Skip to main content

Sorin Alexandrescu, liber de contract după şefia Antenelor

 

Şeful Antenelor, Sorin Alexandrescu “şi-a încheiat contractul”, anunţă cei de la Intact.

Publicitate

În perioada următoare, Antena Group va fi coordonata financiar de Aura Zaharia, CFO al companiei, iar, din punct de vedere al conţinutului, de managerii fiecărei staţii TV: Bogdan Strătulă (Antena 1), Mirela Albu (Antena 2), Mihai Gâdea (Antena 3), Florin Nicoară (Euforia), Cristian Creţu (GSP TV).

Citeşte interviul acordat paginademedia.ro în urmă cu doi ani de către Alexandrescu, AICI şi AICI.

Sorin Alexandrescu a condus, până la intrarea în Intact, producătorul de ciocolată Kandia.

Comunicatul celor de la Intact, în continuare:

Intact Media Group anunta finalizarea proiectului si a contractului agreat cu Sorin Alexandrescu

Sorin Alexandrescu s-a alaturat grupului in 2008, pentru o perioada de doi ani, fiind pentru inceput director executiv Antena 1, iar ulterior CEO.

Incepand cu decembrie 2010, odata cu implementarea ultimei faze a proiectului, a preluat conducerea Antena Group, entitate care a reunit toate operatiunile companiilor Antena 1, Antena 2, Euforia si GSP.

In perioada de timp petrecuta la Intact, Sorin Alexandrescu a coordonat si implementat integrarea operationala a celor patru statii TV ale grupului, precum si crearea unui nou sistem de management dedicat noii entitati. Acest proiect a inclus si relocarea operatiunilor tv din grup in noua cladire Intact Media Center.

Tot acest proces a fost initiat odata cu reorganizarea, rebranding-ul si reconfigurarea grilei de programe A1, schimbari care au generat platforma consolidarii celorlalte statii TV in noua entitate, cat si o dinamica a audientelor situate la cel mai inalt nivel din ultimii 4 ani.

Sorin Alexandrescu a reusit sa dea o alta dimensiune business-ului tv din grup, implementand o structura proaspata si functionala in zona operationala, in timp record. Implicarea, profesionalismul si seriozitatea sunt atributele sale definitorii pe care le-am apreciat la justa lor valoare. Ii multumesc pentru felul in care a inteles sa duca la capat acest proiect important”, declara Camelia Voiculescu.

“Proiectul agreat cu doamna Camelia Voiculescu s-a dovedit a fi unul din cele mai importante realizate pana acum. A fost un efort titanic sa creezi o asemenea entitate, intrucat a presupus schimbari foarte complexe intr-o perioda scurta, fara ca entitatile incluse in proces sa fie afectate operational. Sustinerea actionarilor in tot acest proiect si dedicarea echipei au fost extraordinare, creind astfel cea mai importanta structura consolidata a intregului grup. Multumesc fiecarui coleg pentru tot ceea ce am facut impreuna si in mod special celor care au creat acest proiect alaturi de mine, transformindu-l dintr-o misiune aproape imposibila intr-un rezultat remarcabil”, spune Sorin Alexandrescu.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ana Ana
    cu siguranta este un manager foarte bun...in ultimii 2 ani Antena 1 a avut o strategie de programe mai bine conturata decat oricand si a investit in formate de valoare, care au fost apreciate de public ( vezi Next Top Model, Castigi in 60 de secunde si altele), iar de X Factor nu mai zic, sigur va fi cea mai tare emisiune difuata vreodata in Romania. Si tot pe vremea lui, Antena 1 si-a consolidat cea mai performanta echipa de marketing din mass-media autohtona.
  • generalul Joffre generalul Joffre
    Din punct de vedere audienta, in vremea acestui tip, Antena a avut o continua scadere (cifrele se pot verifica).
    Cat despre calitate, Antena e deja perceputa ca fiind un post aproape manelist.
    Si totusi, Alexandrescu Sorin ar trebui pastrat pe langa casa... ca poate-si deschide nea Dănuț o cofetarie...

Trimite un comentariu

sus