Skip to main content

FOTO. Când începe America Express, fostul Asia Express şi cine sunt concurenţii

 
FOTO. Când începe America Express, fostul Asia Express şi cine sunt concurenţii

America Express – Drumul Aurului, show ce vine în continuarea Asia Express, va debuta la Antena 1 în luna ianuarie, avându-i printre concurenţi pe Andreea Bălan, Andreea Antonescu, Cătălin Scărlătescu sau Diana Bulimar.

Publicitate

Postul Antena 1 a anunţat premiera show-ului produs de Mona Segall, filmat de data aceasta în ţările din America Latina.  

America Express va începe din 15 ianuarie, la Antena 1. La fel ca până acum, emisiunea va fi difuzată de duminică până miercuri, duminica de la ora 20.00, iar de luni până miercuri de la ora 20.30.

Cel mai probabil, emisiunea va concura cu Survivorul de pe Pro TV, care până cum era difuzat în prima parte a săptămânii. 

După 4 sezoane în care au străbătut Asia în lung şi-n lat, sezonul 5 schimbă continentul şi se mută în America.

Drumul Aurului va duce cele 9 perechi de vedete prin Mexic, Guatemala şi Columbia, pe o rută ce cumulează peste 7000 de kilometri.

După varianta italiană, Antena 1 este a doua televiziune din lume care porneşte pe acest traseu, anunţă postul.

„Locurile noi vin şi cu provocări noi. Având în vedere traseul ales, a fost nevoie de măsuri de securitate suplimentare pentru că, aşa cum vor descoperi şi telespectatorii, poveştile despre America Centrală şi de Sud nu sunt doar un mit. Misiunile pe care concurenţii trebuie să le îndeplinească în acest sezon sunt şi ele adaptate culturii locale şi zonelor prin care aceştia vor ajunge.

Au luptat cu taurii, au trecut prin procesiuni şamanice, au organizat propriul festival, au cărat noroi cu corpul, au cântat cu mariachi, au gustat mâncăruri tradiţionale mai puţin apetisante, au participat la lucha libre sau au „savurat” picanteriile mexicane. Acestea sunt doar câteva din experienţele unui sezon plin de aventură, adrenalină, tensiune, dar şi situaţii pline de umor şi locuri absolut senzaţionale”, anunţă Antena 1.

Oase şi Marius Damian vor povesti telespectatorilor despre specificul zonelor în care ajung, despre obiceiurile şi ineditul lor. 

Concurenţii America Express 2023

  • Chef Cătălin Scărlătescu şi iubita lui, actriţa Doina Teodoru,
  • Puya şi soţia lui, Melinda,
  • Andreea Antonescu şi Andreea Bălan,
  • Cătălin Bordea şi Nelu Cortea,
  • stilistul Ovidiu Buta şi directorul artistic Joaquin Bonilla,
  • Jean Gavril şi fratele lui Dinu,
  • cântăreaţa Bruja şi prietenul ei, Pufeh,
  • gimnastele Larisa Iordache şi Diana Bulimar,
  • Bie Adam, unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de conţinut din mediul on-line, şi mama ei, Mihaela

FOTO. Concurenţii America Express, fostul Asia Express

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Gogorski Gogorski
    Va fi pe locul 2 când se va lupta cu Las Fierbinți, serialul ce promovează violența la adresa femeilor, alcoolismul, prostia, mai ales că joacă Cuzin Toma, cel prins de 2 ori conducând mașina sub influența alcoolului și al substanțelor interzise și cu permisul suspendat pe deasupra, dar a scăpat doar cu avertisment pentru că joacă în Las Fierbinți

    Tu esti Mile, postacule ?
  • Adi Adi
    Păcat că se știu deja cele 3 echipe care au ajuns în semifinală/finală. Ca de obicei, Antena Zero nu păstrează secretul.
  • B.A.M B.A.M
    Oricine ai fi, te rog să NU scrii în numele meu!
    Folosește-ți propriul nickname pentru propriile opinii! Fii asumat!!!!
    P.S.
    Degeaba scrii de Toma Cuzin! Dacă fanii acceptă/iartă/înghit/etc, poate rămâne până o mierli!!! Valabil și pentru alte vedete (Lidia Buble, Culiță Sterp, etc).
    Pentru mine, povestea lui mă lasă INDIFERENT...
  • Dragoș Dragoș
    Păcat că nu ni se permite editarea comentariilor după publicare. Am scăpat un pleonasm de toată frumusețea. :) Era suficient să spun "cu o săptămână înainte"' fără a spune și "în avans". Sorry, se mai întâmplă. :)
  • B.A.M B.A.M
    Va fi pe locul 2 când se va lupta cu Las Fierbinți, serialul ce promovează violența la adresa femeilor, alcoolismul, prostia, mai ales că joacă Cuzin Toma, cel prins de 2 ori conducând mașina sub influența alcoolului și al substanțelor interzise și cu permisul suspendat pe deasupra, dar a scăpat doar cu avertisment pentru că joacă în Las Fierbinți
  • R R
    @Adi ,și care e problema dacă e filmată acum 7 luni?
  • Fanul TV Fanul TV
    Stie cineva detalii despre lansarea Kanal D2? Viitoare vedete, posibile negocieri de prezentatori,data lansarii, orice?
  • Adi Adi
    Asta e emisiunea aia filmată acum 7 luni?
  • Anonim Anonim
    Dati audientele de aseara
  • Dragoș Dragoș
    O să fie o bătălie interesantă. Cum Pro-ul va difuza, cel mai probabil, in avans cu o săptămână înainte Survivor pe Voyo, e posibil ca pe TV să vedem o luptă strânsă între cele 2 formate. Se pare că Antena și-a învățat lecția de la începutul acestui an. Sunt tare curios ce o să iasă. Cum tinerii se îndepărtează de la an la an de Tv mutându-se mai mult în online, cumva decizia celor de la Pro de a difuza cu o săptămână înainte conținutul de pe tv pe Voyo se justifică.
  • B.A.M B.A.M
    E o mișcare greșită să anunțe emisiunea înaintea PRO TV-ului, cu Survivor.
    Într-adevăr, pot fi de acord că "Sunt celebru,..." a erodat conceptul. (S-a greșit când s-au introdus influențele de tip Survivor.)
    Dar nu poți face o mișcare tactică atât de greșită...
    Personal, eu cred că boicotul publicului PRO TV a fost din cauza existenței schimbării, nu a elementelor ce au produs schimbarea.

Trimite un comentariu

sus