Skip to main content

SUS-JOS. Mihaela Rădulescu, de Rusalii cea mai slabă ediție

 

A treia ediție a emisiunii Mihaelei Rădulescu, difuzată duminică, 3 iunie, la Realitatea TV a avut cea mai slabă evoluție de până acum. Difuzată într-o zi din minivacanța Rusaliilor, într-o duminică cu vreme frumoasă, emisiunea Alegerile Mihaelei a avut o medie de puțin peste 200.000 de telespectatori la nivel național.

Publicitate

La nivel urban, Alegerile Mihaelei a avut, în medie, 117.000 de telespectatori, plasându-se pe locul 7, după TVR 1, Kanal D și Prima TV.

La nivel național Alegerile Mihaelei a avut o poziție și mai slabă, clasându-se pe locul nouă. Mihaela Rădulescu a fost depășită și de Etno TV.

Cea mai slabă dintre cele trei ediții de până acum.

La prima ediție, Mihaela Rădulescu a avut o audiență națională de 225.000 de telespectatori, din care 147.000 de privitori au fost din urban. Cea de-a doua ediție a urcat spectaculos până pe locul doi, cu 336.000 de telespectatori la nivel național, din care 230.000 au fost de la nivel urban.

Audiența posturilor TV, duminică, 3 iunie, pe intervalul emisiunii Alegerile Mihaelei, în mediul URBAN:

1. Antena 1 - 316.000 de telespectatori pe minut (3 rating)
2. Pro TV - 236.000 (2,2)
3. Antena 3 - 152.000 (1,4)
4. Kanal D - 124.000 (1,2)
5. TVR 1 - 119.000 (1,1)
6. Prima TV - 118.000 (1,1)
7. Realitatea TV - 117.000 (1,1)
8. RTV - 113.000 (1,1)
9. Național TV - 94.000 (0,9)
10. Acasă TV - 88.000 (0,8)

Audiența posturilor TV, duminică, 3 iunie, pe intervalul emisiunii Alegerile Mihaelei, la nivel NAȚIONAL:

1. Antena 1 - 512.000 de telespectatori pe minut
2. Pro TV - 452.000
3. TVR 1 - 349.000
4. Prima TV - 228.000
5. Antena 3 - 221.000
6. Kanal D - 218.000
7. Etno TV - 213.000
8. Național TV - 208.000
9. Realitatea TV - 202.000
10. RTV - 147.000

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nu ma asteptam la comentarii de genul:ca cele care nu au o silueta de invidiat ca ea sa nu se lamenteze ca nu au banii ei.Inainte sa vorbeasca atat ea cat si celelalte "vedete" ar trebui sa aiba o viata de familie asa cum avem multe dintre noi, si anume: sa ai rate la banca, 2 copii si salrii de mizerie si un serviciu care sa te tina in stress 10 ore pe zi.Sa vedem daca atunci le mai arde doamnelor sa fac sport si sa manance sanatos. Ele se spala pe ochi dimineata la coafor, si duc o viata care pentru noi inseman sa visam mult de tot............Rusine doamnelor.
  • M-am uitat pe sarite la toate emisiunile Mihaelei. Nu-s geniale, vorba cuiva de mai sus cu "ciorba reincalzita" e f corecta, dar ultima emisiune mi s-a parut mai buna decat celelalte. E drept ca Romania nu are vedete adevarate, de la care sa ai ce invata, nu poti defila cu N Luciu si Ramona Badescu in studiouri decat daca vrei sa le mai faci nitel de ras. Este foarte posibil ca aceasta idee cu Raduleasca sa le fie bagata pe gat celor din conducerea Realitatea TV de catre dl Elan, fostul sot al acestei dive. Andreea Marin face alt gen de emisiune, insa ea nu mai poate trezi curiozitate desi subiectul a fost unul bun, am inteles ca era vorba despre un medic roman stabilit voluntar in Africa. Dna Andreea a dat lovitura cu Surprizele, atat poate, gata. Exista reporteri foarte buni dar mai putin celebri care pot face lucruri mult peste dna Andreea. Multe televiziuni au scazut pt ca mentin cu strasnicie oameni dintr-astia, asa zise vedete care apar mai mult prin ziarele de scandal, la carma unor emisiuni.
  • E ca o ciorba reincalzita aceasta madam, dar si cealalta, Andreea Marin, care se agata ca de un pai de aceste emisiuni. Foarte corect primul comentariu, felicitari celui care l-a scris, nici nu mai ai prea multe de adaugat. Nu au sentimentul ridicolului, dar la tupeul Raduleascai nici nu e de mirare, ma asteptam la mai multa retinere de la Andreea, nu ii vine deloc bine aceasta trecere de la postura de Zana fermecatoare care da din bagheta si face minuni la cea de bocitoare nationala a celor necajiti care se vrea exemplu de urmat in promovarea calitatilor umane. Sunt lucruri demne de facut, dar nu de catre ea! Cativa pasi in spate! Se citeste pe chipul ei si starneste mila nefericirea din casnicie, nu mai e ea, unde e energia ei pozitiva, farmecul ei indiscutabil?Are si tinutele, dar si intreaga atitudine de baba! Pacat, dar nu e tarziu sa se scuture, doar a demonstrat ca e puternica! Ar avea mai mult succes fara tinicheaua de Stefan dupa ea!
  • raduleasca si marin-banica au incurcat rau de tot televiziunile...ele vor sa faca showuri la niste televiziuni de nisa - a se citi stiri. ratinguri mari nu vor avea niciodata la Realitatea...
  • nu ma uit la emisiuni de genul asta, dar ma amuza comentariile. probabil ca pe raduleasca nu o intereseaza ratingul, ci banii. daca e platita pentru orice margica pe care o scoate, de ce nu? si eu as face la fel.
  • mda, pai "zana" nu a inteles ca timpul a trecut! si lucrurile se mai schimba pe ici pe colo, ba pe obraz, ba pe coapsa...ba chiar si in formatele tv, chiar si din RO! prostia ei bucura pe multa lume! ca asta e, nu le poti avea pe toate!!!!!!!
  • Saraca patachina !
    Ea nici nu-si da seama cat de penibila devine incercand sa spele niste personaje politice lamentabile, cand marea masa le uraste cu patima.
    Si cum sa-ti pierzi timpul urmarind vreme de cateva ore, o dulcegarie ieftina, cu personaje sclipicioase, amestecate intr-un talmes-balmes numai de ea inteles ?
    Bleah !
  • Mihaela e din ce in ce mai imbatranita, mai botoxata, mai dezbracata. Tinutele ei sunt de pro st gust, sclipicioase, tipatoare, despicate si decoltate prin toate partile. Vorbeste mult, mult, prea mult, mai ales despre ea. Emisiunea e cu Raduleasca, despre Raduleasca. Nu inteleg de ce continua sa aiba invitati in program, ar putea sa prezinte cateva fotografii sau video' cu persoanele (vedetele) respective; oricum de-abia isi lasa invitatii sa deschida gura, ea intreaba -ea raspunde. Nimic nou sub soare; aceeasi logoree, aceleasi ticuri verbale (repetate obsesiv ca sa dea impresia de spontaneitate, fluenta in exprimare, profesionalism), aceeasi dorinta de a fi unica persoana importanta in studio, cea mai ascultata, cea mai apreciata, cea mai admirata, cea mai frumoasa, cea mai sexoasa si mai devreme acasa samd! De cand a parasit "amaratul" si "intunecatul" peisaj romanesc (sa nu uitam ca la plecarea "definitiva" in Monaco ne anunta ca Romania nu mai are nici o cale spre lumina), nu uita sa ne spuna de cate ori are ocazia in ce paradis al vedetelor traieste acum. Nici nu are loc sa se miste, sa respire din cauza starurilor care colcaie prin fata blocului unde locuieste. In lift n-are loc de nu's ce actor din James Bond, Giselle Bundchen i-a ocupat sezlongul la spa, Naomi Campbell a sorbit un espresso chiar la cafeneaua din blocul "divei", Albert de Monaco a plictisit-o trei ore si a uitat sa se prezinte, pe un aeroport international un cetatean oarecare a ales intre Mihaela Radulescu si Demi Moore sa faca poze cu "diva" noastra (si cu propriul "diplomat" din care iesea prazul), Cuba Gooding a hartuit-o in trafic sa-i dea indicatii stradale pentru ca, bineinteles, in "imensul" Monte Carlo nu exista indicatoare iar masina inchiriata nu avea GSP navigation, printul Andrea Casiraghi s-a gasit sa faca o baie in mare chiar sub nasul si balconul divei de-a facut-o sa-i tremure mana pe pixul cu care isi semna noul roman si sa cada de pe scaunul vintage de plastic pe care tocmai isi facuse poze pentru o revista mondena din Romania etc etc etc... Emisiunea este despre decolteurile Raduleascai, dietele ei, tinutele ei, picioarele ei, pantofii ei, aventurile Raduleascai in Monaco, in aeroporturi... Pai si-atunci, cu ce sa faci audienta?!? Asta e moderatoare? Astea sunt temele unei emisiuni de divertisment si actualitati?? Asta e emisiune???...

Trimite un comentariu