Skip to main content

Mihnea Vasiliu: "Nu am venit să pun lacătul pe uşă la Ringier"

 

Vreau să fie clar, nu am venit să pun lacătul pe uşă la Ringier”, spune Mihnea Vasiliu în primul interviu ca director general, acordat paginademedia.ro. Negocierile cu Ringier nu au durat mult: o întâlnire la București, una la Zurich și o ofertă finală prin telefon.

Publicitate

Vasiliu: “Mandatul meu este să cresc o afacere, pentru că Ringier este hotărât să dezvolte business-ul din România, nu să îl conserve sau să îl lichideze.”

De ce a plecat din poziția de adjunct al grupului Realitatea? „Funcția de director general îmi deschide mai multe oportunități decât aș fi avut din linia a doua de la Realitatea TV.”

Interviul, în continuare:

Petrişor Obae: Pe câți ani este contractul cu Ringier?
Mihnea Vasiliu:
Nu este un contract cu durată limitată. Este un contract de muncă obișnuit, cu durată nedeterminată.

Care este mandatul tău la Ringier?
Un mandat pe termen scurt nu există. În general, mandatul meu este să cresc o afacere, pentru că Ringier este hotărât să dezvolte business-ul din România, nu să îl conserve sau să îl lichideze. Direcția este spre creștere.

Pentru anul 2011, există un buget deja stabilit, iar mandatul meu este să respect acest buget. Despre cifre nu pot da detalii, pentru că nu am discutat acest subiect.

Ce acoperă poziția de director Ringier România?
Acoperă absolut toate operațiunile din România în care Ringier deține o participare majoritară. Publishing, tipografie, gestionarea relației cu Evenimentul zilei și Capital, dar și managementul pentru produsele Bauer (TV mania, TV satelit și Bravo, not. red).

Kanal D?
Acolo Ringier deține un pachet minoritar. Nu am discutat detalii legate de Kanal D.

Cât au durat negocierile cu Ringier?
Au fost două întâlniri, despre care a scris și paginademedia.ro, urmată de o ofertă care s-a materializat săptămâna trecută. Nu a fost o serie lungă de întâlniri.

Corabia Realitatea nu este atât de șubredă pe cât vor unii să se creadă

Ce te-a făcut să lași Realitatea pentru Ringier?
Mie nu îmi plac pozițiile de adjunct. Consider că pot face mult mai multe lucruri din poziția de director general al unei companii multinaționale, mai ales că este vorba de primul manager român. Pentru cariera mea, această poziție mi se pare un câștig și îmi oferă perspective pe care nu știu dacă le-aș fi avut ca adjunct la Realitatea Cațavencu.

Pe de altă parte, aș vrea să fac niște precizări clare. Sunt mulți care spun, de fiecare dată când pleacă de la Realitatea cineva, că șobolanii părăsesc primii corabia. Ei bine, corabia Realitatea nu este atât de șubredă pe cât vor unii să se creadă. Este totuși pe locul trei ca audiență (la nivel urban, după media pe zi, nota red). Și-a redus masiv costurile, dar a și crescut veniturile.

Sigur că există mici probleme de cash flow care țin și de felul în care funcționează acum piața, dar și de criză. Dar de aici și până la a pune problema scufundării e cale lungă.

Decizia mea nu are legătură cu această corabie care s-ar scufunda, ci cu modul în care în văd eu noua poziție. Funcția de director general, cum spuneam, îmi deschide mai multe oportunități decât aș fi avut din linia a doua de la Realitatea TV. În același timp, consider că jobul este chalenging. Este o companie care dorește să crească, nu una în care lucrurile băltesc.

Ringier m-a asigurat că vrea să dezvolte businessul în România şi că nu are intenţia să vândă

Se va face acel joint venture cu Axel Springer în România? E specificat în mandatul de director general?
Nu am discutat cu Ringier despre acest subiect.

Ești primul manager român, dar vii din afara companiei Ringier. Cum vei gestiona relaţia cu oamenii din Ringier?
Dar nu sunt maimuţa cu părul roşu! Nu am venit să tai costuri, ci să cresc businessul. Este important de specificat, pentru că unii îmi atribuie o imagine de cost killer. Dar asta pentru că am nimerit în companii în perioade de criză: a fost în 1998, acum este iar criză.

Vreau să fie clar, nu am venit să pun lacătul pe uşă la Ringier. Asta am discutat cu ei de la bun început. Şi anume că vin în condiţiile în condiţiile în care în această companie se va investi în creştere, nu neapărat financiar, dar măcar energetic. Nu am venit cu gândul să dau oameni afară şi să închid din produse.

Planuri legate de vânzarea Ringier?
Nu ştiu să existe astfel de planuri. Altfel nu acceptam. Ringier m-a asigurat că vrea să dezvolte businessul în România şi că nu are intenţia să vândă.

Planurile mele sunt să dezvolt ceva aici, nu să îngrop. A nu se uita că am crescut şi business-uri de-a lungul timpului, care funcţionează bine şi acum. Ziarul Financiar, Mediafax etc. Am nimerit la Realitatea Caţavencu într-o criză mare a pieţei, este foarte adevărat. Am fost nevoit să reduc costuri, din această cauză. Dar vreau să construiesc aici.

Foto: Adevărul

Citește și:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • LA Ringier sigur va facetreaba ok pe piata de distributie si acolo va trebui sa fie concentrat Mihnea foarte mult.
    Daca va lucra pe direct cu clientii va avea intr-un an rezultate super.Va trebui sa aibe in vedere sa aibe 2-3 oamenicheie la vanzari si rezultatele vor veni repede.
  • oohoooo!!! S-a spart barca de competenti de la R-C! Bei, dar e director geneneral al nimicului euforic. Pare-se ca incepuse sa se simta nitel in plus la R-C dupa ce si-a facut scaunul prastie la divizia Quality si a matrasit Newsin.
  • Poate ar trebui sa vorbeasca Petrisor cu el. Asa poate aflam si noi ce se intampla de saptamana viitoare la Ringier sau ce are de gand domnul sa construiasca. Ca parere personala cred ca pozitia este departe de ceea ce reprezinta el pentru presa din Romania, iar in ce priveste experienta eu am mari dubii. Cine il cunoaste este posibil sa fi de accord cu cele spuse de mine.
  • Mihnea, succes. Ia-le banii, domnule, ca de construit n-ai ce. Tu nu vezi ca e jale in constructii in Romanica? Habar n-ai ce inseamna rigiditatea elvetienilor, nu poti face o miscare fara sa pupi mainile alora de la Zurich.
  • Singurul manager competent pe presa indiferent de perioada este Razvan Corneteanu.
    Mihnea, va pune lacat pe Ringier in maxim 1 an, 1 an jumate iar Ringier asta si vrea....sa inchida locatiile neprofitabile cum este cea din Romania!
  • "Dar vreau să construiesc aici." zice mihnea. oooo, da, sa pui si panselute si rizanteme. Mai baiatule, tu chiar ne cresi prosti pe toti? oi fi stiind tu sa-i aburesti p-aia de le sugi banii de doojda ani incoace, dar nu suntem toti timpiti. Mai vedem peste fo 6 luni ce se-ntimpla.
  • Hai bey las-o jos ca macane, bey mihnea tu ori vrei sa ne prostesti ori esti prost..informat! E clar xa astia te-au adus sa stingi lumina! Mi s pare incredibil sa afirmi ca nu ai discutat integrarea in Axel cat timp asta e principala chestie de a fi sau a nu mai fi ringier ronania.
  • Dar Oltcitul, Oltcitul?
    Ce Oltcit avea domn'e?
    Era Club, era Special, era Club 11R?
    Avea antifurt la stopuri?
    Se mai dezlipea din cand in cand oglinda de pe parbriz?
    Avea capacelele de plastic din centrul jentilor?
    Cat tragea socul iarna la plecare, total sau la jumate'?
    Daca era rosu, tapitetria era maro?
    Avea vreun abtibild cu Maradona sau cu van Basten lipit inauntru?

    Uite cate intrebari ramase fara raspuns dupa o discutie cu un personaj atat de important!
  • Greu sa faci presa in romania, mai ales ca falsificarea pietei s-a dezvoltat, recent gsp s-a vindut impreuna cu o cutie de bere! Ce legatura are asta cu presa, Dumnezeu stie!
  • Pai daca nu se scufunda corabia de ce nu trece zi sa nu aflam de o noua plecare din Realitatea? Locul 3 ocupat de Realitatea (pe all day, atentie!) nu acopera nicicum financiar/comercial dezmatul de investitii aiurea din ultimii 4-5 ani, salariile si primele de instalare acordate de Vantu fara nici o legatura cu piata, armata de analisti si lipitori de profesie.

Trimite un comentariu