Skip to main content

Cosmin Seleşi revine cu un nou sezon al emisiunii-concurs Batem palma. Plus o noutate

 
Cosmin Seleşi revine cu un nou sezon al emisiunii-concurs Batem palma. Plus o noutate

Emisiunea-concurs Batem palma se întoarce cu ediţii noi. Formatul prezentat de Cosmin Seleşi vine cu episoade noi începând de luni, 1 aprilie, de la ora 18.00, în locul emisiunii Ce spun românii.

Publicitate

Batem palma este programat de luni până vineri, după ştirile orei 17.00, la Pro TV şi ple platforma Voyo. Totodată, cel de-al treilea sezon aduce o noutate: cutia 25.

Ce presupune noutatea?

Chiar dacă jucătorul alege să accepte vreo ofertă a Băncii sau joacă până la capăt şi câştigă suma din propria cutie, va avea posibilitatea să aleagă dacă merge mai departe şi joacă una dintre versiunile cutiei 25 – A, B, C, D sau E.

În funcţia de cutia aleasă, există cinci posibilităţi – îi poate fi dublat câştigul, îi poate fi înjumătăţit, poate obţine un bonus de 5000 de lei peste suma deja câştigată, i se poate anula tot ce a câştigat şi să plece acasă cu 0 lei sau poate părăsi show-ul cu suma pe care a obţinut-o deja. Totul este în mâna lui – decizia de a juca cutia cu numărul 25 fiind strict opţiunea celui sau celei care se află în faţă.

Ce spune Cosmin Seleşi despre noul sezon?

„De când aşteptam să vă povestesc despre noutatea acestui sezon... ce greu mi-a fost să ţin acest secret! Gata, acum e oficial, de această dată, punem la bătaie... 200.000 de lei pentru că dacă un concurent obţine premiul cel mare şi joacă cutia 25, cu multă intuiţie de partea lui, poate ajunge ca suma să-i fie dublată.

Vă daţi seama? Acum suspans şi emoţii! Pentru că deja am filmat primele ediţii, vă asigur că nu trebuie să rataţi niciun minut, veţi trăi totul la cele mai înalte cote ca şi noi. Vă aştept, din 1 aprilie, să vedeţi ce treabă frumoasă am pregătit, alături de super echipa noastră. Sunteţi pregătiţi să... Batem Palma?”

Cum se joacă Batem palma?

Emisiunea are la bază formatul internaţional Deal or no deal, distribuit de Banijay – Creative Networks şi creat de Endemol Shine.

Scopul fiecărei ediţii este ca un concurent să descopere şi să plece acasă cu o sumă cât mai mare, deschizând pe parcurs toate cutiile misterioase existente în joc. Câştigurile puse la bătaie sunt în lei, iar suma primită variază în funcţie de prestaţia concurentului pe parcursul show-ului. 

Drumul unui concurent în emisiune se încheie în momentul în care acesta alege să... bată palma şi să accepte fie una dintre ofertele băncii, fie să deschidă ultima cutie aflată în joc, câştigând suma aferentă.  

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus