Skip to main content

Mirela, dublu rol într-un reportaj Antena 1: bugetară şi vânzătoare în piaţă

 

ACTUALIZARE 2: Am găsit-o pe Mirela Bugetara! Vedeţi un interviu în exclusivitate cu "Mirela" (pe care o cheamă de fapt, Mirabela!), vânzătoare în Piaţa Crângaşi. AICI. Un material realizat de Înpanamea şi montat de Paginademedia.ro.

Publicitate

ACTUALIZARE 1. Reprezentanta Antena 1, responsabila de imagine a Observatorului, Dorothea Ionescu Vânău, comentează situaţia pe Facebook: „Mirela” poate fi „familia Ionescu” sau „domnul Cornel”.  Sigur, în locul „Mirelei” puteam spune „un bugetar cu venitul de ... lei nu-şi poate permite decât două roşii, atunci când se duce la piaţă”. Poziţia integrală a reprezentantei Antena1, ca răspuns la un text al Kamikaze (care a semnalat greşeala), în articol.

Ea este Mirela. “Este bugetară şi câştigă salariul minim pe economie”, arată un reportaj al Antenei 1. Mirela este filmată cumpărând două roşii. “Atâţia bani am”, explică ea, în materialul care vrea să demonstreze că românii au ajuns să cumpere legume la bucată.

Câteva secunde mai târziu, Mirela apare undeva în fundal, în plan îndepărtat, ca vânzătoare la o tarabă.

Capturile foto Paginademedia.ro au fost făcute de pe site-ul Antenei 1. Ulterior, filmul cu înregistrare ştirii a dispărut de pe site, de la acest link.

Până la ora redactării articolului, oficialii Antenei 1 nu au formulat un răspuns legat de dublul rol al bugetarei Mirela şi de motivul pentru care reportajul a fost scos de pe site.

Gafa reporterilor de la Antena 1 a fost semnalată iniţial de cei de la revista Kamikaze.

Mirela cumpără roşii

Bugetara Mirela explică

Bugetara Mirela vinde la tarabă

Cum comentează reprezentanţii Antenei 1 situaţia

Într-o scrisoare publicată pe Facebook, responsabila de imagine a Observatorului, Dorothea Ionescu Vânău, nu neagă greşeala reporterului, dar nici nu o confirmă, ea face un apel către esenţa ştirii, lăsând la o parte felul nefericit în care a fost realizat reportajul.

  • Am citit cu stupoare mica piesă de mare manipulare proletară pe care au zămislit-o colegii de la Kamikaze în legătură cu o ştire de la Observator, în care interlocutorul dintr-un sincron apare câteva minute mai târziu într-un alt rol decât cel pe care şi-l asumă mai devreme.
  • „Mirela” poate fi „familia Ionescu” sau „domnul Cornel”.  Sigur, în locul „Mirelei” puteam spune „un bugetar cu venitul de ... lei nu-şi poate permite decât două roşii, atunci când se duce la piaţă”. În cazul nostru, miza erau, însă, nişte cifre care prezentau scăderea drastică a consumului, nicidecum cine şi cum impersonează. Şi Mirela..., draga de ea, Mirela... dacă Mirela e bugetară şi vinde roşii în piaţă ca să-şi poată cumpăra roşii, la rândul ei? E de investigat.
  • Nu mai vorbim de ce şi cum fac televiziuni aparent respectabile, când fac să curgă apa pe sub picioarele reporterului, să se vadă că vine viitura, de te ia cu tot cu televizor.

Poziţia integrală, de pe Facebook, în continuare:

Am citit cu stupoare mica piesă de mare manipulare proletară pe care au zămislit-o colegii de la Kamikaze în legătură cu o ştire de la Observator, în care interlocutorul dintr-un sincron apare câteva minute mai târziu într-un alt rol decât cel pe care şi-l asumă mai devreme. E spaţiul mic şi ora întârziată ca să fac deconstrucţie de mesaj aici şi acum, aşa cum ar merita frumuseţe de comunicare care-ţi dă la cheie o oră de curs. Şi zic:

Dragi tovarăşi, să ne păstrăm raţiunea trează şi să învăţăm să gândim cu mintea noastră, că de-aia ne-a dat partidu’ minte:

1. Avem de-a face cu o ştire care vorbeşte despre cât de prohibitive  au ajuns legumele, în condiţiile în care Guvernul nostru, cum ar veni el însuşi, umple spaţiul public cu mărirea salariilor (în primul rând) pentru creşterea consumului. Asta înseamnă că veniturile populaţiei nu fac faţă cu inflaţiunea şi că puterea de cumpărare a scăzut. Şi se bazează pe indicele preţului de consum, despre care INS zice că a crescut, în februarie, cu 100%.

2. Avem de-a face cu o ştire în care un producător de cartofi care ar vinde cartofii româneşti se plânge că e gâtuit de importatori, care dau cartofii străini pe bani mai puţini, ceea ce e jenant pentru economia noastră şi e o problemă reală, vorbită şi răsvorbită pe toate gardurile, de la televizor până la Comisia Europeană, doar, doar aude cineva.

3.  Avem de-a face cu o ştire făcută după exact aceeaşi reţetă după care toate televiziunile prezintă un aspect social din spaţiul vital al oamenilor, al românilor, n’est ce pas, care este, el, spaţiul, asigurarea hranei şi o minimă decenţă de trai. Să vă spun cum se face o astfel de ştire: se ia un interlocutor care impersonează românul de rând, în acest caz bugetarul, şi se aduce la sincron, pentru a ilustra cazul. „Mirela” poate fi „familia Ionescu” sau „domnul Cornel”.  Sigur, în locul „Mirelei” puteam spune „un bugetar cu venitul de ... lei nu-şi poate permite decât două roşii, atunci când se duce la piaţă”. În cazul nostru, miza erau, însă, nişte cifre care prezentau scăderea drastică a consumului, nicidecum cine şi cum impersonează. Şi Mirela..., draga de ea, Mirela... dacă Mirela e bugetară şi vinde roşii în piaţă ca să-şi poată cumpăra roşii, la rândul ei? E de investigat.

4. ...Şi încheiem apoteotic cu frumuseţe de diatribă. S-o mai ascultăm o dată: „Cum se măsluieşte un reportaj ca să iasa Băsescu prost”, de parcă Basescu e broker la preţuri. Ceci n’est pas une pipe. Sau, bine, poftim: objects in the mirror are closer than they appear.  Hate-speech-ul ăsta mă face să mă întreb: chiar aşa, cum se poate manipula o ştire ca asta, ca să iasă Preşedintele prost? De unde până unde? Încă o dată: ceci n’est pas une pipe. Dacă Mirela într-adevăr nu e bugetară, iese Băsescu prost? Sau bine?

5. Pentru că nu mi-a amorţit sarcasmul, cum ar fi spus domnul Eliade, voi sfârşi printr-o amintire de kopilărie proletară, ka să fiu în acelaşi ton cu diatribele şi ku kritica raţiunii impure, cu minciuni şi mikşunele, de kând se scria muska pe perete, mai mincinos cine nu krede:

Tata este pe traktor

Mama kozonaci ne face

Iar noi învăţăm cu spor

Kând e pace.

*Acest text a fost şi este un pamflet, desigur.

PS: (3.a.  Nu mai vorbim de ce şi cum fac televiziuni aparent respectabile, când fac să curgă apa pe sub picioarele reporterului, să se vadă că vine viitura, de te ia cu tot cu televizor. Dau exemple în particoler.)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Tataee Tataee
    pai ii doare undeva, ca o amenda poate fi platita usor, iar scandalul aduce oameni in fata televizorului. adica, publicitate.
  • adryana adryana
    Dar al tau?
  • lola lola
    Iti dai seama ca au primit sarcina de servici...Mediocrii!
  • C C
    @ ziaristiilu'peste

    Ca Oana Stancu exagereaza cateodata, in avantul ei dezvaluitoristic, nu scade cu nimic faptul ca schema piramidala basista functioneaza exact pe baza cumetriilor dintre basisti.
    Ar fi de apreciat la Stancu tocmai faptul ca incearca sa faca jurnalism de investigatie si nu se rezuma la pupinjuraturile duplicitare la moda printre antenistii lui Felix.
  • C C
    Ups, stau antenistele ciorchine pe feedback-ul negativ! Sefii lor stie? :D
  • SP SP
    Poti sa fi cat de tolerant doresti, personal nu tolerez absolut nimic unor manipulatori precum istericii din trustul lu' pisica .
    a si...PS, cans spui postac te referi probabil la cei ca tine, adica vorba multa, proasta (de cele mai multe ori) si intodeauana pe langa subiect...lingeti la carici si la pisica din zori si pana-n noapte.

    Becali ar vrea antrenor, EBA politiciana si intelectuala si tu sa fi obiectiv...dorinte neimplinite !
  • ziaristiilu'peste ziaristiilu'peste
    Nu stiu de ce atata mirare pentru faptul ca antenele "fabrica" stiri. Nu sunt primii si mai ales nu sunt singurii (vezi "lesinata" in direct de la Realitatea). Dar daca aici reporterul are macar scuza fricii de Seres, care ii da afara daca nu produc stiri anti-Basescu, exista exemple mai grave in trust, care spun prostii atat de mari incat ai impresia ca sunt inventate ( colega de trust, oana stacu, ne anunta cum a descoperit ea ca Ikea este Puiu Popoviciu, prietenul lui Videnau, care-i prieten cu basescu, care-l uraste pe voiculescu)
    Dar cu adevarat revoltator este raspunsul PRului de la Antene. Pentru o asemenea gogomanie ar trebui dat(a) afara imediat, raspunsul ei face mai mult rau decat scenariul unui amarat de reporter. Neincriminand gestul angajatului A1/A3 si neluand nicio masura adminsitrativa, rezulta ca pe ei nu-i deranjeaza asemenea practici. Drept urmare, ne putem astepta ca orice stire prezentata la Observator si orice interventie sa fie fabricata. Pana la urma ce conteaza cum "inventezi" stiri daca ele au o scuza, o acoperire in politica trustului
  • C C
    Ar merita lapidata Berecleanu, pentru zulufii aia de satra :lol:
    Credeam ca am nimenit pe EtnoTV India.
  • Tataee Tataee
    tu traiesti in alta lume, pe bune.
  • ElCucui ElCucui
    @Vlad: Păi, și n-are dreptate să se plângă că sunt scumpe roșiile la 'achiziție'? Tu ai sta toată ziua în picioare pentru un 'gross margin' de 1,1 lei/kg?
  • Andrei Andrei
    Dorothea macar are simtul umorului care multora care se dau de ceasu' mortii mai sus si sigur si mai jos le lipseste cu deplinatate...ce urmeaza? Propun ca CNA-ul sa-nchida A1, Mirela sa fie trimisa la beci...altceva? aaa...da, sa nu uitam sa o lapidam si pe Andreea Berecleanu in piata...asa vor avea comentatorii de pe net satisfactie (de parca ei ar stii ce-i aia)...
  • C C
    Aaa, asta ar fi noua strategia de salvare: sa dea vina pe novicii de la IMA. Dar i-au tampit si pe multi absolventi FJSC, care erau buni in studentie. Au ajuns niste ”dreptcredinciosi” indoctrinati de ”antenism” si s-a dus naibii tot ce putea fi folosit in mod util si jurnalistic din ce stiau. Ma astept de la o zi la alta sa inceapa sa latre.
  • Alexandru Căutiș Alexandru Căutiș
    PR-ul de la Antena ar trebui să știe că există cărți prin biblioteci din care se poate învăța meseria asta (communication d'entreprise, în franceză, c-am văzut că-i place). Există și facultăți în România unde se predă cum trebuie chestiunea asta. Nu vreau să comentez comunicatul de mai sus și îi urez să nu-l vadă nici șeful ei, nici posibili alți angajatori.
  • Robest Robest
    E o gluma nu va infierbantati!
    Se vede o pixea rosie! :)
  • ne0 ne0
    Bai Rusnck, esti batut in cap. La betie esti facut tu. Postac esti tu, nu cei care exprima o parere. Hop si tu dinnou cu un comment la alt articol. REPORTAJUL de mai sus este facut SPECIAL pentru a MANIPULA, dar as vrea sa nu mai negi EVIDENTA.

Trimite un comentariu

sus