Skip to main content

Schimbare în piaţa media din România! Contul de media al Vodafone se mută la altă agenţie după o licitaţie

 
Schimbare în piaţa media din România! Contul de media al Vodafone se mută la altă agenţie după o licitaţie

Schimbare importantă în piaţa de media din România. Bugetul de media al companiei Vodafone va fi administrat de o altă agenţie de publicitate.

Publicitate

Este o mutare realizată după o licitaţie la nivel internaţional (pitch, în limbaj de profil), care afectează şi piaţa de la noi. Detalii, în continuare:

De publicitatea companiei Vodafone se va ocupa - inclusiv în România - agenţia de publicitate Carat. Mutarea va intra în vigoare de la începutului anului viitor.

Schimbarea vine după ce, la nivel internaţional, a avut loc o licitaţie în urma căreia Carat a câştigat 15 pieţe din lume (cea mai importantă fiind cea din Marea Britanie - aproximativ 60 de milioane de euro), după cum a scris publicaţia de profil Campaign.

Vodafone şi istoria contului media în România

Vodafone lucra la nivel global cu agenţia Carat (parte a grupului Dentsu) încă din 2019, când, la fel ca şi acum, a câştigat contul inclusiv în România.

La vremea respectivă, Group M se ocupa de Vodafone în România. Vodafone a stat la Carat România timp de un an, după care a revenit la Group M. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, decizia a ţinut de capacitatea Carat România de a gestiona, la vremea respectivă, un cont de complexitatea Vodafone.

Istoria contului Vodafone România:

- timp de aproape 20 de ani (până în 2016), contul de media al Vodafone România a fost la McCann Erickson. Agenţia lui Bogdan Enoiu s-a ocupat de acest cont încă de când operatorul funcţiona pe piaţa românească sub numele Connex.

Cu un mic intermezzo: în 2009, bugetul global Vodafone trece la OMD. La 1 februarie 2010, se schimbă şi în România. Un an şi jumătate mai târziu, Vodafone România întrerupe contractul cu OMD, se face o licitaţie şi contul revine la McCann.

- în 2014, contul global Vodafone trece la MEC (Group M). În România, mutarea se produce un an şi jumătate mai târziu, la începutul lui 2016.

- în 2016, Group M preia şi în România administrarea bugetului de media al Vodafone.

- în 2019, Carat câştigă contul de media la nivel internaţional. Se produce schimbarea şi în România, însă, după numai un an, Vodafone revine pe piaţa din România la Group M.

- 2022. O nouă licitaţie internaţională. Carat câştigă prelungirea colaborării pe 15 pieţe. Bugetul total pe aceste pieţe: aproape jumătate de miliard de euro. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, de data aceasta şi România este printre aceste ţări.

Carat România este parte a grupului Dentsu. Operaţiunile din România sunt conduse de Radoslav Nedelchev. Agenţia are în portofoliu branduri precum Martercard, Heineken şi Phillips.

Surse din piaţa de publicitate din România au confirmat pentru Paginademedia.ro mutarea contului Vodafone la agenţia Carat şi la nivel local, de la 1 ianuarie 2023.

Cele 15 pieţe câştigate de Carat după licitaţia Vodafone sunt:

  • România
  • Albania
  • Cehia
  • Egipt
  • Germania
  • Ghana
  • Grecia
  • Ungaria
  • Irlanda
  • Italia
  • Portugalia
  • Africa de Sud
  • Spania
  • Turcia
  • Marea Britanie

Citeşte şi: Contul de media al Vodafone trece de la McCann Erickson la MEC de la anul

Citeşte şi: MUTARE. Contul global de media al Vodafone trece de la OMD la MEC

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cristibax cristibax
    E maxim! VDF au cele mai proaste reclame dupa cele cu medicamente de tot felul...
  • vomitarel vomitarel
    Poate le spune cineva ca o luna are 30 de zile si nu 28 asa cum calculeaza vomafone.

Trimite un comentariu

sus