Skip to main content

Adrian Sârbu se foloseşte de propria televiziune, Aleph News, să atace RCS şi patronul companiei. „Îşi distruge concurenţa şi dictează legi Guvernului şi Parlamentului”

 
Adrian Sârbu se foloseşte de propria televiziune, Aleph News, să atace RCS şi patronul companiei. „Îşi distruge concurenţa şi dictează legi Guvernului şi Parlamentului”

Adrian Sârbu se dezlănţuie contra companiei de cablu RCS&RDS şi a patronului Zoltan Teszari, pe care îl numeşte „Zoli”, chiar la televiziunea sa, Aleph News.

Publicitate

Patronul Aleph News acuză RCS că îşi distruge concurenţa şi „dictează legi Guvernului şi Parlamentului”.

„După 30 de ani de invizibilitate şi timiditate, Zoli a devenit stăpânul absolut al cablului, televiziunii şi accesului la internet din România.

Astăzi, DIGI stabileşte cine are dreptul să fie în cablu şi cine nu. Cât de vizibil poate să fie un canal de televiziune şi ce audienţă va avea”, a spus Adrian Sârbu la propriul post de televiziune. 

Totul cu câteva zile înainte de votarea noilor modificări ale Legii Audiovizualului, care se discută în Parlament, modificări ce ar putea viza şi companiile de cablu care deţin posturi de televiziune. 

„Digi (RCS RDS) a dobândit, cu sprijinul instituţiilor statului şi în dispreţul legii, monopolul absolut al pieţelor audiovizualului şi comunicaţiilor. Astăzi îşi distruge concurenţa şi dictează legi Guvernului şi Parlamentului. Întreabă-te de ce i se permite.”, a spus Adrian Sârbu la propriul post de televiziune

„«Nu mă întreba cum am făcut primul milion de dolari», spunea Henry Ford, cu mâna pe manivela cu care a învârtit America. «Nu mă întreba cum am ajuns sa controlez 75% din piaţa de cablu din România, peste 50% din accesul la internet şi învârt România cu telecomanda. Nu am să-ţi spun. Pentru că nu exist».

Îl cheama Zoli şi este invizibil. I se trage de la o inghetata mâncată prin ’92, primul lui business.

Nu-l întreba cum a bagat primul milion de abonaţi la cablu în sacoşa de îngheţată cu care venea periodic, n-ai vrea sa ştii de unde. Nici de al doilea, al treilea, al patrulea, chiar şi al cincilea milion. Nu l-a întrebat nici Chiriţoiu de la Consiliul Concurenţei în ultimii 14 ani de cand este preşedinte.”, şi-a continuat Adrian Sârbu monologul. 

„După 30 de ani de invizibilitate şi timiditate, Zoli a devenit stăpânul absolut al cablului, televiziunii şi accesului la internet din România.

Astăzi, DIGI stabileşte cine are dreptul să fie în cablu şi cine nu. Cât de vizibil poate să fie un canal de televiziune şi ce audienţă va avea.”, a mai adăugat Sârbu. 

Omul de televiziune a amintit şi cazul Aleph News în relaţia cu RCS. Compania de cablu a fost deja sancţionată de mai multe ori pentru că refuză să adauge Aleph News în pachetul televiziunilor de ştiri, aşa cum spune legislaţia audioviaulă. Concret, găselniţa RCS, care deţine la rândul său o televiziune de ştiri - Digi24 - a fost să creeze două pachete cu televiziuni de ştiri. Un pachet bine poziţionat, în care sunt incluse marile televiziuni Antena 3, Romania TV, Realitatea, B1 şi Digi24 şi un al doilea pachet, poziţionat spre finalul grilei, cu televiziunile mai mici de ştiri, printre care şi Aleph News. 

CNA a sancţionat RCS în mai multe rânduri pentru această schemă, însă nici acum compania nu s-a conformat. În prezent, sancţiunile date de CNA comapnaiei de cablu au fost contestate în instanţă. Unele procese au fost câştigate de CNA, însă doar în prima instanţă. 

Adrian Sârbu a subliniat şi importanţa modificărilor legii audioviualului care se discută în această perioadă în Senat, cameră decizională. Senatorul Lucian Romaşcanu a venit cu un amendament ce vizează marile companii de cablu care deţin şi posturi de televiziune. 

