Skip to main content

„Îmi zic profesorii că mă ştiu de la TV". Iulia Pârlea, prezentatoarea Meteo de la Pro TV, s-a înscris la Jurnalism după 15 ani de mass-media

 
„Îmi zic profesorii că mă ştiu de la TV". Iulia Pârlea, prezentatoarea Meteo de la Pro TV, s-a înscris la Jurnalism după 15 ani de mass-media

Deşi lucrează de 15 ani în mass-media, Iulia Pârlea, prezentatoarea rubricii Meteo de la Pro TV, şi-a dorit să aibă şi studii de specialitate în domeniu. Invitată la emisiunea lui Cătălin Măruţă, Iulia a povestit că abia acum este studentă la Jurnalism, în primul an, şi a spus cum o privesc colegii şi profesorii.

Publicitate

Prezentatoarea s-a alăturat echipei de la Pro TV anul trecut, în contextul în care Magda Pălimariu, cea care prezentase Meteo până atunci, anunţase că va petrece mai mult timp în Norvegia, acolo unde locuieşte împreună cu soţul ei, după ce a născut.

Iulia Pârlea profesează de 15 ani, dar acum a terminat primul an de Jurnalism. Ce a spus jurnalista la Măruţă?

„Am luat vreo trei-patru note de 10. Sunt în primul an la Jurnalism şi am zis să trec anul şi să iau un 5 şi asta e, dar n-ai cum. Când intri în horă... şi mi-am dat seama că sunt ambiţioasă. Stăteam până la 4-5 dimineaţa, făceam referate, lucrări, învăţam", a povestit ea, în emisiunea La Măruţă.

Profesorii au impresia că dacă sunt la televizor le ştiu pe toate"

Iulia Pârlea: „Îmi zic profesorii că mă ştiu de la televizor. Unora le convine, altora nu. Au impresia că dacă sunt la televizor le ştiu pe toate, tocmai de aceea am învăţat, ca n-am vrut să mă fac de râs şi nu am vrut să spună că tu apari la televizor şi nu înveţi.

Eu profesez de 15 ani, dar învăţ chestii interesante. de exemplu semiotica (ştiinţa care studiază semnele), adică au fost lucruri pe care nu le ştiam", i-a mai spus ea, lui Măruţă.

Despre Iulia Pârlea:

  • Prima facultate absolvită este Facultatea de Drept.
  • A lucrat la Smart FM şi apoi la Aleph News, televiziune de ştiri fondată de Adrian Sârbu, „părintele" Pro TV.
  • Pârlea are o experienţă de 15 ani în televiziune şi 6 în radio, timp în care a prezentat ştirile din sport la Digi24 şi Telekom Sport.
 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus