Skip to main content

FOTO. Când începe America Express, fostul Asia Express şi cine sunt concurenţii

 
FOTO. Când începe America Express, fostul Asia Express şi cine sunt concurenţii

America Express – Drumul Aurului, show ce vine în continuarea Asia Express, va debuta la Antena 1 în luna ianuarie, avându-i printre concurenţi pe Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Cătălin Scărlătescu sau Diana Bulimar.

Publicitate

Postul Antena 1 a anunţat premiera show-ului produs de Mona Segall, filmat de data aceasta în ţările din America Latina.  

America Express va începe din 15 ianuarie, la Antena 1. La fel ca până acum, emisiunea va fi difuzată de duminică până miercuri, duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.

Cel mai probabil, emisiunea va concura cu Survivorul de pe Pro TV, care până cum era difuzat în prima parte a săptămânii. 

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung şi-n lat, sezonul 5 schimbă continentul şi se mută în America.

Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala şi Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care porneşte pe acest traseu, anunţă postul.

„Locurile noi vin şi cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, aşa cum vor descoperi şi telespectatorii, poveştile despre America Centrală şi de Sud nu sunt doar un mit. Misiunile pe care concurenţii trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt şi ele adaptate culturii locale şi zonelor prin care aceştia vor ajunge.

Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni şamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiţionale mai puţin apetisante, au participat la lucha libre sau au „savurat” picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experienţele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar şi situaţii pline de umor şi locuri absolut senzaţionale”, anunţă Antena 1.

Oase şi Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile şi ineditul lor. 

Concurenţii America Express 2023

  • Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, actriţa Doina Teodoru,
  • Puya şi soţia lui, Melinda,
  • Andreea Antonescu şi Andreea Bălan,
  • Cătălin Bordea şi Nelu Cortea,
  • stilistul Ovidiu Buta şi directorul artistic Joaquin Bonilla,
  • Jean Gavril şi fratele lui Dinu,
  • cântăreaţa Bruja şi prietenul ei, Pufeh,
  • gimnastele Larisa Iordache şi Diana Bulimar,
  • Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de conţinut din mediul on-line, şi mama ei, Mihaela

FOTO. Concurenţii America Express, fostul Asia Express

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sokoso Sokoso
    Felicitări aici postaci emisiune , nu ale voastre de doi lei , ați vrut amasing race , dar postul vostru nu a făcut ha ha ha

    Ce felicitari ? Ce visezi ? Talentosii au sters pe jos cu Asiaticii Zero. De Marinica nimic ? Spulberat de Clanul. Ha ha ha !
  • Mile Mile
    Felicitări aici postaci emisiune , nu ale voastre de doi lei , ați vrut amasing race , dar postul vostru nu a făcut ha ha ha
  • Sabina Sabina
    Vocea umilita la jumate aseară
  • Sosokolo Sosokolo
    Ma uit dar nu pot recunoaște

    Clanul a sters pe jos cu Marinica Zero. Nu zici asta postac ? Nu ceri audientele ?
  • Sosoko Sosoko
    Ma uit dar nu pot recunoaște
  • Sosoko Sosoko
    Ce e postac o sa te uiți la certuri tv

    Pai tu deja te uiti postacule. E plin de certuri la Marinica Zero si Bucatarii Zero.
  • Sosoko Sosoko
    Cea mai buna emisiune făcută in România din toate timpurile , felicitări, asta înseamnă tv , nu certuri de doi lei

    Unde cea mai buna ? Ce visezi ? Cea mai buna e Romanii au talent. Aveau si peste 60% share pe comercial. Vrei link sa te faci de ras ?

    Audientele Marinica Zero nu le ceri ? Clanul a sters pe jos cu Antenuta Zero.
  • Mile Mile
    Ce e postac o sa te uiți la certuri tv
  • Mile Mile
    Cea mai buna emisiune făcută in România din toate timpurile , felicitări, asta înseamnă tv , nu certuri de doi lei
  • Dragos Dragos
    Bluemoon, cel putin eu mi-am asumat gafa si am indreptat-o, dar tu, asa cum am spus si-n alt comentariu esti plin de venin.
    In alta ordine de idei, comentariul referitor la B.A.M nu-mi apartine.
  • Dragos Dragos
    Bam bam bam
    Ce nick de copil! Scrii doar prostioare pe aici ! Lasă scrisul,că nu e de tine!
  • Bluemoon Bluemoon
    Draga Dragoș
    Te ai făcut de rîs cu pleonasmul ăla! Vai mama lui !
  • Raducu Raducu
    BAM vine de la Brooklyn Academy of Music? :D
  • BAM BAM
    Abea astept ca survaivar sa rupa Asia espres, iubesc protv si romaniatv
  • B.A.M B.A.M
    De ce se permite furtul nickname-urilor???
    Doar se cere adresa de email cu un motiv!

Trimite un comentariu

sus