Skip to main content

Marius Tudosiei, ex Digi24, revine la TV. Va fi unul dintre coprezentatorii noului show cu Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu, de la Antena 1

 
Marius Tudosiei, ex Digi24, revine la TV. Va fi unul dintre coprezentatorii noului show cu Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu, de la Antena 1

Marius Tudosiei revine pe micul ecran. Cel care a realizat ani buni emisiunea „Sănătatea în bucate”, la Digi24, va apărea în noul show culinar de la Antena 1 - Chefi fără limite. 

Publicitate

În noua emisiune cu Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu, care va fi difuzată în această primăvară, Tudosiei va fi unul dintre coprezentatori. Îl va avea alături pe chef Iosif Ştefănescu. 

Sănătatea în bucate a fost realizată, la Digi, de Marius Tudosiei din 2012 până în 2019. Tot atunci, a fost şi ultima apariţie a acestuia la postul RCS. 

Despre „Chefi fără limite”: Este un format filmat anul trecut în Grecia, cu Irina Fodor prezentatoare. Fiecare episod va aduce preparate tradiţionale şi locuri din Grecia.

Bontea, Scărlătescu şi Dumitrescu vor coordona fiecare câte o echipă, miza fiind aceea de a demonstra că un bucătar pasionat „se poate descurca în orice condiţii şi că îşi poate depăşi limitele”, spun oficialii Antenei 1. 

Atât Tudosiei, cât şi chef Iosif Ştefănescu vor avea sarcini clare în emisiune: chef Iosif Ştefănescu va fi „arbitru”, adică se va asigura că chefii respectă indicaţiile fiecărei misiuni, iar Marius Tudosiei va fi „ghidul”, adică va aduce în prim plan partea gastronomică a Greciei. 

„La Chefi fără limite îmi retrăiesc idealul în viaţă, acela de a descoperi lucruri în amănunt pe care alţi oameni nu le ştiu încă. E foarte interesant pentru mine, pentru că ultimii ani din viaţă fix aşa i-am petrecut: printre localnici, descoperind gustul local, tehnici, un stil de viaţă pe care altfel nu l-aş fi cunoscut.

Fiecare insulă grecească este diferită de toate celălalte, pentru că există un specific local în fiecare dintre ele. Această expediţie de descoperire cred că este cel mai interesant lucru pe care îl vor urmări românii la Chefi fără limite”, spune Marius Tudosiei.


Citeşte şi: Prelipceanu se vede mai târziu. Sănătatea în Bucate, în grila Digi încă de la lansare, nu mai revine


Citeşte şi: Nou cooking show la Antena 1. Tot cu Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu. Se filmează în Grecia


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mary Mary
    Bah baiatule, a ajuns Irina Fodor aceasta Marina Almasan a noii generatii. Mai lasati-ne, are carisma unei maturi uitate in ploaie.
  • Marius Tudosiei Marius Tudosiei
    @Soby - ca sa respectam adevarul istoric legat de despartirea mea de proiectul de la Digi 24, lucrurile au stat asa:
    - in martie-aprilie 2019, dupa 7 ani de emisiune Sanatatea in bucate am decis ca propriul meu business (Bacania Veche, proiectele de catering de evenimente, catering de gradinite, bistroul cu care am intrat in ghidul Gault&Millau, ideile noi pe care le aveam), dar mai ales familia, urmau sa primeasca mai mult din timpul meu. 7 ani, sa ne intelegem, e un longrun pe care nu stiu cati l-au mai atins cu vreun cookingshow in Romania. Nu ma plictisisem (deloc chiar) pentru ca ma simteam bine sa fac asta, aveam o independenta totala in privinta continutului, studioul in care se filma emisiunea imi apartinea in totalitate (spatiu, mobilier, recuzita, ustensile).
    - am renuntat la ideea de a renunta pentru ca in momentul respectiv doi oameni ar fi avut de suferit (producatorul si editorul) - respectiv chiar le-ar fi fost amenintate joburile. N-am putut provoca asta.
    - in iunie-iulie 2019 contextul s-a schimbat radical: cei doi oameni aveau deja niste perspective absolut cool in cariera, respectiv in viata personala, asa ca am anuntat statia ca nu voi mai face emisiunea.
    - am continuat, asa cum am agreat cu statia, sa filmam totusi sezonul pana la capat - mai ales pentru ca nu sunt genul de om serios, care nu lasa lucrurile neterminate in spatele lui.
    - sezonul s-a incheiat cu difuzarile din august si inceputul lui septembrie 2019.
    - in perioada septembrie-decembrie 2019 am repus pe picioare Bacania Veche, care suferise din cauza absentei mele prelungite. E totusi un business de familie, un proiect de autor, asa ca imputul personal e important.
    - in 2020, martie 16, a venit anuntul naucitor al unui lockdown si cu atat mai mult prezenta mea a fost necesara. M-am zbatut ca un (para)leu si rezultatul a fost ca am reusit sa-mi pastrez toata echipa intacta, ba chiar am mai angajat oameni, am pornit propriul proiect de livrari, ca sa compensam cumva inchiderea pandemica a bistroului din Fabrica de Glucoza, iar in 2021, iulie 21, am dechis un restaurant, in mijlocul pandemiei, care intre timp, la doar 4 luni de la deschidere, a fost premiat de Horeca Insight drept al treilea cel mai bun bistro din tara (asta fara voturile echipei, care nu a stiut de aceasta nominalizare).

