Skip to main content

Nume noi se alătură comediei romantice Camera 609. Au jucat şi în Adela, difuzată tot la Antena 1

 
Nume noi se alătură comediei romantice Camera 609. Au jucat şi în Adela, difuzată tot la Antena 1

Nume noi completează distribuţia serialului Lasă-mă, îmi place! Camera 609, care va avea premiera în această toamnă la Antena 1.

Publicitate

Nuami Dinescu, Ştefana Ionescu-Dărzeu şi Marius Rizea sunt actorii care se alătură comediei romantice produsă de Ruxandra Ion. Cei trei actori au mai putut fi văzuţi şi în producţia Adela, difuzată tot la Antena 1.

Ce personaje vor interpreta aceştia?

Nuami Dinescu o va ăune în scenă pe Cocuţa, menajeră în casa lui Victor Pop (Matei Negrescu), protagonistul serialului.

Cocuţa, interpretată de Nuami Dinescu, deşi este menajeră în casa lui Victor Pop şi a părinţilor - Violeta şi Sergiu, în acelaşi timp furnizează secrete în casa lui Vlady Pop, mai exact Luminiţei, care îi trimite bani pentru rudele de la ţară, în schimbul informaţiilor preţioase pe care le poate folosi împotriva cumnatei sale rivale Violeta şi nu numai.

Nuami Dinescu:

„Mi-a plăcut dintotdeauna să fac parte dintre cei care pun prima cărămidă la fundaţia unui nou proiect. Şi sper să fie unul care va deschide un drum nou în serialele de televiziune.

Am un personaj simpatic, Cocuţa, care face cam ce are ea chef şi e în interesul ei. Are un nume drăguţ, care-mi aminteşte de o mare actriţă, Coca Andronescu, pe care am iubit-o mult. Ştiu că acest nou serial va fi unul bun, pentru că e scris atât de ofertant şi e ceva ce nu s-a mai făcut la noi!

Ştefana Ionescu-Darzeu va interpreta rolul Lenuţei, menajeră în casa lui Vlady Pop (Răzvan Alexe Krem), mai exact asistenta personală a Luminiţei Pop (Anca Androne).

Lenuţa procedează precum Cocuţa. Are grijă să afle toate informaţiile din casa lui Vlady Pop şi a părinţilor - Luminiţa şi Mircea (Claudiu Bleonţ) şi le furnizează către Violeta (Emilia Popescu), pentru a obţine bani în plus şi favoruri.

Cocuţa şi Lenuţa joacă rolurile de spioni chiar şi una cu cealaltă, încercând să obţină una de la cealaltă informaţii.

Ştefana Ionescu-Dârzeu:

„Lenuţa, asistenta personală a Luminiţei este o vulpiţă, fără mari pretenţii morale, o femeie dornică să câştige bani prin orice mijloace şi care adoră să îşi facă selfie-uri.

Am primit cu mare bucurie şi recunoştinţă vestea că voi face parte din distribuţia acestui nou serial, cu o echipă atât de faină şi cu un scenariu bun şi foarte comic, care sper să bucure la fel de mult şi telespectatorii.”

Cele două menajere sunt un fel de spioni în casele vecine, situate în aceeaşi curte, în care locuiesc Victor Pop şi părinţii lui, respectiv Vlady Pop şi părinţii lui.

Şi Marius Rizea revine la TV, cu personajul Nitzi, proprietar de restaurant şi care ţine foarte mult la Eva, protagonista serialului şi la familia ei. Micul restaurant al lui Nitzi este kilometrul zero din cartierul în care locuieşte Eva.

Marius Rizea:

„Am bucuria din nou să particip la un proiect de anvergură marca Ruxandra Ion, un proiect foarte interesant, având in distribuţie actori de primă mână ai scenei româneşti. În acest proiect mă voi lua la trântă cu Nitzi, un personaj destul de complex.

Carismatic, înţelept, iubitor, blând, greu de scos din pepeni, dar dacă se întâmplă cumva, atunci să-l ferească sfântul pe cel care a făcut-o.

Un băiat bun la toate, patronul unui mic restaurant, locul unde vin să petreacă alături de el aproape toţi cei din orăşel. Iubit de toată lumea, pe mulţi dintre ei îi cunoaşte de când erau bebeluşi, are o vorbă cu tâlc aproape de fiecare dată pentru cei care îi calcă pragul”

Filmările pentru Lasă-mă, îmi place! Camera 609 sunt în desfăşurare, în paralel cu filmările pentru cel de-al doilea sezon al proiectului Lia – Soţia soţului meu, iar ambele vor putea fi urmărite în această toamnă, la Antena 1.

Din distribuţia serialului Camera 609 mai fac parte Matei Negrescu, Anda Sârbei, Emilia Popescu, Mihai Călin, Anca Androne, Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Julia Marcan, Virginia Rogin, Loredana Groza, Alexandra Ciobanu, Emanuel Cîrstea, Maria Ţăpuşă şi Cristian Neacşu.

Citeşte şi - Antena 1, un nou serial românesc produs de Ruxandra Ion, după o producţie turcească

 
 

 

 

 

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus