe lună pentru sănătatea ta

 
COMUNICAT. Apa îmbuteliată, un cost de mai puţin de 70 de lei pe lună pentru sănătatea ta

COMUNICAT. Înlocuirea băuturilor nesănătoase din cel puţin un punct de vedere, printre care sucurile carbogazoase, berea şi alte tipuri de alcool, cu apă îmbuteliată reprezintă de departe cea mai simplă şi la îndemână modalitate de a-i dovedi organismului tău faptul că ţii la el.

Publicitate

Citind articolul în continuare, vei afla care sunt beneficiile hidratării prin metoda menţionată anterior, care sunt costurile, dar şi care este locul potrivit pentru a te aproviziona cu bidoane cu apă.

Suntem siguri că, dacă urmezi sfaturile, vei simţi avantajele pe propria piele, în cel mai scurt timp.

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

În primul rând, apa imbuteliata este 100% microbiologic pură şi netratată prin clorinare, întrucât legea interzice această procedură pentru apa de izvor. În schimb, despre apa de la robinet nu se poate spune acelaşi lucru, iar cel mai simplu mod de a-ţi da seama este printr-o simplă examinare vizuală şi olfactivă (iar testul gustului va confirma şi el concluzia respectivă).

În atare condiţii, un bidon cu apă reprezintă varianta ideală pentru a oferi corpului tău cantitatea de care are nevoie zilnic din singurul lichid esenţial vieţii.

"Apa este singurul lichid care aduce sănătate, restul - berea, sucurile etc. - aduc un plus de gust, o satisfacţie de moment", spune Nathaniel Geană, proprietarul H2On, companie care livrează apă la domiciliu şi la birou, în aceeaşi zi, în toată ţara.

Într-adevăr, sucurile carbogazoase conţin o cantitate mare de zahăr, coloranţi, conservanţi şi aditivi care, mai ales pe termen mediu şi lung, îşi lasă amprenta asupra dinţilor şi organelor interne.

Pe de altă parte, berea şi alte băuturi cu alcool care sunt consumate regulat, în cantităţi mari, vor afecta, mai devreme sau mai târziu, ficatul şi creierul, însă pot avea efecte nedorite şi pe termen scurt.

În schimb, apa îmbuteliată este "prietenoasă" din absolut toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Un bidon de 19 litri, comercializat de compania sus-numită, costă numai 23 de lei, ceea ce înseamnă un preţ de doar 1,21 de lei per litru.

În mod logic, cu cât capacitatea unui ambalaj creşte, cu atât preţul per unitate este mai scăzut, ceea ce înseamnă că bidoanele de 19 litri sunt cea mai avantajoasă opţiune de cumpărare.

Ţinând cont că, în medie, oamenii ar trebui să consume minimum 2 litri de apă pe zi, rezultă un cost lunar de puţin sub 70 de lei (trei bidoane) pentru întregul necesar de hidratare al unei persoane.

Consideri că suma de 70 de lei pe lună, investită în sănătatea ta, cu efecte pozitive atât pe loc, cât şi în timp, este una mare? Dacă răspunsul este nu, atunci tocmai ai aflat de unde să comanzi apă îmbuteliată!

Fie că o incluzi în "rutina" zilnică a ta şi familiei tale, mai ales a copiilor, sau a colegilor de muncă, beneficiile vor fi aceleaşi: un tonus mai bun, un nivel de energie crescut şi, în general, o mai mare poftă de viaţă. Iar, pe lângă aceste avantaje, vei elimina şi neplăcerile cauzate de alte băuturi, precum balonare, deshidratare, ameţeală, dureri de cap etc.

Hidratare plăcută!

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus