Skip to main content

După doi ani cu Andreea Esca, Raiffeisen schimbă prezentatoarea podcastului „Gata de business”. Noul sezon, cu Paula Herlo

 
Paula Herlo este noua gazdă a podcastului „Gata de business”, după ce primele două sezoane au fost prezentate de Andreea Esca / colaj: Paginademedia.ro
Paula Herlo este noua gazdă a podcastului „Gata de business”, după ce primele două sezoane au fost prezentate de Andreea Esca / colaj: Paginademedia.ro

Cu o experienţă de peste 20 de ani, jurnalista Paula Herlo, care face parte din echipa emisiunii „România, te iubesc!”, de la Pro TV, este gazda noului sezon al podcastului „Gata de business” realizat de Raiffeisen Bank.

Publicitate

Paula Herlo va prezenta noua serie de interviuri pentru canalul de YouTube al instituţiei bancare. Primele două sezoane au fost găzduite tot de o jurnalistă de la Pro TV, Andreea Esca, prezentatoarea ştirilor de seară.

Primele serii „Gata de business” au adunat aproximativ 9 milioane de vizualizări, potrivit comunicării făcute de Raiffeisen.

Sezonul 3 „Gata de business” va fi lansat în noiembrie şi va fi difuzat până în martie 2024, pe canalul de YouTube al Raiffeisen Bank şi pe paginile de social media ale companiei.

Ce subiecte vor fi abordate în sezonul trei?

În noul sezon, podcastul va acoperi subiecte despre cum să fii mai atractiv ca angajator, cum să-ţi găseşti nişa şi să-ţi poziţionezi brand-ul, cum să accesezi soluţiile de finanţare disponibile pentru IMM-uri, dar şi sfaturi de business.

VIDEO. Promo-ul noului sezon cu Paula Herlo

Raluca Nicolescu, Director IMM, Raiffeisen Bank:

„Am pornit acest sezon prin a-i întreba pe antreprenori ce îi preocupă, ce ar vrea să afle şi ce le-ar fi util. Această parte a fost foarte importantă, pentru că nevoile şi grijile lor au fost reperul după care ne-am ghidat.

Totodată, prin această iniţiativă, ne-am dorit să aducem în faţa publicului subiecte de actualitate în business. Ţin să le mulţumesc tuturor celor care s-au alăturat proiectului Gata de Business, într-un demers care ne dorim să aducă cel puţin un moment de inspiraţie antreprenorială pentru privitori.”

Citeşte şi: Andreea Esca face un nou sezon de interviuri Gata de Business pentru Raiffeisen

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro Autor: Anca Bejan anca.bejanpaginademedia.ro
viewscnt

sus