Skip to main content

Ce promite RCS&RDS pentru a închide o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa TV, pornită de la plângerea Aleph News

 
Ce promite RCS&RDS pentru a închide o investigaţie privind un posibil abuz de poziţie dominantă pe piaţa TV, pornită de la plângerea Aleph News

Consiliul Concurenţei a pus miercuri în dezbatere propunerile de angajamente făcute de RCS&RDS pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate în cadrul investigaţiei privind un posibil abuz de poziţie dominantă.

Publicitate

Potrivit surselor HotNews.ro este vorba de investigaţia deschisă în anul 2022 după plângerea televiziunii Aleph News, conduse de Adrian Sîrbu, contra RCS&RDS.

Investigaţia vizează posibila folosire în mod abuziv a poziţiei dominante, prin modul în care RCS&RDS îşi organizează grila de programe, afectând companiile active pe piaţa serviciilor de programe de televiziune, spune acum Consiliul Concurenţei.

„Astfel, RCS&RDS se angajează să menţină stabilitatea grilei de programe, operarea transparentă a modificărilor acesteia, conform normativelor şi criteriilor de ordonare stabilite, precum şi comunicarea schimbărilor către radiodifuzori şi abonaţi.

„Prin intermediul acestor angajamente, RCS&RDS se angajează să păstreze predictibilitatea şi obiectivitatea în gestionarea grilei de programe, inclusiv prin includerea şi excluderea programelor conform criteriilor stabilite, asigurând transparenţa şi informarea corespunzătoare a abonaţilor şi radiodifuzorilor în timp util", spune autoritatea.

Lista integrală a angajamentelor RCS, AICI

După ce analizează observaţiile primite, Consiliul Concurenţei poate solicita modificarea propunerii de angajamente şi/sau poate decide acceptarea sau respingerea angajamentelor.

În cazul aceptării angajamentelor propuse, acestea vor fi monitorizate de către un agent de monitorizare numit de către Consiliul Concurenţei, în baza propunerilor furnizate de către RCS&RDS.

În situaţia neîndeplinirii angajamentelor sau în cazul îndeplinirii defectuoase a angajamentelor asumate, compania poate fi sancţionată cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri.

RCS, amendată pentru refuzul de a pune Aleph News alături de marile televiziuni de ştiri

Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pentru un posibil abuz de poziţie dominantă în urmă cu aproape doi ani, ca urmare a unei plângeri a televiziunii Aleph News, controlată de omul de afaceri Adrian Sârbu, după cum paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate încă din iunie 2022. 

Aleph News s-a plâns la Consiliul Concurenţei că a fost discriminat de RCS, televiziunea fiind plasată în grilă pe o poziţie care îi dezavantajează. Asta şi în contextul în care RCS are propria televiziune de ştiri, Digi24. 

RCS a fost sancţionat în trecut în repetate rânduri de Consiliul Naţional al Audiovizualului chiar din cauza Aleph News, pentru că televiziunea de ştiri nu era pusă alături de marile posturi cu aceeaşi tematică, Digi24, Antena 3, B1 TV, Realitatea şi Romania TV, deşi asta cerea legislaţia audiovizuală. A fost nevoie să fie schimbată şi Legea Audiovizualului de către parlament pentru ca RCS să se supună.

Găselniţa RCS, care deţine la rândul său o televiziune de ştiri - Digi24 -, a fost să creeze două pachete cu televiziuni de ştiri.

Un pachet bine poziţionat - în care sunt incluse marile televiziuni Antena 3, Romania TV, Realitatea, B1 şi Digi24 - şi un al doilea pachet, poziţionat spre finalul grilei, cu televiziunile mai mici de ştiri, printre care şi Aleph News. 

Pe piaţa serviciilor TV, numărul abonaţilor a stagnat în prima jumătate a anului trecut, în timp ce RCS&RDS a continuat să câştige abonaţi atingând o cotă de piaţă de 71%, potrivit celor mai recente date ale ANCOM - autoritatea de reglementare în comunicaţii.

Citeşte şi: RCS amendat, din nou, din cauza Aleph News. Adrian Sârbu, în şedinţa CNA: „Noi suntem practic scoşi de pe piaţă“

Citeşte şi: Adrian Sârbu, supărat pe RCS-RDS: „Faceţi abuz de poziţie dominantă! Încalcaţi legea în mod repetat”. De ce s-a supărat părintele Pro TV?

 Citeşte şi: EXCLUSIV. Consiliul Concurenţei investighează RCS pentru posibil abuz de poziţie dominantă, după plângerea Aleph

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus