Skip to main content

Qfort, o reclamă cu camera ascunsă

 

Idee inedită pentru ultima campanie pentru ferestrele Qfort, realizată de Next Advertising. Mai multe camere ascunse au filmat reacţia reală, naturală a oamenilor în timp ce un tânăr deschide repetat un geam şi strigă “Cucu!”.

Publicitate

Iată ce a ieşit:

O a doua execuţie este făcută în acelaşi stil. Camerele ascunse au filmat reacţia trecătorilor, în timp ce un copil lovea mingea de un geam.

Ce zice agenţia despre modul în care a ilustrat rezistenţa ferestrelor Qfort:

“Noi credem că a meritat. Campania QFort de anul acesta e complet diferită de artificialul care ne poluează calupul. Luăm o pauză de la familia fericită care zâmbeşte cretin, de la gesturile exagerate care “să se identifice cu produsul”, de la realitatea catifelată de studio, de la replicile inexistente care se vor “chemări la acţiune”. Noi arătăm românii aşa cum sunt: sensibili, energici, dintr-o bucată.”

Despre Next:

Agenţie de publicitate full-service. Din 2001, anul înfiinţării, a funcţionat în simbioză cu shopul de creaţie Cap, entitatea purtând denumirea NextCap. Colaborarea cu Cap continuă şi acum, dar din iunie 2006 Next şi-a înfiinţat propriul departament de creaţie, condus de Liviu David.

Creaţia Next a derulat deja campanii pentru Western Union, Banca Transilvania, BT Aegon, Dufa Deutek, Transavia, Biofarm, SAB Miller/Stejar, Ferrero/Kinder/Tic-Tac, Casa Noastra, The Money Channel, NewCom, Fundaţia Copii în Dificultate, organizaţia Salvaţi Dunarea şi Delta, Fan Courier, Greenpeace.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • o gura de aer proaspat in peisajul trist si monoton al reclamelor "de criza", cu bugete minime atat pentru creatie cat si pt productie. chiar vorbeam cu niste prieteni zilele trecute ca de cel putin 6 luni n-am mai vazut o reclama care sa ne miste in vreun fel. poate acest spot sa fie un semn de trezire pentru agentii si pentru clienti ? eu unul ma indoiesc...

    nu trebuie omisa nici geniala, minunata, delicioasa reclama la heineken - dressing vs. frigider. cel mai bun spot al anului pana in acest moment dupa parerea mea.
  • De-o imbecilitate rar intalnita. Blocurile acela, parca stau sa cada, acuma nu spune nimeni ca trebuiau sa fie din Las vegas, dar parca imaginile sunt dintr-un ghetou. Execrabil.

Trimite un comentariu