    Stiu ca in general lumea e tentata sa creada ca oamenii care fac ceva pe la tv (sau politica) sunt niste frunze usor de purtat de vant sau pe ape. Nu e cazul meu si o spun fara nici un fel de ascunzis, falsa modestie sau apasare. Stiu ca nu sunt unicul, dar sunt in categoria celor care chiar au o cariera a lor si o viata profesionala implinita. Trainca, solida, construita prin munca si creativitate.
    Asadar, sper ca imi intelegi nevoia de a clarifica afirmatia ta despre datul afara de la Digi 24. Stiu ca lucrurile de mai sus nu sunt neaparat cunoscute de catre publicul larg, deci nu-ti fac, Doamne fereste, vreo vina din faptul ca nu le-ai stiut nici tu. Spre deosebire de multi oameni care mai mult vorbesc decat fac, eu sunt pe partea cealalta, printre aia putini care fac destul de multe si nu prea vorbesc despre asta. Pentru noi istoria personal-profesionala nu e musai de explicitat in comunicate de presa, aleg (pentru mine) sa ma concentrez pe ceea ce am de facut. De exemplu acum adun informatii despre cum o sa-mi fac eu o macelarie din care nu mai exista in ROmania... :)
    Nu-mi lua, te rog, interventia drept un atac sau ca pe o defensiva disperata. E doar o ocazie (rara) sa povestesc cum au stat lucrurile.
    Sper sa te intersectezi la un moment dat cu proiectele noastre (fizic) si sa te convingi ca pe-aici, pe la noi, chiar se munceste serios! :)
    Te astept prin Bacania Veche, pravalia din Barbu Vacarescu 49, sau prin Bacania Veche Delicatese si Gradina, proiectul asta nou din Dacia 25!
    O sa-ti placa ce facem!
  • Howard Howard
    Practic tot Chefi la Cuțite, doar ca filmat în alta țara.
  • Ha Ha
    Eu aștept audiențele MasterChef, sunt chiar curios dacă va fi un sezon bun sau nu
  • Zerovec Zerovec
    Bravo asta înseamnă emisiune , postacii ne zic de masterchef , e de nimica

    Si Factorati Cunoscuti Ultimul Trib Umor Sec ce sunt postac ? Zero !
  • Răzvan Răzvan
    Dați si audientele de aseară, de miercuri, joi vineri și sâmbătă unde sunt?
  • Soby Soby
    Sănătatea în bucate încă mai există la Digi 24, dar este prezentat de Petrișor Tănase.

    Văd că Digi 24 se duce pe linia moartă. L-au dat afară pe Tudosei, dar și alți jurnaliști. Anul ăsta se duce de tot pe linia moartă. Știri adevărate și breaking news-uri vezi la B1 TV, nu la Digi 24. B1 TV a devenit un post de știri adevărate ca la Digi 24 dinainte să ia pe linie moartă. Este de vina lui Prelipceanu, Pândaru și Negruțiu, cei care au stricat postul în ultima vreme.
  • Mile Mile
    Bravo asta înseamnă emisiune , postacii ne zic de masterchef , e de nimica ***
  • Flag Flag
    Felicitări Kiss Fm numărul 1 in România in 2021
    Național
    Kiss fm 2.342.000
    ZU fm 1.949 .000
    Comercial
    Kiss fm 1.665 .000
    ZU fm 1.339 .000

Trimite un comentariu

sus