Mai exact, orice cablist care are mai mult de 40% din piaţa de cablu şi deţine şi posturi TV trebuie să renunţe fie la afacerea de cablu, fie la televiziuni (detalii despre proiect, AICI).

Citeşte şi: RCS amendat, din nou, din cauza Aleph News. Adrian Sârbu, în şedinţa CNA: „Noi suntem practic scoşi de pe piaţă“

Citeşte şiAdrian Sârbu, supărat pe RCS-RDS: „Faceţi abuz de poziţie dominantă! Încalcaţi legea în mod repetat”. De ce s-a supărat părintele Pro TV?

Citeşte şig4media: PSD vizează ruperea postului Digi 24 de cablistul RCS. Ori renunţă la TV, ori la cablu

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sirbu a creat imperiu RDS si acu nu ii convine. SIRBULE de ce RDS are reducere 60% la grila PRO? De ce ai umilit toate retelele mici care voiau sa bage grila PRO? Acu te plangi de RDS?

    RDS isi permite 20lei abonamnet pt ca are cel putin 60% reducere la majoritatea posturilor pt cei care nu stiau, pe cand operatorii mai mici... oha...
  • Daca DIGI are 70% din piață, ar trebui ca AleFaliment să zbârnâie pe restul de 30%. Se întâmplă asta, Sârbule?

    Audientele au legătură doar cu formatul stupid de filmare pe care mogulul a decis să îl folosească. Indiferent pe ce poziție o să se regăsească in grilă, telespectatorii vor da skip peste acest canal mirobolant.

    Ar trebui să investigheze cineva și prietenia dintre mogul și Romașcanu fiindcă pare (este) o lege cu dedicație.

    Sârbule, dă-ne banii!
  • @Doamna Stanca
    Bine zis! Printre puținele mesaje pertinente/coerente de aici.
  • Ultima oară când am auzit amenințări de-astea de 2 lei 50 au fost de la Intact Group prin 2012. Și din câte țin minte, s-au ales și cu vreo două condamnări.
  • Sârbu dezinformează și încearcă sa construiască un narativ care sa justifice eșecul aleph. Nu exista evidente ale abonaților, ci ale contractelor!
    În 2021 piața TV avea 8 milioane contracte (Cablu 6, Dth și iptv 2 milioane) . RDS avea apx 5 milioane contracte, adică un pic peste 60% din numărul de ctr. Poate ca are 70% din cele de cablu, dar numărul singur nu este relevant pentru competitie! El trebuie analizat în funcție de distribuție zonala, număr de gospodarii (persoane au câte 2 sau 3 contracte și sunt zone în care digi nu are rețea si nici dth). Credeți sau nu, la 70 km de București nu am digi și nici nu acopera zona, deși localitatea are câteva mii de locuitori.
    Astfel, dacă digi are 90% dintre contracte din top 10 orașe din România , iar în rest are 10-20-30%, asta nu este poziție dominanta, deși are majoritatea contractelor. Se poate spune, fără sa greșim, ca în 90% dintre localitățile României digi este minoritar:))
    Practicile monopoliste sunt un subiect sub lupa UE în permanenta și nimeni nu își permite sa le ignore ( amenzi uriase cu procente bune din cifra de afaceri). Cum credeți ca a rezistat Chirițoiu atâta vreme, îl mâncau ăștia de la USL cu fulgi cu tot dacă nu avea susținere.
  • Lucian Romascanu - ministrul PSD al Culturii, senator si autor al modificarilor de lege - a fost, pe vremuri, ceva stab in MediaPro, se ocupa de tipografii. De aici si prietenia cu Adrian Sarbu. Totodata, dl Romascanu a fost coleg de clasa la Liceul BP Hasdeu din Buzau cu dl Marcel Ciolacu. Prietenia dintre cei doi e cimentat si prin faptul ca Ciolacu e nasul unuia dintre copiii lui Romascanu, iar dna Romascanu e asistenta - directoare de cabinet a lui Marcel.
  • să fim serioși Digi dacă vrea schimbă numele tuturor canalelor Găsește un patron de fațadă Cum se vorbea și despre Clever media și maschează frumos prin contract de retransmisie Exclusiv în rețea

    Romtelecom a încercat Cam același lucru cu telesport în 2010 când au finanțat achiziția meciurilor de la Mondial după care au picat la țanc falimentul telesport Boom TV Boom sport One care a devenit ulterior Dolce Sport Telekom sport și acum Orange

    Plus că dacă Digi orange se vor retrage pe bune din zona asta de creator și deținător de conținut e posibil să tușească și prima sport că nu vor putea să mai suporte doar ei singuri toate contractele
  • @Nicu Florin, da, mea culpa, am gresit numele in repezeala. Asa da, hora tv.
  • Și cine a văzut Alpah in acel moment ? Care a cost audiență ? 2,3 spectatori și aia familia lui Sarbu sau angajații lui?
  • să restricționezi operatorul de cablu în a fi și creator de conținut și distribuitor este o tâmpenie mai ales că în lumea civilizată operatorii de cablu care au canale proprii se asociază deja cu platformele de streaming pentru a avea și mai mare forță de investiții și de o poziție puternică în piețele de drepturi TV

    și să nu lași operatorul de cablu să facă investiții pe față în zona de conținut îl obligi îi dai posibilitatea să fie un finanțator mascat prin această măsură că Să nu creadă cineva că Digi va renunța așa ușor fi la Digi Sport fi Digi24
    această măsură cu restricționarea operatorilor de cablu mari să nu mai fie și creator de conținut favorizează acum Vodafone și câțiva operatori mici medii dacă mai sunt am senzația că și Orange este în aceeași poziție cu Digi și anume a atins dacă nu va atinge foarte curând acel 40% prin achiziția Telekom și mai ales că și Orange trage fibră la greu
  • Problema NU e că se folosește de propria televiziune ca să facă asta, CI faptul că ARE DREPTATE!!! (Chiar și în ciuda "haterilor de serviciu"...)
    P.S.
    NICI EU NU sunt fanul avangardismului de la Aleph News, dar NU încep să încurajez RCS-RDS să aibe o poziție dominantă în raport cu această televiziune. Până la urmă persoană juridică care NU e 100% acceași cu Adrian Sârbu...
  • Leo, nu Orizont e deținut de RCS, ci Hora, înființată de Vasile Coca
  • Religva asta mediatica (Sarbu) pune de ceva vreme pe seama Rcs&Rds insuccesele si neprofesionalismul lui.

    Adrian Sarbu a ajuns un nimeni in parcare, cu impresii de mare mogul. Acest individ trebuie lasat la coada istoriei ca se asterne praful timpului linistit pe el.

    Cat despre masinaria Digi, da, acest monstru trebuie scuturat din toate incheieturile pt ca DA, asa e, face cum doreste cu posturile tv. Si nu mai zic de santajele financiare practicate de ei.

    Ca idee, banuiesc ca multi nu stiti...grupul digi detine si un canal de tv cu muzica populara. Da! Ati citit bine! Orizont tv (tv din nordul tarii) este detinut prin santaj de Digi Rcs&Rds. Detalii? Da, orizont tv ajuns in urma cu cativa ani in incapacitate financiara de plata a spagii catre Digi pt ai tine pe șârma lor, era la un pas sa duca la vale. Atunci RcsRds a preluat tv-unea de muzica populara, astfel tinand-o in continuare pe sarme, cu conditia ca cei din tv de atunci sa se ocupe mai departe de ea ca si cum ar fi a lor. Daca ma intrebati dece asta sau dece asa?! Habar nu am. Cert este ca aceasta tv-une a fost "capturata" de grupul Digi intr-un mod...deloc legal.

    Asa ca, revenind la problema reala, Rcs-Rds trebuie pus la punct, dar nu cu prostia aia penibila de lege, ci cu altele, mai ales controale si obligativitatea introducerii tuturor posturilor tv romanesti cu titlu Obligatoriu. Astfel incheiam cu aceste manevre ***.
  • Eu îl înțeleg pe Sârbu. Vede si el că fac alții exact ce făcea el cu ani în urmă. Asta îl doare. Nu mai este el stăpân. El care a fost inventatorul acestor manevre. Manipulatorul sef.
  • Cand nu poti sau nu vrei sa dezvolti ceva urli . Cu ce il incurca pe domnul SARBU RCS-RDS si DIGI TV ?

Trimite un comentariu

sus