Skip to main content

FOTO. Casa Zurli, nou sezon la Antena 1. Din weekend

 
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

FOTO. Gaşca Zurli revine cu al treilea sezon al emisiunii „Casa Zurli”, la Antena 1.

Publicitate

Prima ediţie se va difuza duminică, 10 octombrie, de la ora 09:00.

Mirela Retegan, fondatoarea Gaşca Zurli, va vorbi despre problemele zilnice în relaţia părinţi-copii. Alături de Retegan vor mai fi Fetiţa Zurli, Vrăjimăturica, Zâna Bună, Zdrăngănel, Truli, Clopoţel, Băieţelul Zurli, Vrăjitoarea Tura Vura, Tashu şi Tasha şi Tanti Prezentatoarea.

Mirela Retegan, despre noul sezon Casa Zurli:

„Sezonul trei din Casa Zurli vine cu câte o provocare nouă, duminică de duminică, la Antena 1. Am inventat un joc pe care sperăm să-l joace şi telespectatorii noştri, la ei acasă, împreună cu copiii. Se numeşte “Şeful casei”.

Astfel, în fiecare duminică, alegem un şef şi toată lumea respectă felul în care el conduce casa. Cu bune şi cu grele. Vrem să-i învăţăm pe copii, prin joacă, să înţeleagă mai uşor ce înseamnă luarea unor decizii şi asumarea responsabilităţii lor. Şi vrem să-i ajutăm pe părinţi să intre în jocul celor mici şi, măcar din când în când, o zi, să fie şeful casei altcineva decât mama sau tata.

O să vă placă noul sezon, e foarte amuzant, cu foarte multe lecţii şi pentru copii, şi pentru părinţi, cu aceeaşi veselie în cântecele şi glumele Găştii Zurli. Suntem fericiţi să continuăm această producţie şi ne bucurăm că am ajuns la sezonul trei din Casa Zurli, la Antena 1!”

GALERIE FOTO. Gaşca Zurli, nou sezon pe Antena 1

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus