Skip to main content

Agenţia McCann Erickson va face reclamele pentru UPC

 

McCann Erickson a câștigat, la începutul lunii iunie, în urma unei licitaţii (pitch), contul de creaţie pentru compania de comunicaţii UPC. Anterior, creaţia UPC a fost gestionată de agenţia de publicitate Funny.

Publicitate

Contractul este valabil pe o perioadă de doi ani, iar prima campanie integrată, la care echipa McCann va lucra împreună cu echipa UPC, va începe în luna septembrie. Procesul de selecţie a durat trei luni potrivit lui Beatrice Iftimi, reprezentant McCann Erickson.

Ce servicii va presta McCann Erickson pentru UPC?

McCann Erickson va furniza pentru UPC servicii de Account Management, creaţie şi intermediere producţie audio-video şi print, strategie, creaţie şi producţie online.

Despre McCann Erickson:

Printre clienţii McCann Erickson se numără: Nestlé, Vodafone, L'Oréal, GM-Opel și MasterCard Europe.
Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agențiile McCann Erickson, Momentum, Universal McCann, McCann PR şi MRM Worldwide.
La nivel internaţional, agenţia din România este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising, cu sedii în 132 de ţări.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Internetul de la UPC e cam varza, cade conexiunea destul de des. Stiu asta pentru ca am fost abonat la ei deci nu vorbesc din auzite.
  • Te contrazic domnule DeMaio ! Sunt abonata la acesta firma de mult timp si sunt foarte multumita de serviciile lor : internet, telefonie, televiziune digitala

Trimite un comentariu