Skip to main content

Emisiuni noi la Pro FM, în această toamnă. Detalii despre show-ul lui Ciudoiu, fostul matinal de la Virgin. Liza şi Fere şi în weekend

 
Bogdan Ciudoiu
Bogdan Ciudoiu

Pro FM şi-a anunţat grila de toamnă. Vor fi emisiuni noi la postul deţinut de RCS-RDS. Fostul matinal de la Virgin Radio, Bogdan Ciudoiu, va fi după-amiază, iar Liza şi Fere (veniţi tot de la Virgin) vor avea şi în weekend emisiune. 

Publicitate

Grila va debuta din 13 septembrie cu matinalul „Dimineaţa blană, cu Veve şi Coţofană”, difuzat de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00, cu Sebastian Coţofană şi Mădălina Petre (Veve).

Bogdan Ciudoiu, venit recent de la Virgin Radio, va acoperi tronsonul de după-amiază, de la 16:00 la 19:00. El va realiza o emisiune alături de Raluca Cojocaru care se numeşte „Open Road”.

Gabriel Fereşteanu şi Liza Sabău vor avea acelaşi tronson ca la Virgin Radio: 19:00-22:00. Emisiunea se numeşte „Liza & Fere Show”.

Tronsonul 10:00-13:00 îi aparţine lui Călin Olah, iar de la 13:00 la 16:00 este DJ-ul Greeg.

Liza şi Fere, emisiune şi în weekend

Liza şi Fere se vor auzi la PROFM şi în weekend, nu doar în timp săptămânii. Cei doi vor prezenta „Trending HITS” duminica, în intervalul orar 14:00-17:00. La „Trending HITS” ascultătorii vor asculta topul pieselor aflate în online trending.

Sâmbătă, de la 14:00 la 17:00, PROFM difuzează clasamentul pieselor votate de ascultători: THE OFFICIAL 40, prezentat de Călin Olah.

Mădălina Vintilă se va ocupa de matinalul din weekend, difuzat de la 08:00 la 12:00.

De la 14:00 va începe o nouă emisiune - „Weekend Podcast”, unde se vor difuza diferite podcasturi.

În grilă mai este şi emisiunea „Open Weekend For Party cu Marc Rayen, DJ Dark, Liviu Hudor, Mose N”, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, de la 22:00 la 00:00.

„Toamna 2021 aduce la PROFM hit-uri, mai multă interacţiune cu ascultătorii şi mulţi invitaţi. Suntem open pentru un nou radio, mai aproape de cei care îşi petrec ziua alături de noi şi promitem că suntem aici pentru a descoperi noi poveşti de viaţă care să ne inspire. Vă aşteptăm pe frecvenţele PROFM, să fiţi OPEN to music and joy!”, spune Marius Dobre, managerul PROFM.  


CITEŞTE ŞI: OFICIAL. Liza şi Fere trec la PROFM. Rămân pe acelaşi tronson ca la Virgin Radio


CITEŞTE ŞI: Şi la TV şi în FM. Bogdan Ciudoiu va realiza o emisiune la PROFM


Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dan T dan T
    @raduwww, daca si cu 3 oameni mari de la virgin e slaba... :)))
    de ce nu spui tu ce nume / voci bune de radio ar merita sa fie on air? chiar sunt curios cine mai e disponibil sa lucreze in FM in zilele noastre, ca job principal..
  • raduwww raduwww
    slaba grila!foarte slaba !
  • Alex Alex
    Jk
    În weekend 12-14 podcasturi
    14-17 S top 40 / D Trending Hits
  • jk jk
    Deci,in weekend,la ora 14,incep si topurile si podcasturile.Interesant

Trimite un comentariu

sus