Skip to main content
PODCAST: Mircea Bravo, la 18 ani de Paginademedia.ro: "Când ai dubii, te uiţi pe Paginademedia şi vezi dacă e aşa sau nu!"

Chefi la cuţite, sezonul 18, vine cu patru ediţii pe săptămână. Când începe noul sezon la Antena 1

 
Chefi la cuţite, sezonul 18, vine cu patru ediţii pe săptămână. Când începe noul sezon la Antena 1

Un nou sezon Chefi la Cuţite, cel cu numărul 18, debutează la Antena 1. Televiziunea anunţă că premiera sezonului 18 al cooking show-ului va avea loc pe 15 noiembrie.

Publicitate

Emisiunea prezentată de Irina Fodor va fi difuzată duminica, de la ora 20:00, şi de luni până miercuri, de la 20:30.

Sezonul 18 îi aduce din nou la masa juriului pe Richard Abou Zaki, Orlando Zaharia, Alexandru Sautner şi Ştefan Popescu. Cei patru chefi vor participa la o nouă rundă de audiţii pe nevăzute şi la probele pentru amulete.

Potrivit reprezentanţilor postului, noul sezon va pune accent pe concurenţi cu experienţă în bucătărie şi pe rivalitatea dintre cei patru juraţi.

„Revoluţia în bucătărie continuă cu această nouă etapă extraordinară şi de-abia aştept să descoperiţi şi voi noii concurenţi, să urmăriţi cu sufletul la gură o competiţie în care emoţia şi nivelul profesionist din bucătărie se întâlnesc în această poveste Chefi la cuţite fără egal”, a declarat Richard Abou Zaki.

La rândul său, Orlando Zaharia a descris noul sezon drept „o întrecere care nu provoacă doar papilele gustative, ci şi orgoliile, nervii, răbdarea, tenacitatea”.

Ştefan Popescu spune că intră în competiţie cu ambiţia de a câştiga:

„Niciunul dintre juraţi nu are dorinţă şi ambiţie de a câştiga mai mult decât mine. Intru în competiţie gata să dau totul”.

Alexandru Sautner a vorbit despre nivelul competiţiei şi despre rivalitatea dintre juraţi:

„Adevărata luptă abia acum începe! Veţi vedea farfurii mai bune, ambiţii mai mari, momente şi provocări care m-au surprins şi pe mine... Şi o întrecere şi mai aprigă, pentru că fiecare sezon nu doar că adaugă experienţă în această întrecere, dar ne şi alimentează orgoliile şi dorinţa de a câştiga”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus