Skip to main content

COMUNICAT. Tipuri de mănuşi medicale. Care sunt cele mai eficiente?

 
COMUNICAT. Tipuri de mănuşi medicale. Care sunt cele mai eficiente?

COMUNICAT. Mănuşile de unică folosinţă se împart în mai multe subcategorii de produse, ideale pentru activităţi medicale specifice. Dacă înţelegi principalele caracteristici ale lor, adaptate la specificul muncii pe care o prestezi, te bucuri astfel de beneficiile pe care le pot asigura.

Publicitate

Nota Paginademedia.ro: În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament plătit.

Personalul medical utilizează mănuşi atât în cadrul evaluărilor de rutină din cabinete şi clinici, cât şi în blocurile operatorii, în timpul intervenţiilor chirurgicale. Rolul principal al acestor produse este cel de protecţie, împotriva transmiterii agenţilor patogeni.

Cele mai bune tipuri de mănuşi de examinare şi chirurgicale sunt simplu de pus pe mâini, protejează pielea împotriva unor posibile alergii şi se pot achiziţiona la preţuri cât se poate de avantajoase, raportate la calitatea oferită.

Tipuri de mănuşi: Criterii pentru o alegere corectă

Mănuşile utilizate în cabinete, clinici şi spitale prezintă funcţii de produs esenţiale pentru desfăşurarea actului medical, în cele mai bune condiţii. Aşadar, pentru a identifica în mod corect soluţiile de care ai nevoie, ţine cont de acest criterii în procesul de comandă:

Materialul din care sunt realizate

Materialul mănuşilor reprezintă un criteriu de bază pentru alegerea pe care urmează să o realizezi. Aşa cum vei vedea puţin mai jos, proprietăţile unui anumit material permit niveluri ridicate de precizie şi confort, în timpul activităţii medicale.

Poţi opta pentru:

Mănuşi medicale realizate din latex

● nivel de protecţie foarte ridicat

● confort în utilizare resimţit de la prima utilizare

● fixare excelentă pe degete şi încheietura mâinii

● dexteritate foarte bună datorită mulării perfecte

● rezistenţă sporită la înţepare şi rupere

● potrivite în evaluarea medicală sau în operaţii.

Mănuşi medicale din nitril

● alternativă pentru cei alergici la acţiunea latexului

● fixare sigură pe mână, fără posibilitate de alunecare

● rezistenţă deosebită la acizi şi hidrocarburi

● flexibilitate aproape la fel de bună ca cea a latexului

● senzaţie plăcută la atingere şi nivel bun al dexterităţii

● potrivite pentru activitatea din laboratoarele de analize.

Proprietatea de a fi sau nu pudrate

Pentru că acum ştii ce materiale să alegi pentru mănuşile medicale de unică folosinţă, raportându-te la nevoile specifice activităţii prestate, iată un alt criteriu important de care să ţii cont: pudrarea acestora sau lipsa unei astfel de pelicule.

Mănuşi de unică folosinţă pudrate

● acoperite cu o peliculă ce permite introducerea facilă pe mâini

● exista posibilitatea ca această peliculă să producă alergii pe piele.

Mănuşi de unică folosinţă nepudrate

● recomandate celor cu pielea sensibilă, expusă unor posibile alergii

Cauţi manusi din nitril nepudrate? Ai la îndemână o mulţime de soluţii la preţuri cât se poate de avantajoase, simplu de comandat online. Bucură-te de calitatea oferită de acestea în timpul actulului medical şi protejează-ţi pielea sensibila de acţiunea peliculei pentru pudrare.

Specificul serviciilor medicale oferite

Am subliniat deja importanţa alegerii mănuşilor de unică folosinţă în funcţie de activitatea realizată. Însă nu am precizat şi faptul că exista două subcategorii dedicate, în acest sens.

Iată care sunt acestea şi prin ce caracteristici de bază diferă una de cealaltă:

Mănuşi chirurgicale de unică folosinţă

● preferate în timpul intervenţiilor chirurgicale

● pot împiedica transmiterea agenţilor patogeni

● dimensiunile acestora respectă un standard

● niveluri de precizie si dexteritate foarte ridicate

● ambalate individual şi asociate unor preţuri mai mari.

Mănuşi de examinare de unică folosinţă

● preferate în timpul controalelor de rutină

● pot preveni contaminarea încrucişată

● există variante pudrate sau nepudrate

● ambalate colectiv şi asociate unor preţuri mai mici.

Poţi comanda online mănuşile de unică folosinţă

Online-ul îţi permite să achiziţionezi într-un mod simplu şi rapid aceste produse, în funcţie de nevoile identificate. Mai mult decât atât, realizezi şi o comandă bazată pe informare, citind caracteristicile afişate în pagina unui produs de care eşti interesat.

La fel ca procesul de comandă, livrarea mănuşilor poate fi cât se poate de simplă, având la îndemână chiar şi varianta plasării acestor produse comandate în easybox, pentru a nu-ţi mai construi programul în funcţie de disponibilitatea curierului.

Alege inspirat mănuşile de unică folosinţă pe baza sfaturilor descoperite astăzi, pentru a putea le putea asigura tuturor pacienţilor tăi servicii medicale de calitate, la niveluri de siguranţă optime!

Ce este secţiunea COMUNICATE:

În secţiunea COMUNICATE sunt prezentate comunicatele companiilor care se înscriu, pe baza unui abonament lunar. Este deschisă atât companiilor, cât şi free-lancerilor care doresc să îşi promoveze serviciile pe care le oferă.

Detalii, la [email protected]

 

Autor: Comunicat publicitatepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus