Skip to main content

11 Iulie. Șeful Antena TV Group cere în instanță ridicarea interdicției de a părăsi țara

 

sorin-alexandrescu-2
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

ALEXANDRESCU VREA SĂ POATĂ PĂRĂSI ȚARAJudecătoria Sectorului 1 a dezbătut ieri cererea directorului general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, de ridicare a interdicției de a părăsi țara, scrie DailyBusiness.ro. Interdicția i-a fost impusă lui Alexandrescu pe 6 iunie, atunci când Tribunalul București a decis eliberarea să din arest. Potrivit DNA, în perioada 16 aprilie - 24 mai, Sorin Alexandrescu, director general al Antena TV Group, l-a amenințat pe Ioan Bendei, administrator la RCS&RDS, că va începe o campanie media compromițătoare împotriva să, dacă nu semnează în numele companiei RCS/RDS un contract având ca obiect retransmisia și distribuția prin satelit a programelor aparținând Antena TV Group.

Șeful Antena TV Group cere în instanță ridicarea interdicției de a părăsi țara


PUBLICITATEA STRADALĂ ARE O NOUĂ LEGE. Legea nr. 185 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate a intrat în vigoare luni, 8 iulie, reglementând pentru prima dată într-o manieră unitară piața de publicitate stradală din România, scrie DailyBusines.ro.
În cazul structurilor fără fundație, amplasarea este permisă în cadrul unor campanii publicitare sau activități de promovare de maxim 30 de zile, desfășurate pe domeniul public sau pe proprietarea privată a persoanelor fizice sau juridice, scop în care autoritățile administrației publice locale vor emite, la cerere, avize pentru publicitate temporară. Valabilitatea avizului este de maxim 30 de zile, cu posibilitatea de a fi prelungit o singură dată, cu o perioadă cel mult egală cu cea stabilită inițial.
Atenție deosebită trebuie acordată perioadei foarte scurte în care operatorii de publicitate și celelalte persoane care activează în domeniul publicității stradale trebuie să se conformeze noilor reguli impuse de Lege, anume până cel târziu la 1 ianuarie 2014.
Noua lege a publicității stradale. Care sunt regulile și dificultățile de implementare


HBO PREGĂTEȘTE UN SERIAL ROMÂNESC PENTRU TOAMNĂ. Filmările pentru serialul de ficţiune "Rămâi cu mine" s-au încheiat miercuri dimineaţă, producţia din distribuţia căreia fac parte Cosmina Stratan, Andi Vasluianu şi Stela Popescu urmând să aibă premiera pe HBO în luna noiembrie, scrie Mediafax.
Proiectul "Rămâi cu mine" va intra în faza de postproducţie. Premiera serialului va avea loc în noiembrie 2013, precizează HBO România. "Rămâi cu mine" este cel de-al doilea serial de ficţiune realizat de HBO Europe în România.
S-au încheiat filmările pentru serialul "Rămâi cu mine", care va avea premiera în noiembrie pe HBO - FOTO


MAFIA NIPONĂ ARE UN ZIAR. Yakuza, sindicatul crimei organizate din Japonia, şi-a lansat propria publicaţie, care include şi o rubrică dedicată poeziei, scrie Mediafax.
Potrivit mai multor ziare japoneze, primul număr al publicaţiei Yamaguchi-gumi Shinpo - Gazeta clanului Yamaguchi, unul dintre cele mai puternice şi importante din Japonia - a fost lansat de curând.
În mod previzibil, publicaţia nu se găseşte la chioşcurile de ziare obişnuite, însă cei circa 28.000 de membri ai clanului au primit acest prim număr, de opt pagini, al cărui editorial este scris de şeful grupării, Kenichi Shinoda, cu scopul de a ridica moralul "trupelor" sale.
Mafia japoneză şi-a lansat propria publicaţie, cu o rubrică dedicată poeziei

 

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu