Skip to main content

TOP. Cântăreţii, cei mai tari influenceri. Andra, Inna şi Smiley, cele mai urmărite vedete în social media lunii martie. Bontea, lider la cooking

 
TOP. Cântăreţii, cei mai tari influenceri. Andra, Inna şi Smiley, cele mai urmărite vedete în social media lunii martie. Bontea, lider la cooking

TOP. Cântăreţii sunt cei mai urmăriţi influenceri din social media. Andra Măruţă, Inna şi Smiley au avut cele mai urmărite conturi, în luna martie, arată un top al agenţiei Starcom Media.

Publicitate

Clasamentul general este completat de Adelina Pestriţu şi de Mircea Bravo

Pentru prima dată de când Starcom prezintă aceste date, au intrat în clasamentul primilor 20 de influenceri Oana Cuzino şi Chef Sorin Bontea

De notat că în cazul Oanei Cuzino a contat foarte mult şi frecvenţa mare de postare, de peste 31 de postări pe zi pe Facebook, care ajută contul să ramână în atenţia urmăritorilor.

Reamintim că Starcom analizează prezenţa celor mai urmărite conturi pe cele trei mari platforme din online - Facebook, Instagram şi Youtube – dar şi anvergura canalului şi engagement-ul comunităţilor fiecărui cont. (Metodologia completă la finalul textului)

Cele mai populare nume, în funcţie de zona pe care o acoperă, sunt: 

- Andra şi Inna, pe primele două locuri la secţiunea Muzică, la fel ca şi în cazul clasamentului general. Andra ocupă primul loc în topul general din luna martie, după lansarea piesei în colaborare cu 3 Sud Est, care are peste 21 de milioane de vizualizări pe Youtube.

- Cu o comunitate puternică pe Facebook, Smiley ocupă locul întâi în acest top. Contul său adună aproape 1,5 milioane de reacţii şi peste 150.000 de comentarii, iar în luna martie, principalul motiv de engagement a fost naşterea copilului său.

- Adelina Pestriţu e prima la Fashion. A revenit în topul general pe locul patru şi se remarcă prin performanţa contului de Instagram, unde ocupă primul loc.

- Dorian Popa e lider la secţiunea TV Stars, iar Mircea Bravo ocupă primul loc la Entertainment

- La Gaming locul întâi a fost adjudecat de Maxinfinite, iar la Cooking cel mai popular este Chef Sorin Bontea. Popularitatea lui Bontea este sporită şi de difuzarea în prime time a emisiunii Chefi la Cuţite, de pe Antena 1. 

Citeşte şi:

Clasamentul general

Muzică

Fashion & Beauty

Vedete TV

Entertainment

Gaming

Cooking

Metodologie

Prezenţa fiecărei persoane pe platformele de socializare a fost punctată după două criterii: anvergura canalului/paginii şi engagementul fanilor. Pentru o reprezentare echilibrată a celor trei platforme de socializare, fiecare indicator a fost calculat raportând fiecare dimensiune la maximul platformei.

În anvergura canalului au fost luate în calcul numărul de fani/followeri/subscriberi dar şi numărul de menţiuni de către fani (în cazul Facebook) şi numărul de vizualizări pentru fiecare clip (în cazul Youtube). Indexul de volum pe platforma a rezultat în urma însumării celor doua dimensiuni.

Pentru calculul engagement-ului unui cont a fost calculată mai întâi care este ponderea numărului de comentarii şi distribuiri faţă de numărul de aprecieri la nivel de piaţă. Pentru fiecare cont a fost multiplicat numărul de distribuiri şi comentarii cu indexul mediu al pieţei, însumate rezultatele cu numărul de aprecieri al contului, obţinându-se astfel un număr de puncte de engagement pentru fiecare cont. Indexul de engagement a fost calculat raportând numărul de puncte al fiecărui cont la numărul maxim de puncte per platformă.

Ierarhizarea conturilor pe fiercare platformă a fost făcuta însumând indexul de engagement cu cel de anvergură şi raportându-l la maximul numărului de puncte al platformei respective. În acest mod, indexul fiecărei platforme a avut o pondere de 1/3 în indexul final.

Calculul indexului total a fost realizat prin însumarea indecşilor pentru fiecare platformă unde persoana este prezentă.

Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus